Cred că majoritatea dintre voi, cititorii acestui ziar, știți că în acest weekend, în municipiul Sfântu Gheorghe au avut loc o serie de evenimente dedicate Zilei Copilului. Am publicat săptămâna trecută programul complet al evenimentelor organizate de Casa de Cultură Konya Adam” și Primăria Sfântu Gheorghe,  și m-am gândit că ar fi util să particip la câteva dintre ele pentru a putea așterne pe hârtie impresii, informații.

 

Ei bine, vineri dimineața am fost la Ziua Porților deschise la Inspectoratul Pentru Situații de Urgență Covasna, am interacționat cu copiii curioși să vadă activitățile pompierilor, care însă, au fost destul de puține din cauza vremii neprielnice.

Mi-am îndreptat apoi pașii spre centrul orașului, unde erau tot felul de activități pentru copii. În piața din fața Teatrului „Tamasi Aron” se desfășura un program artistic susținut de elevi din câteva școli din oraș. Erau îmbrăcați frumos, în costume populare, atât românești, cât și ungurești, cântau și dansau. Erau adorabili, însă nu știam din ce școli provin acești copii, cine le-a fost îndrumător. Am stat și am așteptat să ascult ce spune prezentatoarea programului artistic. Din păcate vorbea doar în limba maghiară. Spre a doua parte a programului, și-au făcut apariția în fața publicului și copiii îmbrăcăți în costume populare românești. Au dansat foarte frumos o horă moldovenească și „Brașoveanca”. La final, am crezut că totuși voi afla de la prezentatoarea evenimentului, numele cadrului didactic care i-a pregătit pe acești copii și școala din care provin.

 

Văzând că prezentatoarea evenimentului nu a zis niciun cuvânt în limba română și știind că eu trebuie să informez corect cititorii în legătură cu evenimentele dedicate Zilei Copilului, mi-am permis să merg la chioșcul de lemn amenajat lângă scena din centru, unde se afla prezentatoarea manifestării artistice, pentru a o ruga să-mi spună și în limba română informațiile despre participanți.

Sincer vă spun, reacția doamnei a fost extrem de surprinzătoare. A început să urle la mine, spunându-mi: „Cine te crezi tu să-mi ceri să vorbesc în limba română? Vii aici să faci scandal!”

M-am blocat. Nu-mi venea să cred ce aud. I-am spus că sunt jurnalist și doresc să înțeleg și eu pe cine și ce prezintă. Nu am cum să redactez un articol, dacă nu dețin informația direct de la sursă. Continua să urle, i-a spus ceva în limba maghiară domnului care era în chioșc și se ocupa de sonorizare. Am întrebat-o cum se numește și bineînțeles, deranjată fiind de întrebarea mea, a început să se isterizeze și mai tare, spunând-mi că nu vrea să-mi spună numele ei.

Doamna era atât de nervoasă, încât sincer m-am jenat de reacția dânsei și am preferat să plec. M-am îndepărtat un pic de chioșcul de lemn, uitându-mă în continuare la copiii care dansau în fața mulțimii. La un moment dat, o văd pe doamna cu care am intrat în conflict că vine hotărâtă spre mine, furioasă rău, punându-mi în brațe o foaie albă de hârtie și spunându-mi: „Uite, a fost și moldovenească pe scenă!”

Iar m-am blocat. Inițial, mi-a fost teamă că doamna e în stare să mă ia și la bătaie, țînând cont de starea de agitație și nervozitate în care se afla.

Pe de altă parte, privind foaia de hârtie pe care mi-o dăduse, pe care era scris desfășurătorul programului artistic, fiind încercuită cu culoarea roșie denumirea dansurilor românești, mi-am dat seama că de fapt ea nu a înțeles ce am rugat-o. Eu vroiam să înțeleg informațiile privind programul artistic, dar ea, cred că a înțeles că mă deranjează faptul că dansul de pe scenă era susținut de elevi maghiari.

M-a deranjat foarte tare atitudinea acestei doamne, mai ales tonul cu care mi-a vorbit. Nu e posibil să se întâmple așa ceva între locuitorii aceluiași oraș, la un eveniment organizat pentru maghiari și români, de către autoritățile locale.

În clipă următoare, am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe doamna Sztakics Eva, viceprimar al orașului Sfântu Gheorghe, care face parte din echipa de organizare și  coordonare a evenimentelor dedicate Zilei Copilului, împreună cu cei de Casa de Cultură „Konya Adam”. I-am povestit ceea ce mi s-a întâmplat și am rugat-o să-mi comunice cum se numește doamna care a prezentat programul artistic care s-a desfășurat vineri, la prânz, în fața Teatrului Tamasi Aron.

După câteva minute, doamna Sztakics Eva m-a sunat, și-a arătat regretul față de cele întâmplate și m-a asigurat că din acel moment toate evenimentele vor fi prezentate atât în limba maghiară, cât și în limba română. De asemenea, mi-a zis că evenimentul a fost prezentat de o învățătoare de la Școala Gimnazială „Nicolae Colan”. Din câte a înțeles, este vorba despre Pozna Gabriella.

Încă nu am confirmarea și din partea reprezentanților Casei de Cultură „Konya Adam”, care s-au ocupat în mod direct de organizarea evenimentelor, dar dacă se adeverește ceea ce mi-a spus doamna Sztakics Eva, consider că comportamentul acestei învățătoare este strigător la cer. Aceasta este în fruntea unor copii care acum își formează personalitatea umană, care acum învață să se comporte în societate. Învăţătorul este cel care contribuie la educaţia pentru o viaţă de calitate a unui individ şi a colectivităţii, fiind mentor şi prieten pentru elevii săi.

Pentru a exprima în cuvinte simple fapte lăudabile și măreţe, pot spune că învăţătorul se identifică cu începutul carierei fiecărui om, el fiind cel care pune prima piatră la temelia cunoașterii, cel care con­turează pentru prima oară schiţa principiilor și a valorilor aprofundate mai târziu de fiecare dintre noi.

Cred că fiecare om păstrează în mintea lui figura învățătorului.  Doamna mea învățătoare era o femeie foarte bună, blândă, caldă, o femeie extraordinară, care ne-a insuflat în primul rând respectul, cinstea, omenia, valori care stau la baza fiecărui individ.

 

Nu cred că mai este necesar să menţionez ce repercusiuni ar putea avea „lipsa” învăţătorului din peisajul cotidian al elevului. Iar când spun „lipsa” învăţătorului nu mă refer la faptul că el nu există, ci la faptul că de multe ori tinde să-și piardă din consistenţă, rolul său fiind unul absolut formal.

În repetate rânduri ne confruntăm cu situaţii în care elevul începe de la zero abia în clasa a V-a, necunoscând reguli simple de moralitate sau bun-simţ sau neavând nici cea mai mică noţiune legată de ceea ce numim noi educație, comportament potrivit față de ceilalți. 

 

Nu sunt în măsură să judec comportamentul pe care l-a avut această doamnă față de mine, dar nici nu mi se pare normal să tac, să trec cu vederea peste astfel de fapte.

Dacă vă mai amintiți, după Zilele Sfântu Gheorghe am precizat într-un  articol faptul  că la unicele activităţi organizate pentru copii de către Organizaţia Caritas, în Orașul copiilor amenajat lângă Biserica Catolică din parcul central, formularul de înscriere era doar în limba maghiară. Chiar şi voluntarii care ghidau copiii nu reuşeau să se exprime în limba română, motiv pentru care pruncii români nu înţelegeau regulamentul fiecărui joc.

Imediat după, reprezentanții Caritas m-au contactat și mi-au spus că dacă aș fi semnalat la fața locului această problemă, ar fi încercat să o rezolve. Ei considerau că nu era nevoie să scriu în ziar ceea ce s-a întâmplat acolo, deoarece astfel aduc atingere imaginii fundației.

Iată că de data aceasta am încercat să nu fac vâlvă pentru faptul că programul artistic nu s-a prezentat și în limba română, am solicitat în mod civilizat să mi se spună informațiile privind protagoniștii evenimentului, dar iată că, cineva a fost deranjat de tupeul meu de a-i cere să vorbească și în limba română.

 

Trăiesc de la vârsta de 3 ani în acest oraș, am prieteni români și maghiari, chiar și nasa mea este unguroaică și încă mai cred că toți putem conviețui împreună în acest oraș frumos, respectându-ne și lăsând deoparte șovinismul, răutatea și intrigile venite din partea politicienilor.

Și chiar în pofida istoriei zbuciumate, ne place sau nu ne place, le place sau nu le place, trebuie să trăim împreună pentru că și noi și ei,  români și maghiari, dacă nu am reușit să ne anihilăm reciproc până acum, suntem nevoiți să ne asumăm destinul care ne-a pus sau ne-a „condamnat”  să viețuim în același spațiu geografic.

 

Larisa AXINIA

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail