28.02.2020. Pandemia încă nu s-a terminat. Ba mai mult, se anunță al treilea val. Virusul COVID-19 suferă mutații, se adaptează pentru a fi și mai agresiv, oamenii l-au înfuriat. Statele lumii iau măsuri de contracarare, deja au apărut pe piață mai multe tipuri de vaccin. Centrele de vaccinare se înmulțesc. Tot mai mulți părăsesc tabăra nehotărâților și se programează pentru vaccinare, sperând să dobândească imunitate în fața agresorului viral. Efectele secundare au trecut pe planul al doilea. Speranța de mai bine încă trăiește în fiecare.
Prizonieri în propriile vieți, cu masca pe față, oamenii se simt în neant, căci nu se știe ce se mai poate întâmpla mâine. Toți așteaptă cu înfrigurare colacul salvator. Oare cât va mai ține această nenorocire căzută peste bieții pământeni?
Cu toate acestea, roata istoriei continuă să se învârtă. Cei bogați și puternici întotdeauna au dus-o mai bine decât cei amărâți și slabi, deși la o adică virusul ucigaș nu-i iartă nici pe ei. Dar, ca peste tot în lume, cei care au ajuns la putere se folosesc de ea pentru a obține nenumărate privilegii și mai puțin pentru a asigura bunăstarea poporului pe care-l conduc. Cuprinși de beția ei, se simt asemenea zeilor, cu drept de viață și de moarte asupra „supușilor”. Ei stăpânesc averea țării, de care dispun cum vor. Atunci când își propun proiecte faraonice, ei trăiesc măreția faraonilor care au construit piramidele egiptene, mai puțin contează viața celor care urmau să le construiască. Atunci ca și acum, a contat doar ceea ce hotărăsc ei, nu contează plângerile celor pe care-i păstoresc și pe care-i ademenesc cu promisiuni înșelătoare, a căror realizare probabil va veni prea târziu pentru mulți dintre cei care acum o așteaptă cu înfrigurare precum pensionarii majorarea punctului de pensie…
Austeritate. Un cuvânt „diplomatic”, am spune noi, ales cu grijă de actualii guvernanți ai României, pentru a nu speria oamenii. Cuvântul în sine, conform NDULR, spus frumos, înseamnă: „cumpătare, sobrietate”, dar spus pe șleau, de ce să n-o recunoaștem, înseamnă „sărăcie”. De ce oare nu se folosește acest sens ascuns? Pentru că „austeritatea” se referă doar la „cei de jos”, nicidecum la „cei de sus”, adică austeritate pe seama poporului, a celor care nici așa n-o duceau prea bine în „patria mamă”. Păi e tot una „să îngheți” salariul unui muncitor, miner, profesor sau a unui ministru ori al altor sute de mii de „șefi”?! Oare cât va mai suferi acest popor „austeritatea”? Pentru ce s-a făcut Revoluția, dacă după 30 de ani am rămas tot săraci, la coada Europei?!
E de înțeles că în vremuri de nevoie ar trebui să fim toți uniți, pentru a depăși momentele grele, însă poporul nostru este dezbinat și dezorientat, iar vina pentru acest lucru, fără îndoială, o are în primul rând clasa politică românească, prea avidă de putere, măreție și profit. Austeritatea? Nu-i pentru ei, pentru cei care o dictează. Cei mai mulți au niște salarii și averi uriașe în comparație cu „amărâții”, pe ai căror umeri gârboviți de greutăți și lipsuri s-au cocoțat ei. Bătrânii noștri știau bine ce spun, că „cel sătul nu-l crede pe cel flămând”. Mulți dintre pensionarii de azi ai României de abia au cu ce să-și ducă traiul de la o lună la alta, pentru ei majorarea punctului de pensie ar fi însemnat „mană cerească”, dar cine să-i bage în seamă, precum în război, aceștia pot fi considerați „victime colaterale”, că doar trebuie să înțelegem, maică, pentru voi nu sunt fonduri, e greu, e vreme de pandemie, economia țării nu suportă, mai răbdați, la anul vom vedea ce și cum. Și uite-așa de pe un an pe altul „amărâții” tot rabdă și așteaptă, până când „se duc” de tot… Acum au ieșit în stradă câteva sute să protesteze. Reacția prim-ministrului Florin Cîțu ni se pare șocantă, când acesta spune cu nonșalanță: „Nu înțeleg aceste proteste.” Adică ce nu înțelege?! Păi cum ar putea domnia sa să înțeleagă suferința oamenilor de acolo, de pe piedestalul puterii sale?! Aceasta înseamnă de fapt să fii „rupt de popor”, să faci o politică în dezavantajul oamenilor, fără a cunoaște realitățile pe care nu vrei să le cunoști, ci doar pe cele pe care ți le închipui.
Și așa politica și pandemia își dau mâna în mod nefericit într-un timp cenușiu, când unii își pun masca pe gură, ca să nu vorbească prea mult, iar alții pe ochi, ca să nu vadă ce-i de văzut.
Mihai Trifoi
