În cadrul proiectelor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri, redacția cotidianului Mesagerul de Covasna publică, în serial, volumul „Păstori sufleteşti ai Sfintelor Altare din Eparhia Covasnei şi Harghitei”, de Erich-Mihail Broanăr, Ioan Lăcătuşu și Sebastian Pârvu, volum apărut la Editura Grai Românesc, cu binecuvântarea Preasfinţitului Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei.

Cartea reprezintă un omagiu adus slujitorilor Bisericii Ortodoxe din județele Covasna şi Harghita – preoți, protopopi și ierarhi la pregătirea, înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri. Lucrarea introduce în circuitul public informații, în mare parte inedite, despre contribuția Bisericii Ortodoxe, a școlilor confesionale și asociațiilor culturale românești din această parte de țară la păstrarea și afirmarea identității naționale românești din Arcul Intracarpatic.

II.3.2. „Zilele Nicolae Colan”

 

Îndeplinindu-şi rosturile pentru care a fost înfiinţat, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, din Sf. Gheorghe, cu binecuvântarea ÎPS Ioan Selejan şi-a propus, printre obiectivele sale, să cinstească patronul spiritual, prin organizarea anuală a Zilelor Nicolae Colan, de regulă, în perioada 28 noiembrie – 6 decembrie. Manifestările încep cu ziua de naştere a mitropolitului Nicolae Colan şi se termină cu cea onomastică a acestuia, incluzând în acest interval sărbători importante pentru Neamul Românesc, respectiv Sfântul Apostol Andrei şi Ziua Naţională a României. În fiecare an, cu această ocazie, au loc sesiuni ştiinţifice, simpozioane, dezbateri, expoziţii, evocări, slujbe de pomenire şi pelerinaje în parohiile din Eparhiei şi la mormântul mitropolitului de la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, alte manifestări literare, artistice şi sportive, în cadrul Zilelor Şcolii Nicolae Colan etc.

Un loc distinct, în cadrul Zilelor Nicolae Colan, îl ocupă itinerarul religios-istoric, care are locîn parohiile din judeţele Covasna şi Harghita, de sărbătoarea Sfântului Andrei, cu participarea studenţilor de la ASCOR Bucureşti şi Sibiu tinerilor de la Asociaţia „Sf. Sava” şi de la Seminarul Teologic Ortodox din Buzău, de la Filialele Ligii Tineretului Creştin Ortodox Român din Târgovişte, Braşov, Sibiu, Suceava, Sf. Gheorghe şi PRO VITA Sibiu. Cu aceste ocazii sunt organizate seri culturale româneşti, lansări de carte, conferinţe, concerte de colinde, cu participarea unor distinse personalităţi laice şi bisericeşti, din principalele centre culturale ale ţării.

A devenit o tradiţie ca toţi aceşti tineri să participe şi la manifestările organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României, la Sf. Gheorghe şi Miercurea-Ciuc.

Manifestările organizate în cadrul Zilelor Nicolae Colan, au contribuit la sporirea prezenţei în spaţiul public al municipiului Sf. Gheorghe şi judeţului Covasna, a personalităţii mitropolitului Nicolae Colan, prin acordarea numelui Nicolae Colan unei şcoli generale din Sf. Gheorghe, prin dezvelirea şi sfinţirea unei plăci memoriale pe casa din Araci, unde mitropolitul a trăit o perioadă de timp, prin ridicarea bustului ierarhului, în curtea şcolii ce-i poartă numele (opera sculptorului Mihai Mocanu), prin acordarea numelui Nicolae Colan, unei străzi din cartierul unde se află şcoala amintită, prin apariţia mai multor volume, studii şi articole referitoare la personalitatea ierarhului-cărturar născut pe meleagurile judeţului Covasna.

 

II.3.3. Şcoala „Nicolae Colan” din Sf. Gheorghe

 

Investiţia, care avea ca obiectiv construirea unei şcoli în cartierul Lunca Oltului, a început înainte de 1989 şi s-a finalizat în toamna anului 1994. În noul local, ce are 24 săli de clasă şi 3 laboratoare, a fost transferată Şcoala Generală nr. 1,din Sfântu Gheorghe, în al cărei edificiu funcţionează acum Liceul de Artă. Prin Ordinul ministrului învăţământului nr. 6570 / 17 iunie 1994 se statua că, începând cu data de 1 septembrie 1994, noului edificiu al Şcolii Generale nr. 1, din Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, să i se acorde numele Mitropolitului academician „Nicolae Colan”, la solicitarea Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”. Au mai trecut însă câteva luni până când o anumită pătură a intelectualităţii politice locale a binevoit să accepte ideea existenţei unei şcoli mixte care să poarte numele unui reprezentant de elită al spiritualităţii româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea, originar din ţinuturile covăsnene.

În perioada 1995-2004, în şcoală s-au pregătit peste 7000 de elevi români şi maghiari, într-o atmosferă în care predomină omenia, cinstea, toleranţa şi colegialitatea.

Şcoala s-a impus în rândul şcolilor din municipiu atât prin performanţele sale şcolare, cât şi prin organizarea zilelor şcolii (în cadrul „Zilelor Nicolae Colan”), editarea revistei şcolare Zbor înalt etc.

II.3.4. Bustul Mitropolitului Nicolae Colan

 

În cadrul Zilelor Nicolae Colan, la 7 decembrie 1996, în incinta Şcolii Generale „Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, a fost dezvelit şi sfinţit de către Înaltpreasfinţitul Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului şi Preasfinţitul Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, bustul marelui ierarh-cărturar şi părintele spiritual al şcolii, Mitropolitul Nicolae Colan. Operă a sculptorului bistriţean Mircea Mocanu, bustul din bronz a fost realizat la iniţiativa Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna” (preşedinte av. Ioan Somon) şi al conducerii şcolii (director prof. Opra Kálmán) şi este străjuit de o clopotniţă şi un catarg pe care este arborat drapelul ţării.

Sub temelia bustului Mitropolitului Nicolae Colan este aşezat următorul înscris:„Aşezatu-s-a acest înscris în păstrarea memoriei pământului strămoşesc, încredinţându-se neuitării istoriei în ziua de 28 noiembrie 1994, pentru aducerea aminte asupra gândului bun pe care dascălii şi elevii Şcolii Generale „Nicolae Colan” din municipiul Sfântu Gheorghe l-au avut pentru cinstirea numelui mentorului lor spiritual – al aceluia care a fost Doctor NICOLAE COLAN, membru al Academiei Române, mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, episcop al Clujului, Vadului şi Feleacului – nepreţuit fiu al meleagurilor covăsnene,

Recunoscători pentru înfăptuirile marelui cărturar şi ierarh, în această binecuvântată zi comemorativă, pentru ştiinţa generaţiilor de elevi ce se vor adăpa din comorile de nepreţuit ale ştiinţei de carte – ne îndatorăm pentru ridicarea acestui bust al mitropolitului Nicolae Colan – omul care, prin fapta sa, nu a ostenit să ne arate tuturor că suntem… fii ai aceluiaşi Părinte şi trebuie să trăim în frăţietate, bună înţelegere şi pace. Aceasta ne-o cere Tatăl Ceresc, ca Tată al tuturor neamurilor pământului, aceasta ne-o spune inima, mintea şi cugetul nostru treaz şi sănătos.

Drept pentru care am întocmit prezentul înscris, în prezenţa oficialităţilor, a iniţiatorilor monumentului – membrii Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”, a dascălilor, elevilor şcolii şi părinţilor acestora, precum şi a preacucernicilor părinţi.”

 

II.3.5. Alte însemne de cinstire a Mitropolitului Nicolae Colan

 

În semn de cinstire a memoriei iluştrilor fii ai Araciului, au fost montate două plăci comemorative, în anul 1993, respectiv în 1995, cu următoarele texte: „În această casă a trăit şi creat Nicolae Colan, Mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, membru al Academiei Române, fiu al satului Araci, născut la 28.11.1893”, şi respectiv „În acest loc, în fosta casă parohială, au trăit Episcopul Veniamin Nistor (1886-1963), Protopopul Aurel Nistor (1863-1961) şi medicul Pompiliu Nistor (1883-1961), personalităţi ale spiritualităţii româneşti”. Plăcile au fost dezvelite şi sfinţite în cadrul unor ceremonii la 8 decembrie 1996, la care au participat înalte personalităţi laice şi bisericeşti în frunte cu ÎPS Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, PS Laurenţiu Streza, episcopul Caransebeşului şi PS Ioan Selejan, cu sprijinul căruia au fost reparate şi renovate casa parohială şi capela ortodoxă din localitate.

La propunerea societăţii civile româneşti din judeţul Covasna, prin hotărârea Consiliului local Sfântu Gheorghe, fosta stradă a Lalelei – stradă nouă din municipiul Sfântu Gheorghe unde se află şi Şcoala Generală „Nicolae Colan” – a primit denumirea strada „Nicolae Colan”.

În numele societăţii civile româneşti, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, prin documentul nr. 61 / 21 septembrie 1999, a înaintat Consiliului local al Municipiului Cluj-Napoca şi primarului Gheorghe Funar cererea de a studia posibilitatea acordării numelui Mitropolitului Nicolae Colan unei străzi din municipiul Cluj-Napoca. Astfel, acest demers a fost realizat prin Hotărârea Consiliului local al Municipiului Cluj-Napoca acordând numele Mitropolitului Nicolae Colan unei pieţe din cartierul Bună Ziua, la intersecţia străzilor Carmen Silva, Hajnal Imre şi Marian Papahagi, în Cluj-Napoca.(va urma)

 

Erich-Mihail Broanăr

Ioan Lăcătuşu

Sebastian Pârvu

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail