Se apropie elegerile. Mulţi dintre noi îşi amintesc de înfruntarea finală televizată din 2009 dintre cei doi candidaţi la preşedinţie de atunci. S-a vorbit în acel moment al alegerilor despre „flacăra violetă”, unii chiar purtau cravate de această culoare. În anii ce-au urmat s-a făcut mereu aluzie la o posibilă influenţare telepatică a candidatului adversar. Au avut loc chiar şi dezbateri în platou pe această temă, la care unii priveau zâmbind ironic, iar alţii chiar credeau cele auzite. Mai nou, chiar în acest an, mulţi telespectatori au avut ocazia să urmărească evenimentele legate de ciudatul dosar penal numit „Telepatia”.
Un lucru este cert: telepatia există, ea fiind demonstrată ştiinţific, iar undele telepatice pot avea influenţă asupra mentalului individului sau chiar asupra mentalului colectiv. Aceasta dovedeşte că dincolo de materia fizică mai există şi altceva.
Materialul nostru nu se referă nicidecum la dosarul penal amintit, ci la acel „ceva” care există şi influenţează mentalul uman, fără măcar a ne da seama. De aceea încercăm o explicaţie printr-una din „analizele cosmice” ale filozofului danez Martinus. Am ales traducerea din esperanto a capitolului 20: „De tot ce există în sfera fizică este legat ceva psihic”, din cartea „Omenirea şi imaginea lumii”, editată de Institutul Martinus din Copenhaga în 1953:
„Misterul vieţii nu poate fi un lucru doar pur fizic, şi pentru a-l rezolva nu este suficientă numai ştiinţa fizică; în afară de aceasta este necesară o ştiinţă despre partea psihică a materiei, partea care face să se întâmple un şir nesfârşit de fenomene aparent nereale în sfera fizică. Şi tocmai caracterul aparent nereal al acestor fenomene cauzează protestul faţă de existenţa lor ca fapt, protestul faţă de aşa-numita „lume spirituală”.
Aici autorul face o comparaţie interesantă între o carte şi viaţă, arătând că ambele ne învaţă, dacă le studiem cu atenţie şi dacă ştim să le citim:
„Dar la fel cum o carte cuprinde mai mult decât hârtie şi cerneală de tipar, adică o întreagă lume de gânduri şi imagini necunoscute celui care nu poate citi cartea, aşa şi orice fenomen fizic care apare în jurul nostru păstrează gânduri şi imagini pe care noi nu le percepem şi nu le cunoaştem, cât timp noi avem numai puterea de percepţie fizică; atunci noi vedem în fenomenele materiale numai „hârtia şi cerneala de tipar”, aceasta însemnând numai materie şi numai rezultate chimice şi mecanice, deci rezultate de măsură şi greutate. Dar viaţa incontestatbil descoperă faptul că lumea este mai mult decât materie, chimie şi mecanică; ea este un instrument de comunicare. Ca şi cartea, ea are sarcina de a comunica gânduri şi imagini, cu alte cuvinte conştiinţă sau viaţă, de la o fiinţă vie la alta. Dar la fel cum un om nu poate să se bucure de conţinutul unei cărţi, dacă el nu ştie să citească, tot la fel şi fiinţele vii nu pot să se bucure de conţinutul psihic, informaţia, al lucrurilor materiale din jur, cât timp ele încă nu cunosc „literele”, – nu pot „citi” informaţia.
Aici noi ajungem la o regiune mare, în care omul modern încă este în mare parte „analfabet”. Viaţa de fiecare zi efectiv este ca un mers printr-o bibliotecă uriaşă, unde el vede în jurul său mii de cărţi, dar nu ştie că ele conţin o lume de gânduri, imagini şi informaţii. Pentru că un astfel de conţinut apare în sfera fizică ca „nereal”, el nu face nicio impresie asupra organelor senzoriale fizice, şi deci omul percepe din cărţi numai coperţile şi foile, numai cerneala şi vopseaua. Omul poate ţine o disertaţie despre forma, culoarea şi greutatea cărţilor, despre calitatea coperţilor, despre hârtie şi munca de tipărire etc., şi el crede că prin aceasta face o explicaţie completă despre bibliotecă şi cărţile ei. El nu este capabil să-şi imagineze că în cărţi se află ceva psihic, ceva conştient, spiritual; şi considerând aceasta o onoare, el instruieşte că orice sfirmaţie despre gânduri, imagini şi informaţii conţinute în cărţi este un lucru lipsit de sens, şi că omul modern s-ar compromite dacă ar recunoaşte astfel de afirmaţii.
Dar cu toate acestea, chiar şi „analfabetul” cel mai autentic, ori cel care neagă fenomenele psihice sau „nereale”, este obligat însuşi să aplice acele fenomene. Când el trimite o scrisoare de înştiinţare altei persoane, acea scrisoare, fără îndoială, conţine mai mult decât hârtie şi cerneală; ea conţine inştiinţarea. Şi oare acea înştiinţare – în sfera fizică – nu este ceva „nereal”? Dacă ea este scrisă într-o limbă pe care destinatarul n-o înţelege, acesta nu percepe nimic din înţtiinţare – din cauza naturii ei „nereale” sau psihice.
Aşadar, un fenomen psihic în sfera fizică are aspectul de „nereal”. De aceea astfel de fenomene sunt marcate prin lucruri materiale. De exemplu, o înştiinţare trebuie să fie legată de scris sau vorbire pentru a deveni perceptibilă altor fiinţe din sfera fizică; în caz contrar, ea ar fi perceptibilă numai expeditorului său. Dar cercetând puţin mai mult problema, noi constatăm că fenomenele psihice nu sunt legate numai de scris sau vorbire. De exemplu, şi o casă este un mijloc de comunicare despre ceva psihic. Ea „povesteşte” că este construită de oameni pentru a se adăposti de un climat aspru etc. S-ar putea scrie o carte groasă despre casa respectivă. Dar în acest caz ce ar fi întregul scris? Tocmai ceva – în sfera fizică – „nereal”, vizibil şi captabil numai pentru acela care ar cunoaşte limba folosită. Pentru celelalte fiinţe cartea ar fi numai hârtie şi cerneală. – Dar şi hârtia şi cerneala, împreunate în carte, aduc la cunoştinţă ceva „nereal” unui om cu educaţie obişnuită, chiar dacă el n-o poate citi, şi anume faptul că ea este o carte, că ea conţine un fel de informaţie, un fel de descriere.
Aşa cum de o carte sau de o casă este legat ceva psihic, la fel este legat ceva psihic de tot ce există în sfera fizică. De exemplu, ce ne imaginăm noi la noţiunea „dimineaţă”? Oare nu ceea ce vine în conştiinţa noastră prin intermediul unei legături speciale între soare şi orizontul nostru? Şi ceva asemănător este valabil referitor la noţiunile „amiază” şi „seară”; şi la fel despre „vară” şi „iarnă”; orice noţiune este „un lucru nereal” legat de ceva fizic. Fiecare impresie fizică asupra simţurilor noastre lasă după sine în noi ceva „nereal”, pe care noi îl putem comunica celorlalţi numai prin cuvinte şi acţiuni”.
Ca o concluzie la cele prezentate mai sus, vom reda paragraful introductiv din capitolul următor, al 21-lea, din aceeaşi carte:
„Deci este un fapt, că noi trăim în două lumi, în lumea fizică – „reală” şi în lumea psihică – „nereală”, că noi existăm nu numai ca fiinţă fizică, ci şi ca fiinţă psihică. De aceea este evident că nu este suficient a cunoaşte doar lumea fizică şi pe noi înşine ca parte din ea; este la fel de necesar a cunoaşte şi lumea psihică, şi pe noi ca parte şi din această lume. – Pentru că, dacă cunoaşterea noastră despre fenomene psihice nu este în echilibru cu cunoaşterea noastră despre fizică, atunci noi nu putem deveni fiinţe perfecte, cu atât mai puţin pentru că lumea psihică este chiar lumea conştiinţei noastre, este „ceva-ul viu” din noi”.
Aşadar, trecând puţin prin fenomenele psihice, care ni se par „nereale” pentru că nu sunt fizice şi palpabile, dar care totuşi există chiar şi atunci când noi le negăm, de ce atunci n-am crede şi vorbele despre o anumită influenţă psihică a unor oameni asupra altora? Într-o zi din trecut, vorbind cu colegii despre o anumită persoană, cineva şi-a adus aminte: „Când omul ăsta intra în încăpere, simţeam un fior îngheţat pe şira spinării”; deci era suficientă doar simpla prezenţă a unui individ emanator de energii negative pentru a altera atmosfera şi a-i face pe ceilalţi să nu se simtă bine. Acestea sunt realităţi „nereale” care nu pot fi negate, din moment ce ele sunt simţite.
Şi revenind în zilele noastre, la lumea „reală”, aflăm că a avut loc prima confruntare între cei doi candidaţi rămaşi la „prezidenţiale”. Au urmat comentariile de tot felul şi pregătirile pentru a doua rundă. Ceea ce este interesant e faptul că unul dintre candidaţi n-a avut prestaţia dorită, iar membrii echipei sale de campanie s-au arătat nemulţuşiţi pentru faptul că respectivul candidat s-a prezentat la televiziune neînsoţit de ei. Şi atunci ne întrebăm care ar fi fost rostul dacă susţinătorii lui l-ar fi însoţit la televiziune, căci tot nu puteau să-i şoptească răspunsurile precum sufleorul la teatru? Intuiţia lor ni se pare totuşi justă, pentru că este vorba de acea „influenţa psihică”, de „transmisia telepatică”, dacă nu a gândurilor, cel puţin a emoţiilor. Este acelaşi fenomen care se întâmplă cu susţinătorii echipelor pe un stadion de fotbal. Şi mai există un adevăr: nu toate fiinţele se află pe aceeaşi treaptă psihică evolutivă. Există printre noi fiinţe mai evoluate în acest sens, cum ar fi psihanaliştii, mentaliştii sau hipnotizatorii etc. Şi în plus cu toţii ştim că statele cele mai puternice au făcut şi fac cercetări ştiinţifice în domeniul telepatic. Ba se mai vorbeşte şi de aşa-zisul „război psihotronic”. Şi atunci în tot ce se zvoneşte pe ici-pe colo poate că există şi un sîmbure de adevăr. Şi într-o zi din viitor poate că oamenii chiar vor deveni telepaţi… Dar până atunci, recomandăm candidaţilor la prezidenţiale să se ferească de „flacăra violetă”… Se zice că la alegerile din 2009 unul dintre candidaţi a câştigat confruntarea tocmai datorită acesteia. Aşa o fi?!
Mihai Trifoi
