Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a inițiat procedura de licitație pentru Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 194 de unități administrativ-teritoriale (UAT), șase dintre acestea fiind din județul Covasna.

 

Printre cele 194 de comune care vor fi cadastrate și pentru care ANCPI a lansat licitația se numără  șase din județul Covasna. Este vorba despre Brețcu, Ojdula, Ozun, Reci, Catalina și Dalnic. Aceasta este cea mai mare licitație pentru realizarea cadastrului.

Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional – Proiectul major privind „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.

Cele 194 unități administrativ-teritoriale pentru care a fost lansată procedura de licitație sunt împărțite în loturi. Mai  exact, achiziția se va realiza pe 36 de loturi și se va finaliza cu încheiere de acord cadru/lot pentru o perioadă de doi ani (24 de luni).

Bugetul maxim estimat este de 202.300.056 lei, a transmis ANCPI.

„Anunțul a fost publicat și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), cu nr. 2018/S 196-443574, astfel încât la procedură poate avea acces orice operator din țară sau din străinătate care îndeplinește cerințele solicitate de ANCPI. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 19 noiembrie 2018”, a transmis ANCPI.

Proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României

Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.

„Selectarea  UAT-urilor din zonele rurale a fost făcută după următoarele criterii de prioritizare: localităţi care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României, localităţi care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe și localităţi în care sunt identificate zone cu vulnerabilităţi sociale particulare privind accesul informal la proprietate”, au transmis reprezentanții ANCPI.

Detalii legate de proiect și de cadastrare pot fi aflate accesând site-ul ANCPI, www.ancpi.ro.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail