Am putea spune că viaţa oamenilor este, de fapt, o reflexie a naturii.
Când un râu iese din matca sa obişnuită şi se revarsă, el inundă mari suprafeţe de teren. Apoi, când vremea se schimbă şi apele se retrag, rămân în urmă bălţi mai mari şi mai mici. Cu timpul cele mici dispar, iar cele mari încearcă să reziste şi să reţină în ele cât mai mulţi peştişori care, dacă au condiţii favorabile, cresc şi se înmulţesc…
Aşa şi oamenii, numai că ei sunt mai inventivi şi „circulă” pe trasee diferite… Crezând că au „interese comune”, ei se asociază, se unesc, se ceartă, se duşmănesc şi se despart pentru a se uni cu alţii şi a o lua de la capăt.
Termenul învechit al cuvântului „partid” are sensul de „grupare, tabără”. Acesta a generat noţiunile: „partide politice” şi „partide istorice”.
A existat odată un partid care „era în toate câte râd sub soare”, un partid care însemna Ţara, Poporul, adică noi toţi. Şi sub oblăduirea lui părintească nu mişca nimeni în front, ci toţi „munceau” pentru propăşirea naţiunii. Era, de fapt, un „megapartid”, dar care a păstrat o anumită stabilitate, în timpul căreia s-au construit fabrici, uzine, hidrocentrale, grădiniţe, şcoli, spitale, erau asigurate locuri de muncă pentru toată suflarea şi cât de cât lucrurile se mişcau. Dar oamenii au vrut LIBERTATE! Şi au luptat pentru ea, sperând într-o viaţă mai bună, căci au suferit destul…
Şi, în sfârşit, a venit „marea schimbare” şi acum oamenii constată că au „libertate”, dar n-au ce face cu ea, şi fiecare o interpretează „cum îl taie capul”. Unii chiar cred că libertatea înseamnă că poţi face tot ce vrei, fără a mai ţine seama de legi. E drept, după Revoluţie au fost multe schimbări, fiindcă trebuiau distruse vechile construcţii, demolată istoria, aruncate la coş patriotismul, cuminţenia şi vechiul stil de viaţă, pentru a face loc altora „mai moderne”, adică în ton cu Vestul, dar nu cu Vestul Sălbatic din cărţile de demult, ci cu Vestul „capitalismului sălbatic”. Ca urmare, Ţara „s-a schimbat la faţă”: s-au construit multe biserici, catedrale, bănci, vile care de care mai luxoase pentru toţi „ianukovicii”, sedii somptuoase pentru tot felul de firme, şi acum snobii noştri îşi cumpără hainele de la Paris, se operează la Viena şi îşi petrec vacanţele pe plajele din Miami sau Coasta de Azur, se plimbă în maşini de mii de euro şi fac nunţi de pomină. Însă bieţii sărmani de jos trăiesc ca vai de ei şi mulţi dintre aceştia, după educaţie şi condiţii de viaţă, continuă să rămână încă în Evul Mediu. Trăiască Revoluţia!
Dar să vedem ce este un „partid politic”? Cel puţin Dicţionarul ne spune următoarele: „grup de persoane unite prin aceleaşi opinii, aceleaşi interese, aceleaşi acţiuni politice, pe care le promovează împotriva altora cu care luptă pentru menţinerea dominaţiei politice”.
Aşadar, imediat după Revoluţie, în afară de partidele istorice (liberal şi ţărănesc) a apărut puzderie de partide şi partiduleţe, cele vechi îmbrăcate în haină nouă, altele nou înfiinţate, „de buzunar”, „de apartament”, „de cartier”, de orice numai să fie, şi fiecare lupta pentru existenţă şi hegemonie. Şi ca să acceadă la putere „se făceau frate şi cu dracul” numai „ca să treacă puntea”. Şi uite-aşa Ţara s-a divizat şi s-a multicolorat pe fondul unei acerbe lupte perntru putere. Şi aidoma bălţilor despre care am vorbit, multe dintre acele „partide” s-au evaporat. Au mai rămas câteva să ducă lupta între ele cu aceeaşi încrâncenare, dar Legea Junglei nu se dezminte şi „cel mai puternic învinge”, căci „peştele mare îl înghite pe cel mic”. Problema e când la pradă se adună mai mulţi peşti mari; aceştia ori „se asociază” ori se muşcă unul pe altul. Şi iată cum Mama Natură ne dă „lecţii politice”.
Şi noi continuăm „să stăm cu ochii-n soare”, asistând la aceleaşi drame politice lacrimogene şi la ciondăneala fără de sfârşit a celor care se vor „cei mai iubiţi dintre pământeni”, dar care nu se iubesc nici măcar între ei… Şi continuăm să sperăm că într-un timp apele se vor mai linişti şi cei care trebuie să înţeleagă vor înţelege că nu „ lupta pentru putere” este importantă, ci lupta pentru binele oamenilor şi pentru ieşirea ţării din „zona de impas”, pentru a ocupa un loc bine meritat între naţiunile lumii.
Mihai Trifoi
