Timp de două zile, 24-25 mai 2016, la sala Unirea din Voinești se desfășoară programul „Ore de Istorie Vie”. Organizatorul, Asociația de tineret GRIT din Covasna, și-a propus să aducă în fața tinerilor covăsneni lecţii interactive de istorie, altfel decât sunt prezentate în cărţi, manuale, reviste, documentare ori filme. Este exact ceea ce face, cu dăruire și pasiune, Asociaţia „Redescoperă Istoria” din Bucureşti. . .

În prima zi a evenimentului, participanții, elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Voinești, însoțiți de doamna profesoară de istorie Adriana Bota, au avut parte de lucruri extrem de interesante: prezentarea contextului istoric specific perioadei reconstituite de Asociaţia Redescoperă Istoria (cel de-Al Doilea Război Mondial); prezentări multimedia având ca subiect aspecte mai puţin cunoscute ale celui de-Al Doilea Război Mondial; prezentări de uniforme, arme şi echipament (istoric, aspect, funcţionalitate). Poate cea mai atrăgătoare parte a proiectului a reprezentat-o sesiunea de trageri de tir (airsoft) cu armamentul din dotare, desfășurată în Valea Zânelor. Bineînțeles, nu putea lipsi „ședința” foto pentru participanţi cu elemente din recuzita Asociaţiei Redescoperă Istoria, precum şi alături de membrii Asociaţiei.
Prof. Adriana Bota, membră în echipa inițiatoare a proiectului, ne-a declarat: „Considerăm că acest proiect se justifică având în vedere îndepărtarea elevilor de orele de istorie din ultimul timp. Spre deosebire de atmosfera îngheţată în timp a muzeelor, membrii ARI expun publicului o istorie vie. Contextul istoric, uniforma, echipamentul, armamentul din dotare, toate sunt prezentate elevilor într-un mod aparte, interactiv, total diferit de cel cu care eram obişnuiţi până acum. Avem în vedere şi faptul că elevilor din Covasna nu le este foarte la îndemână să participe la astfel de activităţi de reenactment istoric, deoarece în zona noastră nu există aşa ceva.”
Înființată în anul 2014, Asociația Redescoperă Istoria are ca domeniu de activitate reconstituirea istorico-militară, în sensul unei reproduceri cât mai fidele a unor fragmente din viața cotidiană, civilă și militară atât din istoria națională a României, cât și din cea universală. Asociația Redescoperă Istoria este singura asociație de reconstituire istorico-militară din România care reconstituie structuri militare din trei țări participante la luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial: Armata Română, Armata Germană și Armata Roșie, structuri care au avut un rol deosebit atât în istoria contemporană a României, cât și a Europei. Asociația Redescoperă Istoria se delimitează de organizațiile cu caracter fascist și extremist și nu promovează mesajul politic al vremurilor respective.
Partenerii proiectului: Asociația Grit; Asociația Redescoperă Istoria; Asociaţia Naţională Cultul Eroilor  „Regina Maria”, filiala Covasna; Grupul local cercetășesc Kogaion CovasnaProiect realizat cu sprijinul orașului Covasna
Prof. Florentina Teacă, vicepreședinte al filialei Covasna a A.N.C.E. „Regina Maria”

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail