Numărul de companii dizolvate a crescut în 2018 cu 10,13%, la 34.358 unităţi, faţă de 31.197 firme în anul precedent, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 6.717 firme (în creştere cu 12,42% faţă de 2017) şi în judeţele Cluj – 1.860 (plus 37,37%), Timiş – 1.832 (plus 16,84%) şi Constanţa – 1.605 (plus 4,36%). Numărul cel mai mic de firme dizolvate a fost înregistrat în judeţele Harghita – 198 (minus 47,06%), Covasna – 202 (plus 24,69%) şi Călăraşi – 223 (minus 21,75%).

Raportat la anul 2017, cele mai mari creşteri ale numărului de firme dizolvate s-au înregistrat în judeţele Giurgiu (plus 87,43%), Suceava (plus 52,90%) şi Vrancea (plus 48,33%), în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în judeţele Harghita (minus 47,06%), Dolj (minus 39,33%) şi Braşov (minus 29,27%).

Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme în primele 11 luni din 2018 este ‘comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor’, unde s-au înregistrat 10.788 de dizolvări la nivel naţional.

În luna decembrie a anului trecut au fost dizolvate 2.243 firme, numărul cel mai mare fiind înregistrat în Bucureşti – 428, şi în judeţele Cluj – 153, Constanţa – 117 şi Timiş – 107.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail