Puternicul incendiu izbucnit marţi după-amiază la un gater din staţiunea Covasna s-a soldat cu pagube în valoare de peste 1,2 milioane de lei şi rănirea unui angajat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, Marius Tolvaj, din primele cercetări rezultă că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică.

Au ars acoperişul halei de producţie pe o suprafaţă de aproximativ 1.400 metri pătraţi, peste 20 de utilaje, 150 de metri cubi de lemne, precum şi acte personale ale angajaţilor. Pompierii au reuşit să salveze diverse bunuri în valoare de circa un milion de lei. Societatea este asigurată, prin urmare ar putea fi despăgubită.

În urma incendiului, un angajat a suferit arsuri uşoare la braţul stâng, el fiind transportat la Spitalul orăşenesc Covasna pentru îngrijiri medicale.

Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate mai multe echipaje de pompieri militari şi civili din Sfântu Gheorghe, Covasna şi Târgu Secuiesc, cu şase autospeciale de intervenţie, care au reuşit să lichideze focarul abia spre seară, după mai bine de şase ore de luptă cu flăcările.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail