PARTENERIAT ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII

ASOCIAŢIA „JUSTINIAN TECULESCU” – ASOCIAŢIA „TEATRU ÎNTRU TEATRU”

 

 

Suntem oameni, nu îngeri. Simţurile ne pun în comunicare cu lumea şi, simultan, ne închid în noi înşine: senzaţiile sunt subiective şi indicibile. Gândirea şi limbajul sunt punţi, dar, tocmai pentru că sunt punţi, nu suprimă distanţa dintre noi şi realitatea exterioară.

 

 Pentru ca sufletul să ajungă să vibreze la receptarea frumosului, trebuie să fie iniţiat, îndrumat, ajutat să înţeleagă ce e dincolo de aparenţe. Având în vedere că trăim într-o lume bulversată de nelinişti, de incertitudini şi nonvalori care încearcă să acapareze conştiinţele, singura cale spre adevăr, spre stabilitate, rămâne promovarea talentelor, ca mod de viaţă şi afirmare. O astfel de oportunitate oferă Asociaţia Cultural Creştină „Justinian Teculescu” tuturor covăsnenilor interesaţi de promovarea unei noi mentalităţi faţă de noi înşine şi faţă de cei de lângă noi. Pentru o cunoaştere cu propriile simţuri, cu propria-i minte adolescentul de astăzi este nevoit să răzbată prin noianul de ispite facile, pe care adesea nu ştie să le selecteze, să le prelucreze, să le înţeleagă. Acest rol, de „dirijor din umbră” şi-l asumă un grup de tineri actori bucureşteni, membrii ai Asociaţiei „Teatru întru teatru”, în parteneriat cu Asociaţia Cultural Creştină „Justinian Teculescu”, din Covasna. Astfel, în perioada 18-23 iunie ei au organizat în Covasna ateliere de lucru, pe două secţiuni: teatrală şi public speaking. Locaţia aplicării acestui proiect a fost Liceul „Korosi Csoma Sandor”, pentru secţiunea teatrală, la care au participat aproximativ 60 de elevi şi sediul Asociaţiei „Justinian Teculescu”, pentru cei aproximativ 20 de cursanţi ai secţiunii public speaking. Cei 7 membrii ai Asociaţiei „Teatru întru teatru” – Alice Nicolae, Ştefana Manta, Radu Crăciun, Liviu Chiţu, Aida Avieriţei, Cristiana Ioniţă şi Andreea Şovan – abordează o tehnică open-mind, cultivând dezinhibarea, atitudinea pozitivă, corelarea limbajului nonverbal cu cel paraverbal şi verbal. Mesajul este evident pentru cei închistaţi în rutină: modul în care comunici este rezultatul părerii pe care o ai despre tine şi despre lumea din jurul tău. Ce se petrece în interiorul tău, este ceea ce se petrece în afara ta.

Indiferent care ne este meseria, dacă în faţa noastră se află una sau mai multe persoane, actoria ne poate aduce îmbunătăţirea activităţii şi, totodată, poate fi o nouă cale de explorare. Raporturile dintre noi, atenţia faţă de interlocutori şi de mediul în care ne desfăşuram activitatea, gândurile pe care le avem faţă de ceilalţi sunt elemente care ne conturează imaginea. Însă, nimănui nu-i place să vadă ezitare, teamă, lipsă de control, mai ales atunci când acestea se regăsesc în lideri. Pentru toate aceste nevoi, Asociaţia „Teatru întru teatru”, în parteneriat cu Asociaţia Cultural Creştină „Justinian Teculescu”,  au dezvoltat un program care să armonizeze atât comunicarea verbală cât şi cea nonverbală (voce, imagine, atitudine, gestică, mimică şi expresivitate). Participanţii vor dobândi: dezinhibare, dicţie, voce plăcută, echilibrată, vorbire în public, control al tracului şi emoţiilor, discurs cursiv, mişcare scenică, improvizaţie, atenţie, conştientizarea corpului şi a mişcărilor, coordonarea mişcărilor cu gândul pe care vor să-l transmită, îmbunătăţirea memoriei, studiu pe text, armonizarea părerii despre ei cu ceea ce transmit.

 

Alice Nicolae, actriţă cu experienţă în gestionarea emoţiei şi structura discursului, ne-a spus că „totul a început în anul 2011 când ne-am hotărât să răspundem unei nevoi a oamenilor din jurul nostru,  pe care o întâlneam tot mai frecvent, şi anume aceea de a avea siguranță şi încredere să iasă în față şi să spună ceea ce simt şi ce gândesc, convinşi fiind că forma poate împiedica, deseori, exprimarea unui mesaj profund, a unui mesaj de impact. Am înțeles destul de repede că nu e suficient să ştii ce vrei să spui şi totul va decurge bine de la sine. În momentul în care te afli în fața unui public, este nevoie de un bun control şi o înțelegere a gândurilor care alimentează emoțiile pentru ca acestea să nu ajungă să se transforme din prietenul în inamicul tău, afectându-ți mesajul. De câte ori te-ai aflat în situația în care să zici: „Îmi dau seama că, de fapt, n-am spus nimic din ce îmi propusesem” sau „Cred că s-a înțeles cu totul altceva decât intenționam”. Urmând acest curs, poți să-ți descoperi calea de îmbunătățire a comunicării.”

Feţele radioase ale participanţilor, buna dispoziţie, dezinvoltura lor erau contagioase; m-am apropiat de grupul lor, cu speranţa contaminării. „Activităţile sunt foarte interesante – nu trebuie să memorăm replici şi să le corelăm cu mişcarea  de pe scenă. Aici totul este un joc, care ne vizează atenţia, spontaneitatea, concentrarea şi imaginaţia. A fost o experienţă constructivă”, spune Sabina Muruianu. „E cu totul altceva decât mă aşteptam; ce idei interesante au avut! Şi ce tehnici de abordare originale! La public speaking mi-a plăcut cel mai mult; am învăţat să-mi stăpânesc emoţiile, să ţin un discurs exprimându-mă fluent, dezinhibată şi sigură pe mine. E un mare câştig”, spune Denisa Balea. În mijlocul atenţiei, mezina grupului, Cristina Enea spune: „am învăţat foarte lucruri noi. Mereu m-au lăudat că sunt curajoasă şi că ies în faţă. Cel mai mult mi-a plăcut jocul „samurai”, în care trebuia să-i speriem pe ceilalţi, dar să fim atenţi la cel de lângă noi.”

Mihai Tozlovanu, vicepreşedintele Asociaţiei Cultural Creştine „Justinian Teculescu”,  a precizat:  „Am dorit doar să ne adaptam proiectului „Promovarea tinerelor talente”. Primul pas a fost expoziţia de grafică a celor doi elevi, Juşcă şi Stan. Al doilea, prezentul, cu depistarea talentelor actoriceşti. Am avut concursul acestor studenţi şi actori tineri din Bucureşti, cu care vrem să continuăm colaborarea şi să o dezvoltăm.”

Cuvintele pot fi câteodată piedici în calea gesturilor. Căldura unei strângeri de mână înlocuieşte cu succes, şi poate chiar depăşeşte, profunzimea multor cuvinte. Poate ar trebui să lăsăm vorbele deoparte, atâta timp cât o situaţie se pretează şi unui alt tip de comunicare decât cea verbală.

 

Dana Şerban

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail