Patronul spiritual al Teatrului „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe va fi omagiat, miercuri, cu prilejul aniversării a 120 de ani de la naştere sa, printr-un spectacol-lectură susţinut de actorii instituţiei.

Conducerea teatrului a menţionat că, în cadrul spectacolului, ce va avea loc de la ora 18,00 la sala Kamara, vor fi prezentate câteva fragmente din cele mai frumoase povestiri ale scriitorului maghiar Tamási Áron, care s-a născut pe 20 septembrie 1897 la Lupeni şi a murit pe 26 mai 1966, la Budapesta, fiind înmormântat, conform dorinţei sale, în localitatea sa natală din judeţul Harghita.

În partea a doua a serii, de la ora 20,00, în sala mare a teatrului va avea loc un concert de etno-jazz susţinut de Dresch Mihály şi a trupa sa.

Conducerea teatrului a mai precizat, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, că prima premieră din actuala stagiune va fi spectacolul „Alice”, în regia lui Bocsárdi László, la începutului lunii octombrie, urmat de spectacolul „Escorial”, în regia lui Zakariás Zalán.

Pentru tradiţionalul spectacol de Revelion, trupa pregăteşte o comedie, „Gâlcevile din Chioggia” în regia lui Sardar Tagirovski.

În primăvară, actorii vor prezenta spectacolul „Anna legenda” în regia tinerei Mezei Kinga, iar ultima premieră a stagiunii va fi un spectacol semnat de regizorul Radu Afrim, conceput special pentru trupa „Tamási Áron”, al cărui titlu provizoriu este ‘discOpereta’.

Pe lângă cele cinci premiere, în actuala stagiune vor fi prezentate, de asemenea, câteva dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriile anterioare, printre care „A douăsprezecea noapte” şi „Liliom” în regia lui Bocsárdi László, „Aniversarea” în regia lui Alexandru Dabija, „norway.today”, regizat de Kövesdy István, „Bani din cer” şi „A mia noapte” regia Zakariás Zalán şi „Kaisers TV, Ungarn”, al tinerei regizoare Porogi Dorka.

Trupa teatrului „Tamási Áron” are programate, în această toamnă, mai multe turnee şi participări la festivaluri din România şi Ungaria, printre care şi Festivalul Naţional de Teatru care se va desfăşura în perioada 20-29 octombrie la Bucureşti, în organizarea UNITER.

Stagiunea Teatrului „Tamási Áron”, una dintre cele mai importante instituţii de cultură maghiare din România, se va încheia cu Festivalul Internaţional REFLEX4, al cărui program este în curs de finalizare, se mai arată în comunicat.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail