În Arhiva Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” (CEDMNC), din Sfântu Gheorghe, Colecţia de Documente, se păstrează copii după articole din presa românească din Transilvania, de dinanite de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, referitoare la comunităţile româneşti din fostele scaune secuieşti Ciuc, Odorhei şi Treiscaune, articole identificate de istoricul Vasile Lechinţan. Până la apariţia viitorului volum „Românii din fostele scaune secuieşti în presa românească din Transilvania, de dinainte de 1918″, ediţie îngrijită de Vasile Lechinţan şi Ioan Lăcătuşu, culegere computerizată de Carmen Baraboi, publicăm, în serial, în „Mesagerul de Covasna, o secţie din articolele respective.
Micfalău
Din Secuimea Treiscaunelor 17 Febr. Dle Redactor! Nu arareori sĕ întêmplă, nenorociri căşunate de elemente naturale într’o parte sau alta a ţĕrei, prin grindină, ape şi altele. Şi cei ce au avut nenorocirea de a suporta nenorociri de aceste au fost compătimiţi, ba au alergat întru ajutoriul lor, după putinţă. Îmi vine a crede că anevoie s’ar putè escita, o astfel de compăimire cătră acei nefericiţi, cari nu elementele naturale le-au căşunat pagube şi iau adus la sapă de lemn: ci aplicarea rea a legilor constituţionale, de care ne bucurăm astăḑi.
Ca sĕ nu fiu prea molestătoriu prin o întroducere mai lungă îmi permit a descrie un cas concret.
În Mikoujfalu, în comitatul Treiscaunelor (Háromszék), locuitorii acestei comune înainte de anul 1848 erau întru toate tractaţi (arh. pt. a trata, a avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel)ca jobagi (iobág, iobági – Serv, persoană care, după dreptul din trecut, nu se bucura de libertate personală, nici de dreptul de proprietate, și care trăia ca muncitor agricol pe pămînturile marilor moșieri. Această situație juridică s-a perpetuat în Ungaria și Transilvania, din 1514 la 1848 ), făceau tot acele servicii şi suportau tot acelea sarcini faţă cu proprietarii. Venind anul 1848 dênşii ‘şi vĕrsară sângele sub stindardul purtat de Kossuth(Lajos Kossuth de Kossuth et Udvard a fost un revoluționar maghiar, guvernator de facto al Ungariei în timpul Revoluției de la 1848).
După anul revoluţiunei Micouifălenii remân tot jobagi : căci au fost botezaţi de tacsalisti şi mai pe urmă de colonişti (telepitvényesek). Aşa acesti nenorociţi nu se putură bucura de razele libertăţii ci numai în suportarea sarcinilor Statului.
Dela anul 1853 necontenit au trebuit sĕ se judece cu posesorii. Cam 43 familii vĕḑênd că procesele îndelungate le consuma bani fără nici un resultat, au păşit la învoiala cu Contesa Rozalia Miko, ca proprietăreasă şi au încheiat contract cu fiesce care oferinduse fiesce căruia, moşia ce o posede, drept de pădurit de 2 ori pe sĕptămână pănă la segregarea pădurei şi atunci fiesce care va primi câte 9 juguri de pădure şi dreptul de păşunit pe întreg teritoriul ce l-au folosit pănă acum. Aceste contracte fură încheiate la anul 1862.
Îndată după încheierea contractelor creditorii contesei, cer dela judecătoriă sistarea, de a plăti oamenii datoriile în mâna contesei pănă la terminarea procesului intentat de creditori, cari erau câtă frunză şi earbă. Vine anul 1872 şi contesa, sau mai bine ḑis căpăii (căpău, căpăi, arh. pt.copoi)dênsei, se încearcă a nimici prin judecătorie contractul încheat cu beţii oameni. Contractul însĕ, remâne în vigoare.
În anul 1876 într’o bună demineaţă, sĕ anină un avis(arh. pt. anunţ) pe uşa cancelariei comunale : „că astăzi la 9 oare se va vinde prin licitaţie, datoria ce lor 43 familii rescumpĕrate. La oara(arh.pt. oră) citată sosesc doi advocaţi şi vreo doi domni, în frunte cu esecutorul şi se vinde prin licitaţie cu 1200 fl. v. a. o datorie de 9000 fl. v. a. Datoria o cumperară cei doi advocaţi.
Bieţii oameni la întâia provocare, care din ce au avut şi au plătit preţul rescumpărărei, care figura dela 500 fl. – 300 fl. de persoană. Cei mai sĕraci fură daţi în judecată, şi judecătoria le-au execvat (execvat,-ă, din execvi, conform lat. exsequi, persoană care este urmărită silit) ce au avut şi au plătit datoria întreagă cu spesele procesuale(arh. pt. cheltuieli de judecată) cu tot. Bieţii oameni remaseră lipiţi de seraci, dar cel puţin le-au remas moşiile rescumpĕrate, aveau pădure şi păşunit.
Dar lucrul nu este încă terminat.
Vine anul 1880 şi se vinde prin altă licitaţie pădurea contesei Rozalia Miko cu 40 mii florini v. a. şi o cumpĕră dl advocat din Cluj Ferenci (acum deputat dietal), pe seama dlui Korbuly Bogdan tot din Cluj. În scurt timp devine acest din urmă proprietariul pădurei, şi pune păzitori de pădure din alt sat. Firesce prin o astfeliu de grijă prevaricaţiile (de laprevaricaţiúne, arh. pt. abuzuri, delicte, abateri de la îndatoririle de serviciu, amenzi aplicate pentru furt de lemne)au ajuns la culme, căci nu numai sătenii prevaricau, ci şi din comunele vecine veneau in pădurea noastră.
Luni în 9 Februariu a. c. au venit dnul advocat Ferenczi nu dela Cluj dar dela Budapesta. Scopul venirei l’am primit prin o publicaţie dela vice comitele că dela întrarea în posesiune a dlui Korbuly Bogdan nimenui nui este permis nici a întra în pădure, nici a păşuni. Acei ce ar cuteza a călca acest ordin vor fi pedepsiţi ca prevaricanţi. În aceaşi ḑi sosesco şi dl Szolgăbirău, şi începe cu pedepsirea prevaricatorilor ( prevaricatór, persoană care comite prevaricațiuni, care se abate de la îndatoririle funcției sale) luând de persoană dela 70 fl. v. a. – 20 fl. cel puţin. Soartea aceasta lovesce şi pe cei rescumperaţi fiind şi ei trataţi de prevaricatori. S’au pedepsit cu totul 154 oameni.
Rescumperaţii sûnt acum ca trăsniţi din senin, dar lor la lovitura de moarte, li se spune li se dă mângăerea că n’au drept nici la pădurit, fiindcă în cărţile funduare(arh. pt. cărţi funciare) n’au fost însemnate pretensiile lor. Advocaţii lor cari le-au mâncat banii ḑic, că procesul îl pot câştiga faţă cu Miko Rozalia, dar faţă cu Korbuly nici odată. (Contesa Rozalia este cerşitoare trăesce din mila altora în Debreţin).
Hotarul întreg nu produce atâtea bucate câte se consumă în comună pe lûngă toate că aici nu se lasă ogor ci în tot anul locurile se seamână – şi jumĕtate hotarul este a duor proprietari, firesce locurile cele mai bune. Ale singuraticilor sûnt dealurile şi rîpele. Din aceste nu poate sĕ se susţină o comună de preste 1, 200 suflete. Isvoarĕle de venit erau păduritul şi economia de vite, din aceste plătiau darea şi aruncul (arúnc, -uri – arh. pt. socoteală, dare) comunal, căci comunal nu este nimic prin urmare nici venit.
Eată dară comuna nimicită, nu prin elemente naturali, ci prin aplicarea rea a legilor. Seghedinul a fost înundat şi lumea credea că este sters de pe faţa pămêntului, dar’ locuitorii Seghedinului în comparaţia cu Mikoujfaleni n’au suferit nici pe jumĕtate, căci bani şi multe obiecte preţioase şi le-au putut scăpa, ear’ isvoarĕle de venit nu li s’au secat întru nimic. Ear’ Mikoujfalenii de bani au fost despoiaţi, prin rescumperare şi procese şi mai pe urmă isvoarele de venit li s’au secat cu desevêrşire prin Sentinţa Înaltei curii reg. (curie, arh. pt. Curtea de Casaţie).
Nu sciu ce au fost locuiitorii comunei acesteia, de ce categorie s’au ţinut, în timpul jobăgimei, fostau tacsalisti sau coloni (arh. pt. colonişti) (telepitvényerdi), dar acum sciu că sub constituţionalism sûnt Sărăcie lucie (üres hurka és ûres tarisnya.) pot sĕ se folosească de remediul dreptului de ….. cerşit.
A.C.
(„Telegraful Român”, Micfalău, nr. dos. 91, 92/ 1882)
Dr. Vasile Lechințan
Dr. Ioan Lăcătușu