. . Partidele româneşti din judeţul Covasna au convenit ca la alegerile locale din acest an să susţină candidaţi comuni în mai multe localităţi, în care românii sunt minoritari din punct de vedere numeric.
Consensul a fost realizat la propunerea Forumului Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, care a solicitat formaţiunilor politice să nu mai divizeze voturile românilor şi să stabilească o strategie comună pentru a creşte şansele de reprezentare ale acestora în administraţia publică locală.
Potrivit unui comunicat de presă al Forumului Civic, remis luni AGERPRES, în urma celor două întâlniri avute în ultima lună cu liderii filialelor judeţene ale partidelor s-au stabilit modalităţi de colaborare la nivelul mai multor localităţi, printre care Târgu Secuiesc, Baraolt, Belin, Zagon, Hăghig, Zăbala, Breţcu, Ozun, Ilieni, Ojdula, Aita Mare, unde vor fi susţinuţi candidaţii cu cele mai multe şanse de reuşită, indiferent de partidul din care provin.
„A rămas în discuţie identificarea formulei de nominalizare a candidaţilor în localităţile Covasna, Vâlcele şi Chichiş”, se arată în comunicatul de presă.
Potrivit sursei citate, PSD Covasna a anunţat deja decizia de a candida pe liste proprii la Consiliul Local Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna.
„Urmând exemplul altora, care atunci când se pun probleme de natură naţională se unesc şi lasă deoparte doctrine şi alte pasiuni, am încercat şi noi (…) să facem acelaşi lucru cu partidele româneşti (…) Având în vedere că în această zonă (…) s-a votat etnic în ultimii 26 de ani, adică partidele maghiare s-au unit în această zonă şi au votat etnic (…) atunci şi noi am invitat partidele româneşti (…) ca să vedem în ce măsură identificăm mijloace, metode, persoane în care să se acţioneze astfel încât, comunitatea românească din zonă, în alegerile locale să fie corect, bine reprezentată şi efectiv reprezentată (…) Dorinţa noastră este să înlăturăm asperităţile dintre partidele politice şi să facem front comun pentru apărarea problemelor de interes general ale comunităţii româneşti’, a declarat, pentru AGERPRES, avocatul Ioan Sabău Pop, preşedintele Forumului Civic.

La alegerile locale desfăşurate în urmă cu patru ani, UDMR, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania şi Partidul Civic Maghiar au obţinut 23 de locuri în Consiliul Judeţean, iar PSD şi PNL, 5. De asemenea, partidele maghiare şi-au adjudecat 38 de primării, din cele 45 existente, şi mai mult de trei sferturi dintre locurile de consilieri locali, în timp ce în unele localităţi nu există niciun consilier de etnie română.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail