După ce la sfârșitul săptămânii trecute o defecțiune majoră la unul dintre cablurile de alimentare cu energie electrică ale municipiului Sfântu Gheorghe a explodat, datorită suprasolicitării rețelei electrice, lăsând „în beznă” mai multe cartiere de pe toată porțiunea dinspre semafoare spre Gară, în cursul zilei de ieri, muncitorii din cadrul Administrației Publice Locale au efectuat o serie de verificări ale sistemului de iluminat public. . .

Bulevardul „1 Decembrie” iluminat … ziua în amiaza mare

O sesizare primită în cursul zilei de ieri, la adresa redacției „Mesagerul de Covasna”, din partea unui cititor nedumerit, ne anunța că întreg iluminatul public de pe bulevardul „1 Decembrie 1918” este în funcțiune. La rândul nostru am contactat conducerea Administrației Publice Locale și am aflat că motivul pentru care strada cu pricina era iluminată în timpul zilei este că pana majoră de curent din acest sfârșit de săptămână a afectat, pe lângă sistemul de alimentare cu energie de tip casnic, și iluminatul public, iar verificarea în acest caz se poate face doar punând stâlpii de iluminat în funcțiune.

„Au fost probleme, a preturbat și sistemul de iluminat public și acela se poate repara numai aprinzând becurile. Probabil se fac probe, am înțeles că s-au dus să verifice și iluminatul public, (…) probabil că sunt câteva becuri care s-au ars, se fac lucrări de întreținere după pana de curent de la sfârșitul săptămânii. Din păcate, de 20 de ani, tot așa facem atunci când se schimbă sau se întreține rețeaua de iluminat public: o porțiune se aprinde și se lucrează sub tensiune, să se vadă dacă becul nou pus se aprinde sau nu. (…) I-am rugat să găsească soluții alternative dar se pare că nu se poate.” – a explicat administratorul public al municipiului Sfântu Gheorghe, Czimbalmos Kozma Csaba.

Acesta spune că defecțiunea majoră la rețeaua electrică de la sfârșit de săptămână, care a lăsat fără curent electric blocuri întregi, pe toată porțiunea de la intersecția bulevardului „Grigore Bălan” și „1 Decembrie 1918”, ar fi fost provocată de explozia unui cablu de alimentare important. Potrivit directorului Societăţii Electrica din Sfântu Gheorghe, Jozsa Csaba, explozia ar fi fost provocată de suprasolicitarea rețelei electrice, însă defecțiunea a fost remediată.

„Rețeaua electrică a fost suprasolicitată. (…) Situația s-a remediat de mult, deja de duminică. A fost un incident major, a explodat cablul din cauza suprasolicitării rețelei electrice. (…) În perioada verii, când temperaturile sunt foarte ridicate, oamenii mai folosesc sisteme pentru aer condiționat și suprasolicită rețeaua. (…) A trebuit să remediem, să facem manșoane, a fost o muncă destul de delicată, dar am putut să intervenim repede. Durează ceva timp  pentru că întâi trebuie să se facă defectoscopia, să detecteze defectul, apoi acesta se izolează ca să poată începe muncitorii reparația. După depistarea defectului, de exemplu unde a explodat cablul, trebuie săpată o groapă, apoi se curăță și se taie cablul acolo unde este defectul și se pregătește pentru o nouă joncțiune între două capete de cablu, pentru manșonare. După această operațiune trebuie să verificăm la o tensiune mărită – de două ori valoarea tensiunii nominale, și abia apoi se poate pune sub tensiune. (…) Până s-a găsit defectul și s-a săpat și remediat, până la verificarea la o tensiune mărită, a durat puțin, dar duminică deja era remediată problema, am pus sub tensiune destul de repede.” – a explicat directorul Societății Electrica.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail