Un ajutor financiar şi material în cuantum de 2.644.807 lei a fost acordat de Patriarhia Română, în perioada 6 – 10 aprilie, persoanelor vârstnice şi sărace, bolnave sau cu dizabilităţi, celor aflaţi temporar în izolare sau în carantină, dar şi unor instituţii medicale.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, transmis luni AGERPRES, ajutoarele, constând în donaţia şi distribuţia de produse alimentare, igienico-sanitare şi aparatură medicală, au fost acordate prin implicarea directă a centrelor eparhiale, protoieriilor, parohiilor şi mănăstirilor.

Până în prezent, contribuţia totală a Patriarhiei Române la ajutorarea tuturor celor greu încercaţi de efectele acestei pandemii se ridică la valoarea de 9.798.478 lei.

În timpul stării de urgenţă naţională impusă din cauza pandemiei cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), cu respectarea riguroasă a dispoziţiilor autorităţilor de stat adoptate în acest context, la îndemnul patriarhului Daniel, ierarhii, preoţii şi voluntarii din rândul credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române au continuat să ofere ajutor material şi financiar celor afectaţi de pandemie, se arată în comunicat.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail