Asociaţia Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV) a dat startul înscrierilor celei de-a zecea ediţii a concursului “Parada Cârnaţilor”, un eveniment gastronomic tradiţional care este foarte cunoscut şi apreciat atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional.

Directorul ASIMCOV, Vajda Lajos, ne-a spus că la această tradiţională manifestare gastronomică, care se va desfăşura pe 19 mai a.c. în Sala Sporturilor din Sfântu Gheorghe, sunt aşteptate să participe circa 100 de echipe a câte 4-5 membrii, din ţară şi  străinătate. Concurenţii se vor întrece în a prepara cei mai gustoşi cârnaţi, însă, o mare importanţă se va da şi stilului în care va fi aranjată masa, costumaţiei echipelor şi bunei dispoziţii a participanţilor.

Anul acesta, spre deosebire de anii trecuţi, vor fi acordate premii şi pentru câştigătorii ediţilor precedente. De asemenea, ca o noutate, la ediţia din acest an au fost invitaţi toţi cei 12  membri ai  Ordinului Cavaleresc Gastronomic „La Foc Liber” din Transilvania, dar şi membri Ordinului Cavaleresc din Ungaria.

Vajda Lajos a menţionat că ”Parada cârnaţilor” de la Sfântu Gheorghe, ajunsă la cea de-a X-a ediţie, este cel mai mare concurs de acest gen din ţară, iar, odată cu trecerea anilor,  a devenit cunoscut şi peste hotare.

“Concursul a fost lansat în anul 2003, iar în timp am reuşit să atragem tot mai mulţi concurenţi, în fiecare an. În acest moment, «Parada Cârnaţilor» este  un concurs cunoscut la nivel naţional şi internaţional. Am avut participanţi veniţi din Alba-Iulia, Braşov, Târgu-Mureş, Harghita, Bucureşti dar şi din Ungaria, Anglia, Olanda, Franţa, Austria şi  Suedia, circa 10% dintre participanţii de anul trecut fiind veniţi din străinătate. Prin acest concurs am reuşit să contribuim la promovarea gastronomiei locale. Sper ca şi în acest an concursul să fie pe măsura aşteptărilor participanţilor şi  să avem parte de tot mai mulţi concurenţi cărora să le cunoaştem secretele culinare”, a declarat Vajda Lajos.

“Parada cârnaţilor” are ca scop promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor gastronomice şi atragerea cât mai multor turişti în această zonă.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail