În cadrul proiectelor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri, redacția cotidianului Mesagerul de Covasna publică, în serial, volumul „Păstori sufleteşti ai Sfintelor Altare din Eparhia Covasnei şi Harghitei”, de Erich-Mihail Broanăr, Ioan Lăcătuşu și Sebastian Pârvu, volum apărut la Editura Grai Românesc, cu binecuvântarea Preasfinţitului Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei.
Cartea reprezintă un omagiu adus slujitorilor Bisericii Ortodoxe din județele Covasna şi Harghita – preoți, protopopi și ierarhi la pregătirea, înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri. Lucrarea introduce în circuitul public informații, în mare parte inedite, despre contribuția Bisericii Ortodoxe, a școlilor confesionale și asociațiilor culturale românești din această parte de țară la păstrarea și afirmarea identității naționale românești din Arcul Intracarpatic.
II.2. Mitropolitul Nicolae Colan şi credincioşii din
Covasna şi Harghita
Într-un sat precum Araciul, localitatea natală a Mitropolitului Nicolae Colan, datinile, obiceiurile, producţiile folclorice moştenite din moşi-strămoşi erau bogate şi diverse şi de o recunoscută autenticitate. Strânsele contacte ale arăcenilor cu Moldova şi Muntenia se regăsesc şi în influenţele pe acest tărâm. Majoritatea acestor nestemate se găsesc în culegerea de folclor întocmită de Dimitrie Cioflec în 1855 şi în monografia comunei.
Copilul şi apoi tânărul Nicolae Colan şi-a legănat sufletul cu toate aceste melodii frumoase, cu vestitele colinde, dar şi cu binecunoscutele cântece şi poezii patriotice. Din amintirile celui mai bătrân om al satului, Nenea Gheorghe Brânduş, „de mic Nicolae Colan a fost un copil obişnuit, şi totuşi atât de deosebit. Era harnic, modest, sociabil, un camarad de joacă şi de scăldat la Olt şi «tare deştept»”. Bătrânii satului şi-l amintesc ca pe un nelipsit „actor” pe scena Casei de cultură din sat, alături de fratele său Gheorghe. Îi venea foarte bine rolul „ţiganului rapsod”. De fapt, mai târziu, va cânta la vioară cu mâna stângă, împreună cu lăutarul satului pe care, după câţiva ani, l-a întrecut în măiestrie.
În fiecare an, la începutul postului, se afla printre cei care organizau tinerii în vederea colindatului. Peste ani, în cadrul conferinţelor ASTREI, va vorbi despre frumuseţea colindelor din satul natal. La Paşti „împreună cu ceilalţi feciori din sat păzeau biserica, să nu fie furată toaca de către feciorii satelor vecine”. Participa cu drag la horele din sat. Consăteanul său, Victor Rafiroiu, care a fost coleg cu Nicolae Colan la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov, îşi aminteşte din spusele fraţilor săi că, la seratele organizate, acesta era preferatul fetelor şi singurul care avea voie să invite la dans profesoarele sau pe soţiile profesorilor. Frumuseţea fizică era în chip fericit însoţită de o neasemuită frumuseţe morală. Atât în copilărie, cât şi mai târziu, consătenii au reţinut imaginea unui om bun la suflet, generos şi foarte popular.
Deşi ajunsese la treptele atât de înalte în ierarhia socială, venea des în sat – de regulă de sărbători, de Crăciun şi de Paşti era nelipsit – iar mai târziu îşi va construi, în curtea surorii Elena, o cameră a sa în care ani de zile a meditat şi a creat în linişte.
Fără îndoială că asupra destinului viitorului mitropolit o influenţă hotărâtoare a avut-o preotul Aurel Nistor, cel care a insistat pentru aprobarea unei burse ţăranului atât de dotat. De fapt, aşa cum rezultă din Cronica familială a părintelui Aurel A. Nistor, pe cei doi iluştri consăteni „îi va lega toată viaţa o sinceră prietenie şi deopotrivă preţuire”.
Legăturile mitropolitului Nicolae Colan cu ţinuturile natale sunt multiple, iar dovezile lor nenumărate. Documentele au reţinut prezenţa sa la Sf. Gheorghela Adunarea generală a ASTREI, ce s-a ţinut în zilele de 13 şi 14 septembrie 1931, alături de personalităţi ca: Mitropolitul Nicolae Bălan, Ioan Agârbiceanu, G. Bogdan-Diucă, Tiberiu Brediceanu, Ioan Lupaş, Voicu Niţulescu, Coriolan Suciu şi Sabin Opreanu, care a prezentat cu acest prilej lucrarea „Ţinutul Secuilor”.
Documentele vremii menţionează vizita la Araci în 7 octombrie 1937 a regelui Carol al II-lea. Acesta a fost primit de Episcopul Clujului Nicolae Colan care, „într-o scurtă, dar foarte entuziastă cuvântare prezintă schimbarea la faţă a satului datorată activităţii străjeşti”.
Pentru consătenii săi, pentru românii din fostele scaune secuieşti, ca şi pentru românii din Transilvania de Nord, Vlădica Nicolae Colan a fost în „cei patru ani, cât patru veacuri” (1940-1944) o „mare binecuvântare”. Deşi „el însuşi a fost înfricoşat, ameninţat, batjocorit, scuipat”, n-a cedat acestor presiuni şi a rămas în mijlocul credincioşilor săi… În vara anului 1941, a început să trimită preoţi misionari în parohiile din secuime şi să adune obştea risipită ca turmă fără păstor în jurul bisericilor, apoi preoţi stabili, veniţi marea lor majoritate din Maramureş… Ba, mai mult, în verile următoare, episcopul N. Colan, printr-un lung itinerar pastoral de ordinul săptămânilor, adesea expus unor primejdii, cerceta parohie de parohie învăţând, mângâind, întărind şi încurajând, întâlniri de care mulţi români din zona menţionată îşi amintesc şi acum cu evlavie şi recunoştinţă. Era în zilele acelea „ca un Moise în mijlocul credincioşilor săi”.
În 1938, parohul comunei Araci, Silviu Josan, a primit suma de 4.000 lei pentru ridicarea unei troiţe pe locul Sfântului Altar al fostei biserici din comună. Banii pentru troiţă au fost daţi de episcopul Nicolae Colan.
Pictura bisericii cu hramul „Sfânta Treime” din Praid, ridicată în 1936, a fost realizată în frescă de către pictorul Laurenţiu Moldovan, din Sibiu, în anul 1939, iar sfinţirea bisericii s-a făcut de către Nicolae Colan, episcop al Clujului, în ziua de 20 august 1939.
Din volumul Pastoraţie şi istorie la Episcopul Nicolae Colan în Transilvania 1940-1944, apărut la Editura Renaşterea din Cluj-Napoca, în anul 2007, sub semnătura Pr. prof. dr. Dorel Man, am reţinut relatările referitoare la vizitele canonice pe meleagurile natale ale Episcopului Nicolae Colan, în perioada 1941-1943, „din zonele unde nu existau în toate localităţile preoţi, unde aveau de înfruntat autorităţi potrivnice şi de aceea cuvântul arhipăstorului a fost mai mult decât bine venit”.
O asemenea vizită canonică a Episcopului Nicolae Colan a fost făcut în parohiile Covasna, Zăbala, Breţcu, Vâlcele la începutul lunii septembrie 1940. La Covasna, duminică 7 septembrie, ierarhul a folosit ca temelie pentru cuvântarea sa versetul biblic „Privegheaţi, staţi tare în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă” (I Corinteni 16,13).În comuna Zăbala, ierarhul a asistat la slujba Vecerniei în biserica cea veche şi slabă, iar la sfârşit a predicat, dând poveţe folositoare credincioşilor care aşteptau să primească păstor sufletesc cât mai curând, ca să poată păzi legea lor creştinească moştenită din părinţi şi să-şi poată termina biserica cea nouă, ce se înalţă măreţ şi care va fi o podoabă a comunei. A fost vizitată apoi parohia Breţcu unde a slujit Vecernia sărbătorii Naşterii Născătoarei de Dumnezeu şi a rostit o predică foarte frumoasă şi instructivă, îndemnând la cinstirea Maicii Domnului. Ziua următoare a prăznuit sărbătoarea Naşterii Născătoarei de Dumnezeu în comuna Vâlcele, această frumoasă staţiune balneară vecină cu comuna Araci de peste graniţă, locul natal al Prea Sfinţiei Sale.
După predică, Preasfinţia Sa a uns pe toţi credincioşii cu untdelemn sfinţit şi le-a dat anaforă, apoi după ce a luat masa în cerc familiar la un enoriaş s-a reîntors la reşedinţa sa mulţumind lui Dumnezeu că a reuşit să cerceteze pe aceşti credincioşi de la margini, care au rămas la vetrele lor întăriţi în credinţă, că aici pe pământ au un păstor, care le poartă de grijă, iar în ceruri un Părinte, care niciodată nu părăseşte pe Fiii săi”.
În 12 iulie 1942, Episcopul Nicolae Colan a delegat pe protopopul Ioan Maloş pentru a oficia slujba de sfinţire a Bisericii „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Valea Mare, afectată de năprasnicul cutremur, din toamna anului 1940.
În vizitele sale pastorale în parohii de pe meleagurile natale, Episcopul Nicolae Colan s-a aflat în mijlocul credincioşilor de pe valea Mureşului Superior, la Mănăstirea „Sf. Proroc Ilie” din Topliţa, ctitorie a Patriarhului Miron Cristea. De fiecare dată, după Sfânta Liturghie, s-a slujit în faţa gropniţei un parastas pentru Patriarhul Miron Cristea, părinţii săi Gheorghe şi Domniţa şi tot neamul lor cel adormit.
Peste un an, la hramul Mănăstirea „Sf. Proroc Ilie”, din 20 iulie 1942, în predica Sa, Vlădica Nicolae arătând importanţa îndoitei prăznuiri a zilei (Sfântul Proroc Ilie şi pomenirea ctitorului mănăstirii, Patriarhul Miron), a scos în relief „lupta dârză a prorocului împotriva idolatriei timpului şi lupta fiului comunei Topliţa pentru biserica strămoşească”.
Pornind de la importanţa celor două mari mănăstiri, Rohia şi Topliţa, Episcopul Nicolae Colan adresează încercaţilor săi credincioşi apelul „Veniţi la Rohia! Veniţi la Topliţa!”, documente vibrante publicate în Tribuna Ardealului, nr. 360, 7 august 1943.
Cu toate greutăţile războiului şi cu toate nedreptăţile pricinuite de cunoscuta intoleranţă a autorităţilor horthyste, în vara anului 1943, Episcopul Nicolae Colan întreprinde o nouă vizită canonică în „secuime” prin judeţele Mureş, Odorhei şi Trei Scaune, în parohiile Iuda (azi Livezile, jud. Bistriţa-Năsăud), Reghin, Sfântu Gheorghe, Zagon, Păpăuţi, Covasna, Zăbala şi Mărtănuş.
Este cunoscut faptul că în perioada 1940-1944 în parohiile ortodoxe şi greco-catolice din fostele scaune secuieşti (judeţele Ciuc, Odorhei şi Trei Scaune) au fost dărâmate, samavolnic, un număr de 25 de biserici şi capele româneşti. O excepţie de la intoleranţa cunoscută din acea perioadă o reprezintă finalizarea lucrărilor de construire a bisericii ortodoxe din comuna Zăbala, judeţul Trei Scaune – azi judeţul Covasna, şi sfinţirea ei în vara anului 1943 de către Episcopul Nicolae Colan.
Cu această ocazie, în predica de încheiere, Vlădica Nicolae Colan a vorbit despre importanţa actului sfinţirii unei biserici, scoţând în relief faptul deosebit de îmbucurător, că toţi credincioşii din comuna Zăbala s-au străduit să clădească lăcaş de închinare. „O biserică nouă este un nou pilon pe care se sprijină marea operă a Mântuitorului, o fortăreaţă durabilă împotriva răului care a încins lumea, e în contra vărsării de sânge, un simbol al vieţii de armonie între oameni clădită pe principiul iubirii aproapelui”.
După terminarea Celui de-al Doilea Război Mondial, în plină prigoană ateistă promovată de regimul comunist, în comuna Araci – localitatea natală a Mitropolitului Nicolae Colan, după numirea ca preot, în 1952, a lui Aurel Nistor, la 10 iulie 1955 s-a pus piatra fundamentală a noii biserici, pe vechea temelie a bisericii distruse de cutremurului din anul 1940. Sfat bun şi danie generoasă s-a primit în această mare lucrare de la Mitropolitul Nicolae Colan şi din partea Departamentului Cultelor. Şi astfel s-a ridicat în Araci „biserică înaltă, cum n-a mai fost alta”, monumentală şi spaţioasă. Târnosirea ei s-a făcut de către episcopul Emilian Antal, de la mânăstirea Topliţa, duminică, 25 octombrie 1964.
În satul vecin, Ariuşd, sfinţirea bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost săvârşită la 21 august 1960 de către Mitropolitul Nicolae Colan. În nartex se găseşte o placă comemorativă de marmură care are înscris textul: „Această Sfântă Biserică s-a ridicat din dragostea lui Dumnezeu prin vrednicia credincioşilor parohiei Ariuşd şi a preotului Simion Solovăstru”. Pentru ridicarea sfântului locaş fondurile au provenit de la credincioşii parohiei şi din partea Arhiepiscopiei Sibiului.
După întronizarea sa în scaunul mitropolitan de la Sibiu, în anul 1957, mitropolitul Nicolae Colan a făcut mai multe vizite pastorale în parohiile din Arcul Intracarpatic. Printre altele, este cunoscută implicarea Sa benefică în salvarea de la demolare a ruinei catedralei ortodoxe din Sfântu Gheorghe, locaş a cărui zidire a început în septembrie 1939, şi care rămas nefinalizat până în anul 1983. O fotografie din anul 1958 ne înfăţişează chipul luminos al ierarhului Nicolae Colan în mijlocul credincioşilor din Sf. Gheorghe.
Erich-Mihail Broanăr
Ioan Lăcătuşu
Sebastian Pârvu
