Ministrul Sănătăţii a modificat printr-un ordin (Ordinul 1049/2019) condiţiile pentru obţinerea sau reînnoirea permisului de conducere, astfel încât solicitanţii care prezintă deficienţe profunde de auz sunt obligaţi să-şi echipeze vehiculele cu oglinzi mai mari.
Ordinul ministrului Sănătăţii prevede: „Pct. 2.3: Solicitanţii care prezintă hipoacuzie profundă bilaterală care nu poate fi corectată la nicio ureche pot fi încadraţi doar în grupa 1 dacă vehiculul dispune de oglinzi mai mari. (…) Pct.2.4.: Pentru solicitanţii care prezintă hipoacuzie cu sau fără corecţie protetică, după caz, şi care solicită permis auto pentru grupa 1 se eliberează avizul apt/apt condiţionat, cu recomandarea echipării autovehiculului potrivit prevederilor pct. 2.3.”.
Ordinul 1049/2019 privind modificarea Ordinului ministrului Sănătăţii 1162/2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul a fost publicat marţi în Monitorul Oficial.
AGERPRES