Consiliul local Covasna a aprobat, în ședința de  ieri,  proiectul de hotârâre privind aprobarea vânzării directe către Parohia Ortodoxă Voineşti a suprafaţei de 560 mp care este ocupat, parțial, de clădirea Bisericii Ortodoxe, după ce, în câteva rânduri, consilierii covăsneni  au respins această propunere.

Consilierul local dr. Enea Nicolae  a declarat că, după ce s-au purtat discuții cu privire la prețul de vânzare al terenului, consilierii au fost de acord cu cel rezultat din raportul de evaluare întocmit de un expert evaluator,  9.29 euro/mp, respectiv 5.200 euro  pentru suprafața pe care Primăria Covasna o vinde din domeniul public al orașului.

Potrivit proiectului de hotărâre, vânzarea suprafeței de 560 mp se face fără licitație, „luând în considerare construcția edificată   pe acest teren, realizată legal, respectiv că este înregistrată în evidențele imobiliare pe această suprafață”.

Parohia Ortodoxă Voineşti trebuie să comunice Consiliului Local al orașului Covasna opțiunea de cumpărare, în termen de 15 zile calculate de la primirea hotârârii aprobate ieri. Aceasta va achita suma de 5.200 euro,  până la data de 20 septembrie a.c., anterior datei  la care se va semna contractul de vânzare cumpărare, respectiv cel târziu până în data de  25 septembrie 2015.

M.G.

. .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail