Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Gastronomic ”Parada Cârnaților” va avea loc în data de 12 octombrie (a.c.).

Ajunsă la cea de a XI-a ediţie, „Parada cârnaților” are loc pe 12 octombrie (a.c.), la Sfântu Gheorghe, ci nu în 5 octombrie, așa cum era planificată inițial.

Evenimentul este organizat de Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii Covasna (ASIMCOV), Asociaţia Unităţilor Hoteliere şi Restaurante Sfântu Gheorghe (SVESZ) și Ordinul Cavaleresc Gastronomic „La Foc Liber”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean CovasnaConsiliul Local Sf. Gheorghe și Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului. Festivalul este susținut de mai mulți sponsori.

În acest an, locația evenimentului va fi alta. Directorul executiv al Asociaţiei Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Covasna (ASIMCOV), domnul Vajda Lajos, ne-a spus ieri că festivalul se va desfășura în două corturi mari amplasate în centrul orașului, în faţa clădirii Teatrului.

 22 de echipe înscrise

Pentru această ediție, organizatorii se așteaptă la participarea a maximum 60 de echipe. Domnul Vajda Lajos ne-a spus că până în prezent s-au înscris 22 de echipe din zonă. Potrivit acestuia, la eveniment și-au anunțat participarea și echipe din Ungaria. Cei interesați să ia parte la festivaul  gastronomic „ Parada Cârnaţilor”  se mai pot înscrie, pe parcursul zilelor următoare. Regulamentul festivalului și informații suplimentare pot fi găsite accesând site-ul www.paradacarnatilor.ro.

 

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail