Cetăţenii care locuiesc în zonele friguroase din ţară ar trebui să plătească un preţ mai mic la gaze, pentru că au un consum mai mare şi implicit cheltuieli mai mari, afirmă avocatul Radu Corneliu Butnaru, care şi-a propus să iniţieze un proiect legislativ în acest scop, dacă va reuşi să intre în viitorul Parlament.

Radu Butnaru, care candidează pentru Senat în colegiul uninominal Sfântu Gheorghe-Baraolt pe listele Partidului Poporului Dan Diaconescu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în judeţul Covasna, spre exemplu, iarna persistă şase-şapte luni pe an, din noiembrie şi până în luna aprilie, în timp ce în alte zone ale ţării iarna este mult mai scurtă. În aceste condiţii, ar fi un gest de „echitate” ca locuitorii din zonele friguroase să plătească un preţ mai mic pe metrul cub de gaze, spune acesta.

„Ştim cu toţii că în judeţul Covasna oamenii dau drumul la gaze în luna noiembrie şi le mai opresc în aprilie. Acest lucru nu se petrece în schimb la Constanţa, Craiova, Bucureşti sau în alte oraşe. Avem posibilitatea de a iniţia un proiect legislativ astfel încât cetăţenii din zonele în care temperaturile sunt sub media naţională să plătească mai puţin metrul cub de gaze. Este o chestiune firească, este o echitate să se întâmple aşa. Locuitorul din Sfântu Gheorghe consumă acum 100 de metri cubi de gaze, să presupunem, iar cel din Bucureşti consumă o jumătate pentru că nu are nevoie, nu este un asemenea frig. El dă drumul la gaze la 1 decembrie şi la 1 februarie îl închide. O asemenea măsură ar avea un efect direct şi imediat asupra cetăţenilor”, a spus Radu Butnaru.

Acesta a mai menţionat că, din păcate, în ultimii 22 de ani majoritatea legilor adoptate de Parlamentul României au fost făcute ‘în funcţie de bani şi interese personale’ şi nu avut în vedere interesul general al cetăţenilor.

Butnaru a mai spus că ‘frigul, foamea şi umilinţa’ pe care oamenii le îndură în ziua de azi nu au naţionalitate, prin urmare mesajele sale electorale se adresează tuturor cetăţenilor care vor să aibă o viaţă mai bună, indiferent de etnie.

Nu în ultimul rând a remarcat că mulţi dintre candidaţii la alegerile parlamentare nu ştiu care este rolul şi rostul unui parlamentar, fapt ce rezultă din promisiunile electorale, în general „populiste”.

Contracandidaţii lui Radu Butnaru în colegiul senatorial Sfântu Gheorghe-Baraolt sunt Klarik Laszlo (UDMR), Toro. T. Tibor (PPMT), Rădiţa Palela (USL), Gheorghe Ion (ARD), Manole Victor (PRM) şi Simon Gheorghe (Partidul Ecologist Român).

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail