E bine „să ai capul pe umeri” și să-l folosești cum trebuie, pentru a nu ajunge la vorba ceea: „Unde nu-i cap, vai de picioare!”. Și poporul nostru are o imensă bogăție de astfel de expresii cu tâlc. Dacă vom deschide dicționarul explicativ (NDULR sau altul) la cuvântul „cap”, ne vom convinge de acest lucru și în același timp vom înțelege originalitatea și complexitatea folclorului românesc.
Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
Pentru ca cititorul să nu se obosească cu căutarea, am ales câteva dintre aceste expresiei extrem de sugestive referitoare la „cap”: (la) așa cap, așa căciulă; a umbla cu gărgăunii în cap; a-și sfărâma capul, a-și pune capul; a i se sui cuiva părul în vârful capului; a-și da ochii peste cap, a sări în capul cuiva; a pune cuiva capul sub picior; a lua capul cuiva etc. fiecare având în context o anumită semnificație. Dacă, de pildă, spunem despre cineva că „îi este capul în primejdie” înțelegem că acesta este amenințat de ceva sau de cineva, iar dacă spunem că cineva „și-a scăpat capul”, înțelegem că respectivul s-a salvat dintr-un necaz. Despre unul care s-a îmbrăcat în întregime într-un anumit fel putem spune, de exemplu, că s-a îmbrăcat „din cap până în picioare” în negru, în alb ori în alt fel. Cineva care garantează cu propria persoană înseamnă că „își pune capul zălog”, iar „a se da peste cap” poate avea sensul propriu de a se rostogoli sau sensul figurat de a face tot posibilul. Pentru exprimarea sentimentului de groază, avem expresia: „a-și pune mâinile în cap” sau „a se lua cu mâinile de cap”, iar dacă după trezire am pornit devreme la drum se spune despre noi că am pornit „cu noaptea în cap”, și pentru a exprima îndărătnicia sau încăpățânarea folosim expresia „nici în ruptul capului”. ”(A fi) cu cap și coadă” înseamnă (a fi) complet, întemeiat, iar „fără cap și fără coadă” are semnificația de incoerent, neîntemeiat, în timp ce „a da ceva peste cap” are înțelesul de a face ceva de mântuială sau a încurca, a zădărnici. Dacă stăm mult timp în casă și apoi, după o perioadă, ne arătăm în public, se zice că „am scos capul în lume”. Adeseori unele persoane, datorită avansării în funcție, a îmbogățirii peste noapte sau din alte pricini „umblă cu capul pe sus”, adică devin înfumurate ori depășesc limita și sunt taxate cu expresia „i s-a urcat la cap”, iar pentru unii copleșiți de treburi se spune că „nu-și mai văd capul de…” sau „nu (mai) știu unde le stă capul de…”. Când cineva se zăpăcește sau este ucis, semenii spun că „și-a pierdut capul”, iar despre o persoană fără adăpost, și sunt destui și dintre aceștia, spunem că „nu are unde-și pune capul”, dar mai sunt și din cei neatenți, mai ales în zilele noastre, când îi vezi trecând strada tot butonând telefoanele mobile, încât mai-mai să-i calce mașinile, zicem că „umblă cu capul între urechi” sau „în traistă”. Mai sunt unii care, sătui de casa lor ori de societatea în care trăiesc, pleacă în lume, deci spunem despre ei că „și-au luat lumea în cap”, iar celor care intră singuri într-o încurcătură sau în vreun necaz li se potrivește zicerea „a-și aprinde paie-n cap”. Uneori, la disperare sau de ciudă, exclamăm cu năduf ”Îmi vine să dau cu capul de pereți!”, iar dacă se întâmplă să compătimim pe vreun semen bolnav sau aflat la necaz, ne vine să spunem: „Vai de capul lui!”, cât despre cei lipsiți de merite sau calități oamenii spun că „nu-i nimic de capul lor”. Unii umblă „cu capul în nori”, în timp ce altora trebuie „să le bagi mințile în cap”, dar mai sunt și oameni cu judecată, cumpătați și raționali, adică „cu capul pe umeri”, în timp ce alții nu respectă nicio regulă ori fac acte reprobabile, adică „își fac de cap” și trebuie puși la punct. Câte unul, dacă te prinde, nu mai scapi de el până când nu-ți „face capul calendar”, și uite-așa am putea continua mult și bine, căci oamenii noștri din popor au trăit cu simțul umorului și prin multe sate încă mai există și azi ceea ce numim noi „șugubeți” sau „mucaliți”, care folosesc în limbajul lor multe „vorbe de duh” pentru a înveseli asistența ori pentru a face aluzie la vreun obicei nepotrivit sau deprindere proastă a cuiva, și după cum vedem unele dintre acestea au intrat în limbajul curent, ca dovadă a înțelepciunii și spiritualității poporului nostru.
Totuși, pentru a nu ne îndepărta de subiect, e bine să ne reamintim că această parte a corpului nostru numită „cap”, fiind foarte valoroasă, trebuie păzită și ferită de necazuri, căci până la urmă „capul face, capul trage”, așa că înainte de a trece la fapte să gândim cu profunzime la ceea ce urmează să facem, ca „să nu ne pierdem capul” sau mai prozaic spus „să n-o dăm în bară”, încât să suferim consecințe neplăcute. Însă ce să faci când sunt unii „tari de cap” și, orice le-ai spune, ei o țin numai pe-a lor, c-așa-i lumea, împărțită în deștepți, mai puțini deștepți, și tari de cap, și cine nu-și păzește bine capul sau nu și-l pleacă în fața cui trebuie chiar îl poate „pierde”, așa cum auzim uneori expresia: „Vor pica multe capete…”, în sensul că vor fi „maziliți” mulți dintre cei care „nu-și văd de treabă” și nu se supun ori sunt neglijenți în îndatoririle lor sau „înoată împotriva curentului”.
Și pentru că tot veni vorba de cap, de la sensul figurat putem trece direct la sensul propriu, mai ales acum, când știința și tehnica au ajuns atât de departe, încât se pot transplanta aproape toate organele corpului. Pornind de la picioare în sus, s-a ajuns chiar la cap, ultima redută de cucerit. Precum scriam într-un alt articol, ideea deja a prins contur, cel puțin în planul imaginar și de cercetare, însă în cele din urmă, conform sursei descopera.ro, s-a înfăptuit și această minune, chiar dacă deocamdată numai pe cadavre, însă se pare că lucrurile nu se vor opri aici, deoarece atunci când unui om de știință „i-a intrat o idee în cap” se ține de ea „până-n pânzele albe”. Deci să (re)amintim cititorilor faptele…
În anul 2016, neochirurgul italian Sergio Canavero, din cadrul Turin Advanced Neuromodulation Group din Italia, anunța proiectul său de a realiza transplantul de cap uman în Marea Britanie, și chiar găsise un pacient donator, rusul Valery Spiridinov, așa încât de la o realitate virtuală era hotărât să treacă la materializarea ei, numai că între timp Spiridinov s-a răzgândit, nefiind sigur de posibilul rezultat, așa că îndărătnicul savant a hotărât să-și mute proiectul în China, unde poate găsi mai mulți voluntari. Și precum spuneam, dacă unui asemenea om „îi intră o idee în cap”, nu se lasă până când n-o înfăptuiește, în ciuda tuturor opozanților, piedicilor sau riscurilor, căci până la urmă dacă cineva moare pe masa de operație, e de vină pacientul, nu medicul, adică de ce-a murit, sau „așa i-a fost scris”.
Ca o confirmare a celor spuse anterior, iată că mai nou din sursa descopera.ro aflăm că în 2017 chirurgul italian în discuție „susține că a realizat primul transplant de cap uman, utilizând două cadavre”. Operația s-ar fi desfășurat în colaborare cu dr. Xiaoping Ren, din cadrul Spitalului Universitar Harbin din China și procedura a durat 18 ore. Și chiar dacă acum s-au folosit cadavre și chiar dacă unii colegi de-ai lui afirmă că acest tip de operație nu se va realiza niciodată pe viu, curajosul neurochirurg merge mai departe… Poate ar trebui să ne aducem aminte că și atunci când s-a făcut primul transplant de inimă mulți specialiști în domeniu susțineau că acest lucru nu e posibil… Dar în cele din urmă toate au un început…
Așadar, dragi cititori, e bine să ne păzim capetele, să rămână sănătoase pe umerii noștri nu pe ai altora, și să gândească drept într-o lume cam strâmbă…
Mihai Trifoi
