Cuvântul onoare are sensuri şi extensii. El ne duce cu gândul la cavalerii de odinioară, pentru care onoarea era la loc de cinste. Dar în timpurile noastre cine mai pune accent pe astfel de lucruri?

    Auzi, onoare! Care onoare? Ai bani, ai putere, – ai onoare! Altfel eşti un nimic, un nimeni, un terchea-berchea (a nu se confunda cu Bercea), un coate-goale, un lucru mărunt, neînsemnat în societatea noastră atât de dispreţuitoare cu cei mai săraci şi cinstiţi.

     Să fie oare chiar aşa?! Noi credem că şi azi există onoarea, dar nu la oricine…

     În accepţiunea dicţionarului, cuvântul onoare înseamnă: „integritate morală, probitate, corectitudine, cinste; sentiment al demnităţii, al datoriei care îndeamnă la fapte curajoase”. Un om de onoare înseamnă un om „de încredere, cinstit, onest”. Oare câţi dintre „aleşii poporului” pot fi încadraţi în această categorie umană? De ce unii pe alţii se acuză a fi „penali”? Să credem că „acolo sus” sunt prea mulţi şi se împiedică unii pe/de alţii? Cum poate ajunge un deputat sau un senator, un primar sau un preşedinte de Consiliu Judeţean „penal”? Nu au salarii destul de mari, nu se bucură de multe onoruri, nu au case impunătoare şi nu duc o viaţă de lux? Atunci de ce cu cât urcă mai sus devin tot mai lacomi şi mai lipsiţi de scrupule? De ce uită atât de repede pentru ce i-a ales poporul în acele funcţii? Ceva nu se potriveşte…

     Ei, da! În afară de onoare, mai există şi…corupţia, despre care dicţionarul spune că este „o stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie”, dar mai are şi sensul de „desfrânare, depravare”. Şi Corupţia e soră bună cu Lăcomia, cu Setea de înavuţire, care aduc Puterea, te fac Cineva, sau mai elegant spus, VIP.

     Şi înţelegând mai bine sensurile acestor cuvinte, ne dăm seama de ce societatea postdecembristă din România a devenit atât de… coruptă şi certată cu Justiţia. Înţelegem de ce până acum nu s-au luat „măsuri radicale” şi s-a lăsat ca această „boală socială” să se extindă până la cele mai înalte nivele. Poate că a sosit momentul ca România „să intre în carantină” până când se vindecă…

     Un lucru e sigur, maidanezii şi corupţii ne-au invadat. Faceţi ceva! Fiţi oameni de onoare! Nu ne lăsaţi vieţile noastre amărâte la voia întâmplării… Iar dacă nu sunteţi în stare să conduceţi această ţară spre civilizaţie şi bunăstare, daţi-vă la o parte; până la urmă s-or găsi oameni potriviţi pentru această misiune nobilă…

                                                                                             Mihai Trifoi 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail