E bine că sărbătorim în fiecare an Ziua Mondială a Pământului. Acesta e un semn de trezire a conştiinţei. Dar ce ne facem cu tot restul zilelor, în care îl batjocorim, agresăm şi mutilăm în tot felul, fără să ne gândim măcar că şi Pământul ar putea fi o „fiinţă vie”…
În percepţia cosmologică, planeta noastră este considerată tot o fiinţă vie, aflată pe scara evoluţiei într-un ciclu spiral cosmic de tip superior. Ea este macrofiinţa în care noi „existăm, trăim şi ne mişcăm”, şi care la rândul său, conform principiului cosmic „microfiinţă în macrofiinţă”, şi ea este o microfiinţă într-o macrofiinţă, respectiv sistemul solar, şi aşa mai departe spre infinit în sus, dar şi în jos spre microcosmos.
Strămoşii noştri îndepărtaţi au numit intuitiv Pământul drept „Mama Gea” şi au perceput planeta ca pe o fiinţă vie, care are grijă de noi toţi. Însă în acele vremuri oamenii trăiau în armonie cu natura. În prezentul nostru te cutremuri când vezi cât de mult o chinuie oamenii în foamea lor de energie şi în nemăsurata lăcomie şi dorinţa lor de îmbogăţire rapidă. Te cutremuri şi te revolţi când vezi cum sunt tăiate frumoasele păduri, cum sunt mutaţi munţii din loc, cum dispar spaţiile verzi pentru a face loc asfaltului şi construcţiilor de tot felul, cum se poluează apele, aerul, solul şi subsolul, cum ne săpăm singuri propria groapă. Pământul trăieşte, şi noi vrem să-l distrugem?! Atunci de ce ne mirăm dacă El se revoltă, dacă reacţionează la lupta noastră continuă conntra Lui? De ce ne mirăm dacă în marile centre urbane din China sau din alte ţări puternic industrializate oamenii trebuie să circule pe străzi cu măşti pe faţă, căci din cauza smogului aerul devine irespirabil şi otrăvitor? De ce ne mirăm dacă alunecările de teren, inundaţiile, cutremurele, taifunurile, erupţiile vulcanice, schimbările climatice devin tot mai frecvente şi ne afectează viaţa? Oare dacă pe noi se aşază tot felul de insecte supărătoare nu ne scuturăm, încercând să scăpăm de ele? Şi nu e de crezut că Pământul face la fel?! Agresiunile noastre permanente îi provoacă nelinişte şi el a început să reacţioneze. Într-o foarte frumoasă fabulă a lui George Topârceanu: Bivolul şi coţofana, putem vedea cum bivolul o suportă pe coţofană pe spinarea lui, pentru că aceasta îi este de folos „Că mă apără de muşte, de ţânţari şi de tăuni / Şi de alte spurcăciuni…”, dar când îi sare în spinare un „dobitoc” de căţel, vrând şi el să fie plimbat, bivolul se revoltă şi-l aruncă cât colo zicându-i: „Pe când tu, potaie proastă, cam ce slujbă poţi să-mi faci? /Nu mi-ar fi ruşine mie de viţei şi de malaci, /Bivol mare şi puternic, gospodar cu greutate, /Să te port degeaba-n spate?…” Căci da, Pământul nostru e un „gospodar cu greutate” şi ştie ce are de făcut atunci când este agresat. În natură există multe exemple de viaţă simbiotică şi ar trebui să le urmăm, căci Natura ne învaţă mereu, numai că oamenii au devenit prea aroganţi în raport cu ea.
Unii cercetători consideră că Pământul este nu numai o fiinţă vie, ci şi raţională şi că ar schimba informaţii (ar comunica) în mod regulat cu Soarele şi cu alte planete din galaxia noastră.
Unul dintre aceşti oameni de ştiinţă, Igor Ianiţki, în cartea sa „Fizică şi religie” susţine următoarele: „Este timpul să înţelegem că Pământul este un organism viu care are o raţiune mai puternică decât a noastră. A suportat mult timp violenţa asupra sa. Răbdarea sa pare să se fi terminat. Acum fie noi ne gândim bine şi refuzăm erezia tehnocratică, fie civilizaţia următoare se va pierde în enigme: a locuit oare cineva pe Pământ înaintea sa?” Şi toţi am auzit despre una dintre teorii, care spune că înaintea noastră a existat pe Pământ o altă civilizaţie, sau teoria despre dispariţia Atlantidei ori legenda potopului şi altele. De aceea unii cercetători ruşi recomandă să ne comportăm cu planeta noastră „nu ca şi cum ar fi moartă, ca un corp care se roteşte în jurul Soarelui, ci ca şi cum ar fi un organism viu, capabil să răspundă la acţiunile iraţionale ale oamenilor, acţiuni care provoacă degradarea naturii”.
Un alt cercetător rus, doctor în ştiinţe economice, profesor Gheorghi Kuzneţov este de părere că ar fi timpul să analizăm definiţia unui organism viu, formulată pe baza psihologiei omeneşti. Această definiţie afirmă că „vii şi cu atât mai mult raţionale sunt considerate numai acele forme ale materiei organizate, care corespund după trăsăturile lor proprietăţilor animalelor şi omului. Obiectele naturale, care se disting semnificativ prin dimensiuni, prin consumul de energie, prin durata de viaţă, viteza proceselor metabolice nu fac parte din materia vie şi raţională”. Să fie oare adevărat?!
De fapt, prin acţiunile lor din ce în ce mai incisive în trupul Pământului, oamenii „distrug constant părţile naturale (aerul, apa, nucleul, plantele, animalele) ale planetei şi le înlocuiesc cu lucruri artificiale, uneori antinaturale şi dăunătoare pentru viaţa Pământului”. Dar dacă această agresiune continuă, planeta, ca bun „gospodar”, va începe să elimine fiinţele care o pun în pericol. Fără îndoială, Pământul are multe mijloace de „autoapărare”…
Se spune că oamenii nu au apărut pe lume întâmplător şi că misiunea lor de bază ar fi trebuit să fie „transformarea planetei într-un rai înfloritor”, însă ei în loc să-şi îndeplinească această misiune au început să distrugă lumea care îi înconjoară, şi care li s-a dat în stăpânire ca şi cămin de locuit. Urmarea acestei inconştienţe va fi că la un moment dat Pământul îşi va curăţa suprafaţa de oamenii care s-au abătut de la calea dezvoltării armonioase, aşa cum de altfel s-a mai întâmplat în istoria omenirii.
Cu referire la interacţiunea sau interdependenţa om – natură, vom cita din avertizarea doctorului în ştiinţe filozofice A. Averianov: „Cercetătorii şi practicienii continuă să tortureze Pământul fără să se gândească la consecinţe. Numai foarte puţini înţeleg că Pământul este ceva mai mult decât elementele chimice din tabelul lui Mendeleev, că natura şi Pământul îşi trăiesc în aceeaşi măsură viaţa, unde totul este echilibrat. Acestea au capacitatea de autoapărare şi autopurificare în limite bine stabilite, iar pe Pământ şi în Cosmos există nu numai luptă, ci şi ajutor reciproc şi interacţiune”.
E foarte bine că pe planeta noastră există deja „ministere ale mediului” şi diverse ong-uri care luptă pentru protejarea naturii, că şefii de stat se întâlnesc anual discutând despre „salvarea Pământului”, că se iau măsuri de purificarea a aerului, apei şi solului, dar nu ajunge! Noi înşine, fiecare, trebuie să devenim mai conştienţi, mai responsabili şi mai grijulii cu fiinţa vie numită Pământ.
Mihai Trifoi
