În cursul documentării pentru redactarea articolului In Meoriam Ioan Ranca (1932-2020) am regăsit o scrisoare de la regretatul istoric și arhivist Ioan Ranca expediată din Tg. Mureş, în 8 septembrie 2007, prin care trimetea spre publicare recenzia volumului Românii sudtransilvani în secolul al XIX-lea, a distinsei cercetătoare sibiene Ana Grama.
Republicăm recenzia volumului menționat, acum, când doamna Ana Grama a împlinit o frumoasă vârstă, împreună cu rândurile ce o însoţesc, rânduri care conțin onoranta propunere de atribuire a denumirii de Academie „grupului de la Sfântu Gheorghe”, format din cercetători din întreaga ţară, colaboratori statornici ai anuarului Angvstia, publicaţie editată de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni și Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, începând cu anul 1996.
„Dragă Ionică, Îţi trimit semnalarea (mai de suflet) a excelentei cărţi a doamnei Ana Grama, care deşi poate cu întârziere va putea apare sper în numărul 11 al Angvstiei pe care-l aşteptăm cu ardoare toţi cei ce ne-am grupat în jurul acestei Academii. Eu cochetez mai demult gândul la o prezentare, sub acest titlu, a celor zece numere a acestei valoroase publicaţii ştiinţifice, dar numai cu acest titlu. Motivaţia lui se află mai de demult pe masa mea de lucru şi din când în când mai adaug câte ceva astfel încât să-i pot da, cândva drumul. Gândeşte sau gândiţi şi voi la această perspectivă ştiinţifică fiindcă s-au mai petrecut asemenea minuni şi anterior. Aştept o grabnică şi plăcută revedere, Cu drag al tău, I. Ranca.”
În acest caz, istoricul Ioan Ranca a fost un vizionar, deoarece peste un deceniu, Prezidiul Academiei Române, ca o recunoaşterea activităţii ştiinţifice şi culturale desfăşurată la Sfântu Gheorghe, a hotărât ca Centrul European de Studii Covasna-Harghita să funcţioneze sub egida Academiei Române.
Dr. Ioan LĂCĂTUŞU
Ana Grama Brescan, Românii sudtransilvani în secolul al XIX-lea, Editura Arcuş, 2007
Cercetătorul avizat al istoriei românilor din bogat dăruitul spaţiu central şi sud transilvănean parcurge de mai multă vreme cu interes şi real câştig studiile şi cercetările pertinente ale unei Doamne, şi la propriu şi la figurat, stăpână într-o măsură a ne fi de folos multora dintre noi cu sfaturile întotdeauna aducătoare de rod ale domniei sale privind cutare sau cutare pată neagră sau obscură din îndelungatul şi frământatul trecut al românilor încă abia la început a fi elucidat în trudnica muncă a istoricului de a da lumină în ungherele năpădite de întuneric care mai adastă încă în multe aspecte ale istoriei noastre.
Volumul a cărei benefică apariţie ne întâmpină azi cuprinzând numai o parte din trudnica dar tot atât de rodnică prezenţă a autoarei în Arhiva Mitropoliei Ardealului din Sibiu, sursă de o bogăţie parcă fără de sfârşit, cuprinde contribuţiile domniei sale cu referire la judeţul Covasna elucidând viaţa şi remarcabila activitate în slujba neamului a stâlpilor de nădejde a bolţii spirituale a românilor dintr-un spaţiu în care, văduviţi de atari piloni care au fost protopopii şi implicit preoţii, turma s-ar fi risipit şi neamul românesc de pe un întins şi strămoşesc areal s-ar fi înstrăinat, fiindcă omul ţine locul şi locul pe om, după spusa înţeleptului anonim la care apelăm adesea. Fiindcă în zone unde neamul românesc moştenitor al locului, neam liber cândva, dar ajuns în statutul de „subditus”, supus adică, spre a i se putea astfel acapara pământul obşti spre a fi dăruit altcuiva, vreunuia mai „valoros” darnicei stăpâniri, stare legiferată apoi de legi nu numai străine dar mai ales ostile lui de prin veacurile XVI-XVII a sărăcit slujind mai bine din jumătatea zilelor săptămânii pentru noul stăpân care adese îl mai şi biciuia în loc să-i fie mulţumitor. În locuri ca acestea unde adesea şi singurii lui sfătuitori şi eo ipso apărători preoţii, protopopii ba chiar şi episcopii mai erau uneori biciuiţi rolul protopopilor româneşti indiferent de rit arăta nu numai cu căldură dar cu toată competenţa în cartea d-sale a fost imens.
Imens, pentru că aşa l-a văzut şi învăţatul mureşean ca obârşie, dar naţional şi european chiar ca suprafaţă de cuprindere, protopopul Petru Maior al Reghinului, inspirat de Divinitate să readucă din străfund de veac statutul protopopesc din nou, cândva la locul de frunte în ierarhia noastră bisericească, Protopopadichia, reeditată cu un aparat critic elevat de prietenul nostru napocens învăţatul şi întru cele ale istoriei Bisericii noastre, dr. Ioan Chindriş.
Revenind la cartea pe care aici doar o semnalăm recomandându-o celor interesaţi care, sperăm că nu vor fi puţini, ea scoate din lada cu actele neamului readucându-ni-le printre cei de azi viaţaşi înfăptuirile întru binele obştii păstorite a protopopilor tractului Breţcu Petru pop, Dimienii şi Dimitrie Coltofeanu, Ioan Beloiu, iar din alte părţi ale Treiscaunelor pe Ioan Moga din Hăghig şi Ioan Petric „Mult meritatul protopop a trei tracturi ortodoxe ardelene”.
Ca şi în precedentele-i lucrări pe care le-am parcurs cu interes ca cercetător al fenomenului românităţii siculice, aparţinând doamnei Ana Grama Brescan şi lucrarea aceasta se distinge prin adâncimea şi seriozitatea introspecţiei a riguroasei selecţii tematice prin care accentuează în stilul inconfundabil acele aspecte şi nuanţe ale vieţii cu specificul ei, a românului de aici cu puţinele-i bucurii şi nenumăratele-i greutăţi care le înnourează şi acelora cerul.
Acest mod – unic, am putea spune – azi de a aborda problematica atât de variată a istoriei ultimelor două secole din istoria românilor cu cele bune şi cu cele rele ale lor ca şi ale celorlalţi califică cercetarea domniei sale printre cele mai temeinice în care, dacă metodologia nu obligă, la alte introspecţii, putem avea deplină încredere şi, de ce nu, satisfacţie.
Nu putem încheia înainte de a constata cu deplină satisfacţie modul în care tutorele cercetărilor româno-siculice temeinic revigorate din ultimii ani, dr. Ioan Lăcătuşu a reuşit să cuprindă în paginile cu care se deschid spre cititori cercetările distinsei doamne Ana Grama Brescan, fără să-şi fi propus acest lucru, dar furat de condei, n-a putut ocoli cele drepte şi adevărate şi le-a dat viaţă dând undă liberă spre cititorul avizat unei cărţi de care, cu toţii ducem atâta lipsă.
Laudă şi respect autoarei acestor file aducătoare de lumină!
Dr. Ioan Ranca
(Recenzie apărută în anuarul Angvstia, nr. 11, Editura Angustia, Sfântu Gheorghe, 2007)
