Patru producători covăsneni de produse alimentare, unul din localitatea Arcuș și trei din zona Întorsurii Buzăului, au depus în acest an documentația prin care au solicitat și au obținut dreptul de utilizare a etichetei „Produs Montan”.

Eticheta „Produs Montan” are ca rol evidențierea și informarea consumatorilor asupra produselor care provin din zonele de munte, precum și stimularea producătorilor sau agricultorilor care își desfășoară activitatea în zonele înalte. Zona montană este recunoscută pentru gradul mic de poluare, ceea ce conferă alimentelor provenite din acest areal un plus de valoare.

„Este o etichetă care atestă că produsele provin dintr-o zonă mai curată – zona montană. Prin acest instrument se vrea a sprijini producătorii din zonele mai defavorizate ca și zone de producție. Zona montană este poate mai puțin afectată de poluare. Eticheta se poate pune pe orice produs, inițial sau procesat. Se întocmește un dosar destul de simplu, care se depune la Direcția Agricolă, iar de aici se trimite la Vatra Dornei, la sediul Agenției Zonei Montane. Orice producător poate obține această etichetă, fără nici un cost. Toată procedura durează maxim o lună.”, a declarat șeful Direcției Agricole Covasna, Konczei Csaba.

Potrivit  Ghidului de bune practici privind acordarea dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultative ,,PRODUS MONTAN”, întocmit de către Ministerul Agriculturii, „produsul montan”  este acel produs destinat consumului uman, în cazul căruia materiile prime, dar și furajele pentru animalele de fermă provin în principal din zone montane, iar în cazul produselor procesate, prelucrarea are loc, de asemenea, în zone montane.

Din totalul de 45 de unități administrativ-teritoriale din județul Covasna (2 municipii, 3 orașe și 40 de comune), potrivit listei Unităților Administrativ Teritoriale din zona montană (zona delimitată conform Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020), întocmită de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, nu se încadrează în zona montană municipiile Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, orașul Baraolt și comunele Boroșneul Mare, Brateș, Catalina, Chichiș, Ilieni, Ozun, Poian și Reci. Lista completă cu localitățile din țară, aflate în zona montană, poate fi accesată pe pagina oficială a ministerului, www.madr.ro.

Oana-Mihaela Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail