† IOAN,
Din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei
Iubitului nostru cler, cinului monahal
şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace
de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,
părintească binecuvântare.
„Iată vestesc vouă bucurie mare, care
va fi la tot poporul! Că vi S-a născut vouă
azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul,
în cetatea lui David .”(Luca 2, 16)
Iubiţi fraţi și surori în Domnul,
Călătoria noastră spre Peștera Betleemului s-a sfârșit. Aici am găsit Darul Cerului, pe Hristos Domnul.
Noi am călătorit doar câteva săptămâni împletind rugăciunea cu munca și cu frumoasele noastre colinde românești, însă drumul protopărinților noștri a fost mult mai lung.
După căderea sa, omul a fost izgonit din libertate, iar pământul era o cetate asediată de păcat.
Strămoșii noștri s-au învrednicit de bucuria Betleemului după mii de ani.
Oare, cine și cum a scurtat atât de mult drumul nostru spre Betleem?!
Hristos!
El S-a ostenit pentru noi atunci când călătorea spre Golgota.
Hristos Domnul a călătorit în această viață pământească între Betleem și Golgota, între starea de dar și dăruire.
Acestea sunt cele două repere fundamentale din viața creștinului. Numai pe acest drum- între Betleem și Golgota- Îl poți găsi și azi pe Hristos.
La Betleem Îl vedem pe Hristos înconjurat de îngeri, de păstori și de magi, iar la Golgota Îl vedem înconjurat de cei ce poartă sabie și piroane.
Nașterea lui Hristos nu s-a făcut în neștiut. De azi, noi am ieșit din neștiut.
Omul se îmbrăcase în neștiut ca să nu-L mai cunoască pe Cel ce azi S-a făcut cunoscut lumii întregi.
Bucuria Betleemului se transformă în bucuria Jertfei pe Golgota, căci acolo unde este Hristos, nu poate fi decât bucurie în Duhul Sfânt.
Iubite călătorule, ce azi te bucuri cu îngerii, vei împărtăși aceeași bucurie cu Hristos și pe Golgota?!
Lumea în care trăim azi se mișcă în jurul unei axe existențiale, marcată aici, pe pământ, de cetatea lui David- Betleem- și Golgota Ierusalimului.
Cine nu se mișcă în jurul acestei axe se pierde în spațiile siderale unde nu mai luminează Soarele dreptății- Hristos.
Sfântul Ioan Gură de Aur a numit acest praznic dumnezeiesc al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos ca fiind „mama sărbătorilor creștine“.
De azi, în modul cel mai vizibil, omul nu se mai simte părăsit de Creatorul său, ci omul Îl ia în brațe pe Dumnezeu. A ajuns la limanul mult dorit de el, după ce a călătorit o viață cu nădejdea că, într-o zi, se va întâlni cu Cel ce îl va izbăvi din robia păcatului.
Prin Fecioara Maria, omul Îi dă o sfântă îmbrățișare Fiului lui Dumnezeu.
Astăzi, Maica Domnului ține în ale Sale sfinte brațe și arată lumii Dumnezeiasca Prescură Care Se va frânge pentru noi spre iertarea păcatelor.
Să vă învrednicească Bunul Dumnezeu și pe frățiile voastre, iubite surori creștine, să purtați pe ale voastre brațe prescurile vii ale bisericii și neamului nostru, adică pruncii. Ei vor săvârși peste ani și veacuri liturghia neamului românesc.
Purtând pe brațele ei pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel ce prin Nașterea din Fecioara Maria S-a făcut Om, ni se descoperă taina Fecioarei care naște neispitită de nuntă.
Acum se împlinesc profețiile proorocilor Vechiului Testament, dar și vestea cea bună adusă Fecioarei din Nazaret de Arhanghelul Gavriil.
Un arhanghel vestește taina Fecioarei și tot îngerii o descoperă în sfântul lor cânt: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!“ ( Luca 2, 14).
Prin Întruparea Sa din Fecioara Maria, Hristos Domnul ne arată că pământul este paradisul unde El S-a născut, pentru ca noi să dobândim Raiul cel pierdut.
Hristos binecuvântează acest bulgăre de țărână pe care trăim noi azi și face din el o grădină pentru florile Raiului.
Orice prunc născut este o floare pe care o crește Hristos pentru Rai.
Oamenii sunt florile Raiului. De aici, de pe acest pământ, Dumnezeu Își răsădește flori în Rai spre bucuria Sa, a îngerilor și a sfinților.
Omule, tu ai fost creat din iubire și țărână spre bucuria Sfintei Treimi și a Cerului.
Mireasma ta este bucuria îngerilor.
O, de am fi conștienți că, de pe această minunată planetă albastră, Dumnezeu Își crește flori pentru Raiul bucuriei Sale, am păși mai cu sfială, iar fiecare pas al nostru ar fi mai cumpătat și nu am mai umbla pe căile rătăcirii.
Omule, tu trăiești printre florile Raiului.
Nu le strivi!
Nu le rupe, iubită mamă!
Aceste flori nu-s pentru pus în cimitir, ci în Rai. Nu-s sădite de Dumnezeu spre ofilire, ci spre desfătarea și bucuria îngerilor în Cer.
Omul ajunge prin lucrarea lui Dumnezeu și prin a sa stăruință floare în Cer.
Oameni buni, nu rupeți florile Cerului, nu rupeți florile lui Dumnezeu!
Oameni buni, trăiți ca florile neurându-vă unii pe alții, ci desfătându-vă întru bucuria cea sfântă adusă nouă azi, de Hristos, prin Sfânta Sa Naștere.
Nu cultivați ură, căci veți aduna roadele urii.
Dumnezeu seamănă iubire și culege mereu ură și dispreț din partea oamenilor. Iată un paradox al existenței umane.
Iubite frate creștine, de ce n-ai fi și tu o floare în Rai, unde nu se mai vorbește despre Dumnezeu, ci se vorbește cu Dumnezeu?!
Iubiții mei fii duhovnicești,
Mama este acea țărână binecuvântată din care odrăslesc mugurii Raiului. Ea este aceea care ne vorbește mai întâi despre Dumnezeu, dar nu înainte de a fi grăit ea cu Dumnezeu. În fața unei sfinte icoane și a unei tainice candele, Îl ruga pe Dumnezeu să-i dea pântecelui ei rod binecuvântat pe care să-l dăruiască apoi Cerului.
Oare, o mamă creștină are un alt ideal în această viață, decât acela ca rodul pântecelui ei să ajungă în Rai?
Mama este icoana de lângă leagănul pruncului ei.
O, mamă, țărână sfântă și însuflețită, binecuvântat să fie pântecele tău care rodește flori pentru Cer, florile Raiului!
O, ce mare dar a hărăzit Dumnezeu mamei ca ea să facă bucurie Cerului!
Copiii sunt prescurile vii ale părinților.
Câtă bucurie avem în suflete când vedem florile câmpului! După o vreme însă ele se usucă și pier.
Cu cât mai mult Se bucură Dumnezeu când vede că răsare o floare pentru Cer, purtată cu atâta grijă, pe brațele ei, de o binecuvântată mamă!
Sfântul Apostol Pavel a fost răpit până la al treilea cer: „ Cunosc un om în Hristos care (…) a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer (…) și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască.“ (II Cor.12, 2- 4).
Câte și ce n-a văzut acolo! Și totuși s-a întors mut. Nu ne-a spus niciun cuvânt, n-a putut grăi nimic din Rai.
Dar ne-a lăsat Dumnezeu un loc aici pe pământ care este o icoană a Raiului și anume brațele mamei.
Cât ești în brațele mamei, în rugăciunile ei, iubite frate creștine, ești într-un colț de rai.
O, dulce rai! O, dulce mamă! Demult am plecat de pe brațele tale, iar azi călătoresc spre a mea Golgotă!
Iubiți tineri, când sărutați mâna maicii voastre, să știți că voi dați o dulce sărutare raiul, iar când mama își sărută pruncul pe frunte, atunci ea îi binecuvântează mintea.
După cum toamna, firul de iarbă își ia rămas bun de la soare, tot așa și sufletul își ia rămas bun de la trup și apoi se vor întâlni în dulcea primăvară a Împărăției lui Dumnezeu.
Când vine ceasul despărțirii de mamă în această lume, fiii îi sărută mâna și atunci ei se despart de raiul cel pământesc.
Iubiți frați creștini,
Cu Întruparea și Nașterea Domnului începe un nou infinit, iar „mâine“ devine un tărâm necunoscut.
Însă, celui ce umblă în lumina lui Hristos, i se descoperă rațiunile divine pe care urmându-le, nu se rătăcește.
Odată cu Nașterea lui Hristos în Peștera Betleemului pământul nu va mai fi niciodată o „terra deserta“, așa cum vedem în vecinătatea noastră astrală.
De azi, pământul este udat de un Iordan al harului, iar râul Iordan în care S-a botezat Domnul are și el, de acum, mai multă istorie decât apă.
Pământul este de acum o planetă cu har, iar omul de azi are în fața sa un alt alfabet de gândire prin care i se descoperă, prin Evanghelia adusă de Hristos, cărarea care duce la ușa Raiului.
Binecuvântat să fie Dumnezeu că acest nou alfabet de gândire îl găsim și în graiul nostru strămoșesc.
Limba română este un sanctuar românesc în care nu poți intra oricum, ci cu respect și murmur de psaltire.
Limba noastră română a legat de multe ori rănile neamului nostru, căci limba poate vindeca un popor.
Iubiți credincioși,
În această noapte Sfântă a Nașterii Domnului cerul sărută pământul.
Hristos vine să restaureze omul și grădina în care l-a așezat.
Filozofii L-au căutat pe Dumnezeu în tot universul și nu L-au găsit, însă L-au găsit păstorii în Peștera din Betleem.
Noi Îl găsim azi în Sfântul Potir, pe Sfintele Altare ale bisericilor noastre.
Dumnezeu n-a dezlegat stele de la Carul Mare ca să-i conducă pe magi la Betleem. El aprinde o altă stea în univers care va anunța zorii veșniciei.
Iată, și stelele iubesc. Steaua i-a iubit pe magi și i-a condus spre Răsăritul veșniciei.
Steaua bătea la poarta Cerului să se deschidă pentru Adam.
Iubite frate, și tu ai în viața ta o stea. Ea este cât lacrima care a vărsat-o Hristos și pentru tine.
Doamne, mai dezleagă și pentru noi românii, azi, o altă stea, să nu mai rătăcim în sideralul spațiu.
Steaua magilor era luceafărul care îi conducea spre Soarele Hristos Cel Care va sfinți ziua cea fără de sfârșit- veșnicia.
Azi au apărut zorii zilei veșnice. Azi a răsărit Soarele Hristos Care va urca încet pe Golgota, de unde va lumina întreaga lume.
O, cât de sus este Altarul de pe Golgota! Aici timpul a fost botezat în Sângele lui Hristos.
Dumnezeu n-a creat întunericul, ci acesta a fost rezultatul păcatului omului. Și iată cum omul, din vasul harului, a devenit vas al păcatului, al întunericului.
La venirea lui Hristos, pământul era într-o strălucire neagră.
Azi a răsărit Soarele Hristos, iar Helios devine umbra luminii lui Hristos.
Omul nu se mai hrănește cu praf de stele, ci cu Pâinea Cerească, Cea Care azi a coborât la noi.
Hristos ne este de acum pâine și lumină, răsărit fără apus.
Timpul n-a putut stinge iubirea lui Dumnezeu care o are față de cununa creației Sale- omul.
Azi, la porțile timpului bat zorile veșniciei.
Peștera Betleemului se află în geografia sacră a pământului unde S-a născut Hristos. El ne învață să nu trăim viața altcuiva, ci doar a Lui.
Să trăiești în Hristos ca să viezi în El.
O singură lumină, o singură viață în Hristos. Toate celelalte vieți puse în fața noastră sunt pseudovieți.
Viața în Hristos se trăiește între cei doi poli ai geografiei sacre: Betleem și Golgota.
Iubiți frați,
Se vorbește azi tot mai mult de libertatea conștiinței, dar mai puțin de responsabilitate. Europa este singurul continent care, demografic, este în scădere. Cine își asumă viitorul ei?
Va fi oare izgonit Hristos din Europa cum a fost izgonit odinioară din Gadara?
Noi nu dorim ca preoții să devină sociologi, ci oameni care administrează harul lui Dumnezeu în lume.
Omul se naște cu frica de cădere liberă în gol. Celelalte frici le învățăm în această viață, dar să nu ne fie frică să gândim în duhul Evangheliei lui Hristos.
Să nu dăm ascultare celor ce ne îndeamnă azi să nu gândim în acest duh, căci nu aceasta este voia lui Dumnezeu.
Hristos a venit să Se nască în peștera cea întunecată. Acolo eram eu căzut în adâncul păcatelor.
Dacă la Înviere Hristos Se coboară la iad ca să-i ridice pe cei căzuți, acum, la Naștere, Se coboară în adâncul peșterii ca să mă nască pe mine pentru viața veșnică.
Hristos S-a născut din veșnicie din Tatăl, iar pe mine m-a născut sub aripa timpului, în peștera din Betleem.
Noi creștinii ne-am născut din Hristos, prin har, în peștera din Betleem.
Pe actul meu de botez scrie că m-am născut în Betleem.
Fraților, să ne întoarcem acum, la acest Praznic Dumnezeiesc, către sfârșitul începutului vieții noastre creștine.
Doamne, Iisuse Hristoase, noi Te-am îmbrăcat în scutece, iar Tu ne-ai îmbrăcat în Tine.
Noi Te-am primit în peșteră, iar Tu ne primești în Cetatea cea de Sus a Ierusalimului Ceresc.
După cum marmura este martorul tăcut al istoriei, tot așa și Peștera Betleemului este martorul că acolo, Hristos a fost întâmpinat de păstori și slăvit de îngeri. Lui I s-au închinat magii aducându-i din depărtări scumpe daruri, însă trecătoare, iar El i-a împărtășit din darul veșniciei.
Hristos le-a pus magilor o picătură de veșnicie pe buzele lor.
Toți aceia care am fost botezați în numele Preasfintei Treimi purtăm pe ale noastre frunți semnul veșniciei, botezul fiind un act din veșnicie.
Nașterea lui Hristos este începutul veșniciei noastre.
Dumnezeu L-a creat pe om ca să aibă viață veșnică.
Tu trebuie să arzi ca o lumină într-un cuib de ceară.
Iubiți frați, timpul trece și vine veșnicia.
Drumul nostru pe sub soare este scurt, iar drumul până la poarta Raiului este de o prescură.
Dacă îți iei ca merinde o prescură când vei pleca din lumea aceasta, ea îți va ajunge până la poarta Raiului.
Ce taină mare se petrece și azi în paradisul pe care noi îl numim simplu: pământ!
Aici, Dumnezeu Își hrănește fiii cu prescură, iar în Rai cu lumina harului dumnezeiesc.
Aici prescură, acolo lumină! Iată hrana pentru veșnicie! Iată o sfântă și binecuvântată diadă!
Românul cultiva grâu și vița de vie, ceea ce îl făcea să se gândească mereu la prescură și la potir.
Hristos a venit să-l salveze pe om, căci acesta voia să evadeze de pe axa infinitului.
Iubiți credincioși,
În anul 2014 se împlinesc 300 de ani de când, în ziua de 15 august 1714, vrednicul Voievod al Țării Românești- Constantin Brâncoveanu- împreună cu cei patru fii ai săi și cu sfetnicul Ianache au fost martirizați la Constantinopol.
Țara Românească număra în vremea lui peste șase sute de mii de români creștini.
Atunci, la Constantinopol, moartea a frânt o stâncă românească.
În istoria neamului nostru românesc avem multe pilde de martiri.
Martirul este martorul vieții, iar călăul este martorul morții.
România este un antimis plin cu multe sfinte moaște pe care noi azi slujim lui Dumnezeu.
Doamne, du neamul nostru acolo unde dorul nu mai doare!
Iubiții mei fii duhovnicești,
Cu părintească dragoste vă îndemn să ascultați și să împliniți Evanghelia lui Hristos și învățătura Sfintei noastre Biserici Dreptmăritoare, căci „Dumnezeu întoarce omului după faptele lui și se poartă cu fiecare după purtarea lui.“( Iov 34, 11).
Vă încredințez dragostei celei jertfitoare a Domnului nostru Iisus Hristos și vă las pe brațele Maicii Domnului.
Să aveți parte de sărbători pline de bucurii duhovnicești!
Să nu uităm a ne ruga unii pentru alții și pentru al nostru sfânt pământ românesc, din care să nu mai rupeți florile lui Dumnezeu.
Bucurați-vă toți care astăzi v-ați împărtășit din Potirul veșniciei!
Al vostru, al tuturor,
de tot binele voitor
† Ioan,
al Munţilor
