Text îngrijit de Ioan LĂCĂTUŞU, Ciprian HUGIANU
Greşelile începutului
(Sunt descrise fapte din timpul staţionării Armatei Române în Sfântu Gheorghe)
Străjuim valea Oltului. Din dealul Arcuşului şi Crişpatacului (Valea Crișului – n.n.) până 1a Angheluş, unde-i extrema stângă a detaşamentului vecin.
Străjuind, facem mereu la şanţuri ca să ne aflăm în treabă.
Într-unul din sectoarele de veghe se află o moară, Utilajul este al unei instalațiuni cu totul moderne. Ungurul, stăpânul ei, n-a avut vreme decât „să dea pe gârlă” un imens depozit de făină, pe care Oltul l-a târât cu totul. În podul morii şi în alte dependinţe alăturate au rămas totuşi atâția saci de făină, încât nu se mai mântuie carele Diviziei din curtea largă.
Cercetând toate apartamentele, te loveşte mila. În casa morarului n-au rămas decât icoanele la locul lor – încolo un amestec abracadabrant de cioburi vânzolite. Un camarad a crezut că-i de ispravă să înfigă vârful șpagei în ochii unor minunate cadre din care radiază mii de ţăndări ca nişte mustrări profunde. Curelele morii s-au transformat în pingele, prost tăiate, în sacii cu merinde ai „vizitatorilor.”
Aceiaşi lipsă de iniţiativă, aceiaşi absență a unui cuvânt de ordine. Comandamentul apare totdeauna cu măsurile după ce nu mai e nevoie de ele. Nevoia de ordine imperioasă se face tot mai simțită. Dar şi în alte privințe Comandamentul nostru este începător în ale războiului. Iată un spion ungur pe care-l aduce o santinelă tocmai din satul de unde am plecat în ultimul marş. De două zile îl poartă din cort în cort, din comandament în comandament, „să-l judece”. Soldatul care-l escortează, l-a văzut trecând mai în fiecare seară dincolo de linia noastră de stăpânire, pretextând interese familiare în satul vecin, ocupat de inamic. Un sergent l-a surprins făcând un chestionar în scris, în româneşte, şi din care nu lipseşte nici o întrebare de utilitate practică imediată pentru inamic. La declaraţia ce a dat-o Colonelului, pretinde că chestionarul nu are alt rost de cât acela de a învăța româneşte.
Toți întrebau pe sentinelă „de ce l-ai mai adus, de ce nu l-ai făcut scăpat”? Şi nimeni nu ia hotărârea indicată de împrejurări.
De santinelă
Într-un canton de cale ferată părăsit. Ca penaţi, străjuitori ai casei de bună seamă, cantonierul a lăsat tablourile celor doi împăraţi. Şi-a mai lăsat o canapea şi câteva scaune de a treia mână, probabil, pentru cine-o avea răgaz să se uite cum cei doi strigoi din perete slobod din ochii lor fulgere de mânie contra duşmanilor împărăţiei lor. Aici e locuinţa de campanie a colonelului nostru.
E noapte de codru. Tăcerea adâncă e învrâstată de cântul vântului de toamnă şi de şoaptele Oltului.
Din Nord, din defileurile Tuşnadului tocmai, vântul se petrece prin crengile molizilor, rânduiţi de-alungul drumului de fier de-o parte şi de alta a lui. Stau între şinele drumului nesfârşit de lung şi drept. Ascult. Şi am impresia că-s la capătul unui uriaş fluier. În noaptea timpurilor văd pe zeul Pan cântând un imn păgân. Ca un bătrân Silen, Oltul acompaniază în tremolo acest cânt arhaic.
Sunt de rond. Inspectez străjile. Vreau să mă conving cum veghează. Spionez. Mă apropii la 15 paşi de santinela de lângă calea ferată, forțându-mă să nu fiu simţit de dânsa. Mă aştern la pământ ca să am zarea liberă. În observaţie – fără să fiu observat.
Am examinat astfel pe străjuitorul drapelului nostru oficiindu-şi slujba.
Numai urechi şi ochi. Deprinderea oficiului său îl face să nu se neliniştească la trosnetul frunzelor uscate de porumb, nici când lujerele înaltelor ierburi se ciocnesc de vânt. Foşnetul jivinelor prin bălării îl cunoaşte. Numai la ecoul paşilor cât de depărtați – patrule ce vin ori se duc în rostul lor – el pleacă ochii în zare, pune urechea la pământ şi-l ascultă ca pe un bun prieten care nu-l înşală. Şi iar se scoală silueta, scrutând întunericul şi tainele lui.
Mă scol încet şi mă apropii mai mult. Cu glas potolit, calm şi fără a-şi întoarce ochii îndărăt la mine – întocmai cum scrie cartea –, întreabă „Cine-i?“. „Rond”, răspund.
– Rond, dă-ţi parola !
– Mihai!
– Turda, strigă el din inimă, răzbunător şi mândru. Soldat credincios şi drag camarad, prietene Fluture, n-am ştiut că te spionez pe tine !
Text îngrijit de Ioan LĂCĂTUŞU, Ciprian HUGIANU
