În sala multifuncţională a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul“ din Sfântu Gheorghe s-a redeschis ieri Cercul de arheologie care i-a aşteptat atât pe cei pasionaţi de istorie, cât şi pe elevii şcolii, la programul educaţional „Oră de istorie la muzeu”. Invitat special a fost Tudor Arnăut, prorector al Universităţii de Stat din Moldova şi conferenţiar universitar la Catedra de Arheologie şi Istorie Antică.
Cercul de arheologie a fost iniţiat de către prof. Constanţa Balog (CNMV) şi dr. arh. Dan Buzea din cadrul muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR). La redeschiderea evenimentului au participat reprezentanţii celor două instituţii implicate, cadre didactice şi elevi. Cercul îşi propune să dea posibilitate liceenilor să îşi petreacă o parte din timpul liber într-un mod plăcut şi captivant.
În cadrul „Orei de istorie la muzeu” elevii au luat contact cu valorile trecutului şi au descoperit mărturii ale trecutului scoase la lumină prin intermediul arheologiei. Tema abordată ieri în cadrul cercului de arheologie, s-a intitulat „Noi vestigii arheologice din mileniul I a. Chr. în Basarabia” şi a urmărit aducerea în prim-plan a cercetărilor şi descoperirilor arheologice efectuate la siturile din satul Stolniceni, Sahorna Mare şi Sahorna Mică.
În urma cercetărilor întreprinse au fost descoperite obiecte din lut, piese din harnaşament, obiecte de cult, cuţite, piese de amfore greceşti, lucru ce demostrează că, în trecut, au existat schimburi de mărfuri dintre negustorii greci şi localnici. De asemenea, în aceste locuri au fost descoperite numeroase schelete. (Anna-Maria Chiţu)