Clubul Sportiv SAMURAI OPS Sf. Gheorghe  a participat, cu grupele de copii, la două competiţii de judo și arte marţiale ce s-au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute:  Cupa SAKURA- competiție intercluburi de arte marțiale ce a avut loc la Sovata și Cupa Naţională la Judo „Micul Samurai” ediţia I – categoria U 10 ani, de la Târgu Mureș.

 La concursul de la Sovata, mici samurai covăsneni s-au  clasat pe locul VII la echipe, în timp ce la Tg. Mureș,  cei 4 sportivi pregătiți de antrenor Oltean Cristina au obținut următoarele rezultate:  Oltean Veronica Elena- locul III, medalie de bronz;Bobeș Anastasia- locul V; Fazakas Daniel- locul VII;  Ilyes Robert- locul VII.

Antrenoarea Cristina Oltean a menționat că întrecerea de la Tg. Mureș- Cupa Naţională la Judo „Micul Samurai” la care au participat 190 sportivi legitimați la  20 de cluburi din țară,  a fost prima competiţie cu premii în bani,  la acest  nivel de vârstă. „Investind în micii sportivi de azi,  beneficiem de marii campioni de mâine. Mulțumim și pe această cale  părinților, Consiliului Local și Primăriei Municipului Sf.Gheorghe pentru sustinere și sprijinul financiar fără de care nu ar fi fost posibilă participarea la cele două competiții” a conchis Cristina Oltean.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail