În această perioadă, prin rețeaua EURES sunt puse la dispoziția celor interesați, locuri de muncă vacante în străinătate.

Spre exemplu, în Finlanda sunt valabile două posturi de măcelar. Se cere calificare în domeniu, experiență dovedită de minim 6 luni și/sau recomandare de la ultimul loc de muncă. Cei interesați trebuie să aibă cunoștințe de limba engleză – cel puțin minime. Angajatorii oferă 14 euro brut pe oră. Durata contractului este de trei luni, cu posibilitate de prelungire, iar termenul limită pentru aplicare este 15.10 2013.

Angajări se fac și în Irlanda, unde este oferit un post de Inginer Software Senior/ Servicii on-line, un post de Inginer Software, două posturi de Inginer Software Senior Core Tech și două posturi de Inginer sistem. Durata contractului este determinată, iar salariul oferit în aceste cazuri este de 55.000 euro pe an. Termenul limită pentru aplicare pentru aceste posturi este 31.10.2013. Detalii privind cerințele locului de muncă și alte informații pot fi obținute accesând site-ul EURES, www.eures.anofm.ro.

În Marea Britanie se oferă locuri de muncă pentru asistenți medicali. Astfel, în Kent și Hampshire se oferă câte un post pentru care se solicită experiență, înregistrare NMC (Nursing&Midwifery Council), cunoștințe de limba engleză. Salariul oferit este de 13 lire brut pe oră, iar termenul limită pentru aplicare este 31.10.2013. Și în Norwich se oferă 5 posturi de asistent medical, în acest caz solicitându-se înregistrare NMC (Nursing&Midwifery Council) și minim 6 luni de experiență. De asemenea, cei interesați trebuie să aibă cunoștințe de limba engleză, nivel avansat. Se oferă 12-24 lire brut pe oră, iar termenul limită pentru aplicare este 01.01.2014. Informații suplimentare pot fi obținute accesând site-ul www.eures.anofm.ro.

În Malta sunt oferite 10 posturi în ocupația îngrijitori clădiri și camere. Cei interesați trebuie să aibă cunoștințe minime de limba engleză. Se oferă 162,19 Euro/săptămână. Termenul limită pentru aplicare este 31.10.2013.

Locuri de muncă sunt oferite și în Belgia, în Polonia (analist resurse umane) și în Norvegia (bucătar preparate indiene). Pentru aceste  oferte, termenul de aplicare este 30.09.2013.

În Ungaria sunt disponibile 75 de posturi de șofer de camion (transport internațional cu camion frigorific și camion cu prelată). Cei interesați trebuie să aibă minim un an de experiență în spațiul UE; iar cunoașterea unei limbi străine constituie avantaj. Se oferă 98.000 forinți/lună, la care se adaugă și alte beneficii; se poate ajunge la un total net de 350.000 – 395.000 forinți/lună. Termenul limită pentru aplicare este 01.12.2013. Informații suplimentare privind modalitatea de aplicare și documentele necesare pot fi găsite accesând www.eures.anofm.ro, sau linkul http://eures.anofm.ro/ultimele5_detalii.php?id=2537.

În Germania se oferă patru posturi de operator (m/f) mașini mase plastice (extrudare, turnare, injecție). Candidații trebuie să aibă calificare profesională încheiată în domeniul maselor plastice; disponibilitate de a lucra în 3/4 schimburi (6-14h; 14-22h; 22-6h), se lucrează 39h/săpt. Experiența în domeniu constituie avantaj. Se solicită permis de conducere și mașină. Salariul nu este specificat. Termenul limită de aplicare este 30.12.2013.

Informații suplimentare în legătură cu aceste oferte de muncă pot fi obținute accesând site-ul www.eures.anofm.ro.

A.A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail