Aproape o treime (31%) dintre copiii români cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani au petrecut mai puţin timp cu familia, prietenii sau făcând lucruri pentru şcoală pentru a sta pe internet, iar 28% dintre copii declară că au încercat, fără să reuşească, să petreacă mai puţin timp pe Internet, arată cel mai recent studiu1 realizat de Salvaţi Copiii, în cadrul proiectului Ora de Net.

Referindu-se la timpul petrecut pe Internet, 40% dintre copii spun că se întâmplă foarte des sau destul de des să navigheze fără un scop anume, 23% că nu s-au simţit în largul lor atunci când nu au avut acces la Internet, iar aproape 13% dintre copii afirmă că s-a întâmplat cu o frecvenţă ridicată să nu mănânce sau să nu doarmă pentru a fi online.

Dependenţa de Internet poate avea efecte negative asupra stării emoţionale a copiilor şi asupra performanţelor lor sociale şi şcolare, cei care petrec peste şase ore online fiind semnificativ mai nemulţumiţi de relaţia cu părinţii, prietenii şi profesorii şi mai puţin optimişti cu privire la viitor.

Fenomenul dependenţei de Internet a fost dezbătut în cadrul conferinţei „Copilăria în era digitală: Timpul excesiv petrecut în faţa ecranelor”, la care au participat Gabriela Alexandrescu, Preşedintele Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii, Radu Szekely – Consilier pe probleme de strategie, Ministerul Educaţiei Naţionale, Mădălina Puiu – Coordonator Programe Responsabilitate Socială, Orange România, Georgiana Roşculeţ, Psiholog, Salvaţi Copiii, Cristian China-Birta – blogger, Andra Gogan – vlogger şi Anca Serea – susţinător Salvaţi Copiii.

Pe parcursul celor două ore participanţii au putut afla de la experţi în parenting, psihologi şi bloggeri despre dependenţa copiilor de internet şi tehnologie, cum se răsfrânge timpul petrecut la calculator asupra dezvoltării emoţionale şi cognitive a copiilor, care sunt elementele ce semnalează faptul că un copil este aproape de a fi dependent şi cum îl putem ajuta să renunţe la timpul petrecut online, compensând cu alt tip de activităţi.

Totodată, participanţii au avut posibilitatea de a adresa întrebări şi a primi răspunsuri de la experţi, dar şi de la tineri, nativi digitali, care au prezentat modul în care este privit fenomenul dependenţei de cei care cresc în lumea digitală.

„După ce Internetul şi-a făcut loc din ce în ce mai mult în viaţa noastră şi a copiilor noştri, iată că a venit timpul să abordăm foarte serios această temă, a dependenţei de Internet şi tehnologie, chiar în rândul celor mai mici şi mai vulnerabili dintre utilizatori. Efectele nocive, pe care timpul petrecut necontrolat pe internet il are asupra dezvoltării emoţionale şi cognitive a copiilor, sunt de necontestat. Problemele cu somnul, dificultăţile de comunicare, anxietatea sau depresia sunt doar câteva dintre simptomele dependenţei de internet, dar lor li se alătură prezenţa unor semne de insatisfacţie în timpul activităţilor offline, cum ar fi plictiseala sau iritabilitatea. La toate acestea părinţii trebuie să fie foarte atenţi şi să intervină conform sfaturilor primite de la specialişti”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţia Salvaţi Copiii.

În cadrul conferinţei au fost anunţaţi şi câştigătorii competiţiei naţionale „Aleg conştient. Stop dependenţei de Internet!”, organizată de Salvaţi Copiii în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi susţinută de Orange România. Compeţiţia şcolară, derulată în perioada 20 februarie – 12 aprilie 2019, a reunit un număr de 143 de proiecte din 130 de şcoli şi a implicat peste 10.000 de persoane – elevi, părinţi, profesori – în activităţile desfăşurate la nivel naţional de către elevi şi cadre didactice. Câştigătorii competiţiei au fost:

– Categoria I (clasele I-IV):

Premiul I – Şcoala Gimnazială „Elena Doamna”, Cuza-Vodă, jud. Galaţi;

Premiul II – Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bicazu Ardelean, jud. Neamţ;

Premiul III – Colegiul Naţional de Informatică „Carmen Sylva”, Petroşani, jud. Hunedoara.

– Categoria II (clasele V-VIII):

Premiul I – Şcoala Gimnazială „Alexandru Vaida Voievod”, Cluj-Napoca, jud. Cluj;

Premiul II – Liceul de Artă, Sibiu, jud. Sibiu;

Premiul III – Şcoala Gimnazială „Darko Jeno”, Dalnic, jud. Covasna.

– Categoria III (clasele IX-XII):

Premiul I – Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale”, Ploieşti, jud. Prahova;

Premiul II – Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă”, Siret, jud. Suceava;

Premiul III – Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, Galaţi, jud. Galaţi.

– Categoria specială (grupuri de iniţiativă din cadrul organizaţiilor pentru copii şi tineret): ATOR Costeşti, jud. Iaşi.

Autorii proiectelor câstigătoare au primit diplome din partea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Salvaţi Copiii, echipamente IT care vor facilita procesul educaţional, oferite cu suportul Orange România şi cursuri intensive de formare pentru cadre didactice susţinute de echipa Ora de Net.

Agerpres

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail