Filiala Partidului Democrat Liberal Covasna organizează astăzi, începând cu ora 16.30, în sala restaurantului Şugaş din Sfântu Gheorghe, o dezbatere pe tema regionalizării, la care vor fi prezenţi Elena Udrea, deputat, şi George Scripcaru, primarul municipiului Braşov şi secretar regional PDL.
Organizatorii au precizat că toţi cei ce sunt interesaţi de tema dezbătută, şi îşi doresc să participe la această dezbatere, sunt asteptaţi în locaţia mai sus indicată.
Potrivit lui Răzvan Comăneci, preşedinte OTPDL Covasna, prezenţa doamnei Elena Udrea în judeţul Covasna mai cuprinde şi deplasarea în oraşul Covasna, mâine la ora 11, şi la Întorsura Buzăului, la ora 13,30. (M.D.C.)