În cursul zilei de sâmbătă, prefectul judeţului Covasna, Codrin Munteanu, l-a învestit în funcţia de subprefect pe Otto Milik, propus de PNL. La festivitatea ce a avut loc în sala de protocol a Prefecturii au fost prezenţi primari dar şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate din judeţ.
După depunerea jurământului, Otto Milik a declarat că, din poziţia onorantă pe care o ocupă, alături de colectivul de profesionişti cu care lucrează va depune toate eforturile în vederea îndeplinirii programului de guvernare, dar şi pentru rezolvarea unor probleme cu care se confruntă locuitorii judeţului.
“În perioada următoare, prioritatea noastră va fi crearea locurilor de muncă şi dezvoltarea economică a judeţului. În acest sens, ne-am propus să insistăm pe lângă ministerul agriculturii pentru acordarea sprijinului necesar în organizarea valorificării cartofului, pentru că aşa cum ştim, cu toţii, judeţul Covasna este considerat a fi “Ţara cartofului”. Avem mare nevoie de introducerea unor noi tehnologii în prelucrarea cartofului. Trebuie să învăţăm să ne folosim de resursele proprii. Totodată, este nevoie de investiţii în judeţ pentru reducerea şomajului şi pentru a-i determina pe covăsneni care se află acum, în diverse colţuri ale lumii, să se întoarcă acasă”, a precizat Otto Milik.
Născut la Târgu Secuiesc, crescut în Oituz, apoi la Braşov, Otto Milik a menţionat faptul că renunţă fără regrete la locul său de muncă din Bucureşti, pentru a se întoarce pe meleagurile natale, de care este foarte ataşat sufleteşte.
Anna-Maria Chiţu