Premierul Ludovic Orban a anunţat, duminică seară, că Guvernul va introduce forme de ajutor de stat pentru sectorul HoReCa şi pentru zona culturală privată.
„Zona HoReCa, într-adevăr, a fost foarte afectată. Dar şi pentru zona HoReCa, pe lângă măsurile pe care le-am adoptat, vom introduce o formă de ajutor de stat, care am văzut că este deja folosită în două ţări europene. Este o schemă în care compensezi pierderea prin compensarea a 20% din pierderea cifrei de afaceri pe 2020 raportat la 2019. Efectiv, se dau bani- 20% din pierderea pe cifra de afaceri”, a declarat premierul.
Orban a explicat că acest ajutor se va face „mai degrabă prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, care are şi turismul”.
„Noi deja pregătim schema de ajutor de stat, pregătim actul normativ. Vom face solicitare către Comisia Europeană pentru că orice formă de ajutor de stat pe care o dai trebuie aprobată anterior de Comisia Europeană, pentru că, altfel, dacă le dai banii companiilor şi schema nu e aprobată de Comisia Europeană, companiile după aceea trebuie să dea banii înapoi”, a explicat premierul.
El a anunţat că şi pentru zona culturală privată Executivul pregăteşte o schemă de ajutor de stat, care însă este „foarte complicat de generat”.
„Ne uităm ce au folosit şi celelalte ţări şi pe zona culturală privată. (…) E foarte complicat de generat schema asta, pentru că e o varietate foarte mare de forme de organizare. Unele sunt organizaţii neguvernamentale, altele sunt companii, alţii lucrează pe cont propriu, mulţi nici măcar pe persoană fizică autorizată. Deci e complicat de găsit o formă care să poată să găsească un sprijin, o compensare a pierderilor pe care le-au suferit în perioada asta din cauza restricţiilor care au fost stabilite de autorităţi. Dar acordăm o mare importanţă, pentru că viaţa culturală a fost afectată şi foarte mulţi dintre freelanceri sau dintre cei care sunt creatori, care sunt validaţi de piaţă, n-au mai putut, practic, să aibă veniturile pe care le aveau. Şi atunci trebuie să găsim o formă de sprijin”, a mai spus Ludovic Orban.
AGERPRES