În curgerea timpului evenimentul de la 1 Decembrie 1918 a constituit şi constituie un moment de reper. A fost o împlinire a unei anume logici istorice şi începutul unei noi epoci de dezvoltare a unui popor reunit într-o ţară care se edifica pe baza principiilor democratice ale unei noi epoci.
. .
În pregătirea şi înfăptuirea Unirii celei Mari de la 1 Decembrie 1918, românii din judeţele Covasna şi Harghita au participat activ, aducându-şi contribuţia lor la realizarea şi consolidarea istoricului eveniment.
În decursul timpului românii, pentru a-şi îndeplini marele ideal au trecut prin multe suferinţe şi prin patimile Primului Război Mondial, dar cu un simţământ real al unităţii noastre organice au luptat pentru eliberarea Transilvaniei şi unirea ei cu Ţara.
Pentru zona Întorsurii Buzăului, cei care au luptat pentru făurirea unităţii de neam au fost preoţii şi învăţătorii. Ei au fost cei care au mobilizat masele, punându-se în fruntea credincioşilor şi conducându-i spre libertate şi afirmare naţională.
Odată cu izbucnirea Primului război mondial încep şi suferinţele pentru locuitorii buzăieni. În toate localităţile depresiunii regimul opresiv austro-ungar se înrăutăţeşte, fiind o zonă de graniţă pe care autorităţile o supravegheau atent, căutând să împiedice legăturile localnicilor cu cei din România. Mulţi fugeau pentru a nu fi înrolaţi în armata austro-ungară şi intrau voluntari în armata română. Primii care au fost chemaţi sub arme au fost liderii românilor: preoţii şi învăţătorii, notarii, medicii.
În dorinţa de a atrage România de partea Puterilor centrale, Germania a făcut presiuni asupra Austro-Ungariei pentru a-şi schimba politica sa de asuprire faţă de românii din Transilvania. Guvernul din Budapesta s-a opus însă cu îndârjire şi va înscena o acţiune de spionaj îndrumată de însuşi prim-ministrul Tisza Istvan, spre a dovedi Germaniei că românii Transilvăneni sunt trădători ai patriei şi nu merită să li se schimbe soarta. În capcana acestei acţiuni vor cădea mai mulţi preoţi, învăţători şi intelectuali, fiind arestaţi în zilele de 22-24 octombrie 1915. Printre cei nouă inculpaţi, condamnaţi la moarte prin spânzurătoare de „Tribunalul Diviziei Honvezilor” din Cluj a fost şi preotul ortodox Ioan Coman din Sita Buzăului. În urma acestei sentinţe s-a făcut apel la Tribunalul Suprem de la Budapesta, însă rezolvarea cazului s-a amânat mereu, până la 28 ianuarie 1918 când s-a dat o sentinţă de revizuire a întregului proces. Abia la 23 octombrie 1918, în urma unui apel făcut la Împăratul Carol al IV-lea al Austriei, convingându-se de nevinovăţia condamnaţilor, a dispus să fie eliberaţi după ce petrecuseră în suferinţe trei ani de închisori ungureşti. Preotul Ioan Coman la numai 47 ani, din cauza unei boli de plămâni, pe care o contractase în închisoare, la numai 2 săptămâni de la eliberare a trecut la cele veşnice.
Au mai fost condamnaţi: preotul ortodox Gheorghe Neagovici Negoiescu de la Întorsura Buzăului, la trei ani de temniţă în închisorile din Cluj şi Oradea şi pierderea „oficiului preoţesc”. Iată ce afirma părintele Ghe. Neagovici în declaraţia sa înregistrată la Prefectura Braşov sub nr. 6098/1936 : „În ziua de 25 octombrie 1915 mi s-a făcut percheziţie în toate odăile, răscolind toate actele, dar fără rezultat. După percheziţie am fost dus la postul de jandarmi, apoi la Gara Prejmer şi la puşcăria Tribunalului civil Braşov. În decursul celor două săptămâni, o singură dată 10 minute am fost chemat la procurorul militar şi mi-au luat un scurt interogatoriu. La două săptămâni am fost legat în lanţuri şi dus pe jos la gară, fiind obiectul de batjocură al trecătorilor, scuipându-mă şi huiduindu-mă. Seara am ajuns la Cluj la Puşcăria Militară. A doua zi m-au dus la arestul Tribunalului civil, unde m-au pus în celulă separată, în care am stat până în septembrie 1916 când, legaţi doi câte doi ne-au dus prin faţa precupeţilor. Aşa ne-au dus la Gara Clujului. Am fost îmbarcaţi într-un vagon de vite şi porniţi la drum către Oradea, legaţi de mâini, unde ne-au închis în nişte cuşti de ciment fără foc şi fără lumină. Acolo mi-am contractat boala de urechi, aşa că de atunci nu mai aud. După 3 luni de temniţă la Oradea Mare, care era arhiplină de români şi de românce, am fost duşi înapoi la Cluj la temniţa civilă de la Tribunal. În 28 octombrie 1918, după trei ani şi trei zile am scăpat din puşcăria ungurească. Aurel, fiul meu de17 ani, a fost purtat prin lagărele din Ungaria până l-au înrolat şi când a fost să fie dus pe câmpul de luptă au încheiat pacea.”
Preotul Gheorghe Burlea din Barcani înştiinţa Arhiepiscopia că: „fiind acuzat de spionaj, am fost deţinut în închisoarea preventivă din 10 octombrie 1915 până la 26 octombrie 1915 când, constatându-se absoluta nevinovăţie, am fost pus pe picior liber.”
Din raportul nr.227/1936 al Preturei Buzăului Ardelean către Prefectura Braşov aflăm că preotul Gheorghe Burlea a fost arestat din nou în decembrie 1916; a stat 5 luni în închisoarea militară din Braşov, iar de aici a fost dus la închisoarea din Cluj, stând 7 luni, după care i s-a stabilit domiciliul forţat în Sf. Gheorghe.
Odată cu intrarea României în război în 14 august 1916 autorităţile din Budapesta au început o acţiune hotărâtă, dură şi neiertătoare de reprimare a oricăror manifestări cu caracter românesc din Transilvania.
Atenţia lor s-a îndreptat asupra intelectualilor români din mediul rural, adică preoţii şi învăţătorii şcolilor confesionale româneşti. Preoţii erau acuzaţi de „trădare de patrie sau spionaj în favoarea României.” Unii au fost arestaţi şi închişi luni de zile, chiar până la sfârşitul războiului, fără a fi judecaţi. Printre deportaţii în judeţul Şopron de pe teritoriul Ungariei se numără şi preotul ortodox Gheorghe Cerbu din Întorsura Buzăului, arestat la 28 august 1916, împreună cu soţia care mai apoi a fost eliberată pentru copilul mic pe care îl aveau. Părintele a fost dus aproape 100 km pe jos, bătut, huiduit dus prin Teliu, Sf. Gheorghe, Baraolt şi apoi cu trenul la Sătmar, prin Budapesta peste Pojon, la Nezsider. Deşi eliberat la 23 decembrie 1916, la 7 aprilie a fost din nou deportat la Şopron, până în mai 1918.
În efervescenţa procesului revoluţionar din noiembrie 1918, locuitorii Buzăului Ardelean şi-au ales organele reprezentative locale şi delegaţii la Adunarea Naţională de la Alba Iulia. Preotul Ghe. Neagovici Negoescu a fost ales preşedintele Adunării Electorale şi al Comitetului Naţional de la Întorsura Buzăului, iar preotul Gh. Cerbu, ginerele acestuia a fost ales delegatul comunei Întorsura Buzăului la Adunarea Naţională de la Alba Iulia.
Preotul Ioan Dima, din parohia ortodoxă Sita Buzăului, în vârstă de 72 ani a fost escortat de jandarmii unguri în august 1916 şi dus pe jos mai mult de 100 km, iar în comuna Baraolt a fost bătut şi lovit în cap strigându-i-se : „ Loviţi-l că acesta e popa cel mai valah!” A fost deportat în Şopron până în 1917, când i s-a îngăduit să se întoarcă acasă şi a trăit până în 1932.
Preotul David Coman a fost arestat în 25 decembrie 1916 fiind acuzat că în ziua de 15 august 1916 a pomenit la slujbă pe Regele Ferdinand, a făcut rugăciuni pentru izbânda armatei române şi a întreţinut legătura cu ofiţerii români. Deşi a fost achitat în 25 mai 1917, va fi din nou arestat şi deportat în Şopron unde va sta din 24 septembrie 1917, până în 24 mai 1918.
Preotul Ioan Modroiu din Vama Buzăului, ginerele preotului David Coman a fost şi el închis în lotul spionilor, între 1915 – 1918. A făcut şi el parte ca delegat al comunei Vama Buzăului la Adunarea Naţională, rămânând înscris în Cartea de Aur a Neamului fiind dintre cei 1228 de votanţi ai actului Unirii de la 1 Decembrei 1918.
Deportarea şi închiderea preoţilor români nu urmărea numai înlăturarea unui „pericol” pentru statul Ungar ci oferea şi prilejul potrivit ca în lipsa preotului, autorităţile locale să lucreze pentru trecerea românilor la alte confesiuni. Preoţii plăteau pentru faptul că au avut curajul de a se împotrivi stăpânirii străine opresive şi de a-i îmbărbăta pe români în lupta lor.
Pr. drd. Marius Gheorghe Banciu
