Conform unui studiu dat publicității anul trecut, Sfântu Gheorghe era desemnat ca fiind al treilea cel mai curat oraș din țară. Iar eu, ca o veche locuitoare a acestei urbe, mă mândresc cu asta și mă laud prietenilor mei din alte orașe ale țării, de câte ori am ocazia. Mândria aceasta însă, este înecată ocazional de cuvinte „dulci” pe care le strâng între dinți, ca să nu mă dezic de autodeclarata mea calitate de „lady”. Nu sunt o necioplită și încerc să îmi păstrez vocabularul neîntinat de apelative încărcate de energii negative, la adresa unora dintre semenii mei, și ei (probabil) mândri locuitori din Sfântu Gheorghe, însă uneori îmi e greu să îmi păstrez „zen-ul”.
Iată și explicația introducerii de mai sus: după o noaptea minunată, cu lună plină, cu ger și zăpadă care scârțâie sub bocanci, a venit o zi și mai minunată, de început de Făurar, o zi cu soare blând, care mângâie crengile înghețate ale copacilor și care înmoaie ușor zăpada de pe trotuare. Și în așteptarea primăverii care se grăbește, se pare, să vină pe meleagurile noastre, sub stratul subțire de omăt așteaptă cuminți să fie dezgolite și să se arate cu mândrie trecătorului…excremente de câine! Pe trotare, în spații verzi, ba chiar și în spațiile de joacă pentru copii, peste tot riscam să „culegem” pe tălpi cadouri lăsate în urma lor, nu de cățeii neștiutori, ci de stăpânii needucați. În 2018 nu mai putem da vina pe câinii maidanezi, deoarece prin Sfântu Gheorghe rar mai vezi așa ceva. Nu putem da vina nici pe lipsa coșurilor de gunoi, pentru că și dacă ții ochii închiși mergând pe trotuar, ai șanse să te împiedici de o pubelă. Nu putem da vina nici pe cei de la TEGA, care împart tuturor proprietarilor de câini, care au declarat la întreținere patrupezii, pungi speciale. Într-adevăr, uneori pungile acelea nu sunt suficiente, dar pentru exorbitanta sumă de 8 lei, putem să ne achiziționăm punguțe pentru cel puțin o lună de zile, de la orice magazin de animale, ori chiar de la alimentara.
Îmi permit să fiu incisivă și să îi numesc nesimțiți pe aceia care astupă cu zăpadă „cadoul” lăsat în urmă de patrupedul lor, în speranța că acesta se va evapora odată cu zăpada. Îmi permit să le spun că neadunând după câinii lor, își lasă în urmă frânturi din propria personalitate. Îmi permit și să îi întreb dacă în casa lor nu trag apa la toaletă, în speranța că se va evapora mizeria. Și fac toate acestea cu fruntea sus, ca o crescătoare de mai bine de 20 de ani de căței mari și mici, după care m-am aplecat fără rușine să culeg excrementele, fie vară, fie iarnă, fie ploaie, fie vânt, indiferent de mărime ori consistență.
Orașul meu e casa mea. Așa cum în casă nu îmi arunc resturile la întâmplare, nici pe stradă nu îmi permit să las după mine ori câinele meu dovezi ale trecerii noastre. Scuze am auzit, din cele mai variate: ba că „este micuț și nu vede nimeni”, ba că „este treaba celor de la salubritate”, ba că „este biodegradabil, iar punga nu este”, ba că „pungile sunt scumpe”. Dar oare cel care cară acel „micuț” pe talpa bocancului până pe covorul din casă o fi de acord, că nu se observă? Iar cei de la salubritate nu ne dau, oare pungi? Ar trebui să îi chemăm să ne facă și patul, dacă tot strâng după câinele nostru? Și dacă tot sunt biodegradabile excrementele de câini, de ce îi mai scoatem afară, când am putea foarte bine să îi lăsăm să își facă nevoile pe balcon, că doar sunt biodegradabile? Cât despre prețul pungilor, atâta vreme cât ne permitem să întreținem un câine, ne asumăm absolut toate costurile care vin cu acesta. Că doar nici hârtia igienică nu e tocmai ieftină, dar de ea nu ne lipsim. Sau…?
Și ca să închei într-o notă pozitivă, mă uitam într-o zi la un bătrânel care își plimba prietenul lătrător, de talie mare, agale pe un bulevard din Sfântu Gheorghe. Iar când a venit momentul, omul a scos din buzunar punguța, s-a aplecat încetișor și a adunat după cățel, care aștepta cuminte, știind că aceasta este rutina. Aproape că m-am dus să îl felicit pentru gest, dar mi-am dat seama că de fapt, acesta ar trebui să fie la fel de normal ca dusul mâinii la gură când strănutăm. Totuși, cinste lui și tuturor asemenea acestuia!
Oana-Mihaela Costache
