An de an, curgerea timpului în clepsidra fermecată a poeziei ne aduce mereu aproape de Mihai Eminescu, spiritul tutelar al culturii române care şi-a împletit geniul cu cel al poporului său, lăsându-ne moştenire un tezaur nepreţuit. De sunt copii sau adulţi, trăitori în spaţiul românesc de dincoace sau dincolo de Prut, ori plecaţi departe, peste hotare, ziua de 15 ianuarie îi găseşte pe toţi românii uniţi, vibrând în consonanţă cu versul eminescian care ne readuce în suflet valorile sfinte ale culturii naţionale.

Purtăm în gând şi în rostire pecetea spiritualităţii româneşti peste care Mihai Eminescu şi-a pus odinioară amprenta inconfundabilă a geniului său. Versurile lăsate nouă  moştenire ne dau de ştire că nu suntem singuri, cât timp ne putem întâlni în jurul lor ca într-o rugăciune,  cântând, evocând sau invocând, clamându-ne adeseori durerea şi revolta, dar regăsindu-ne de fiecare dată mai puri şi mai frumoşi, după ce am gustat din fagurele de miere al poemelor sale. „Fiind foarte român, Eminescu este un mare poet universal” spunea criticul literar George Călinescu, vorbind despre caracterul naţional şi universal al operei eminesciene, iar lectura creaţiilor  sale acreditează neîndoielnic această afirmaţie.

Ne-am născut sub zodia versului eminescian, iar fiecare dintre noi şi-a marcat devenirea poposind la fântâna cu apă vie a poeziei sale. Orice tânăr creator de poezie l-a citit mai întâi pe Mihai Eminescu…  şi-a hrănit trăirile, şi-a modelat gândirea, adâncind cunoaşterea şi  accentuând sensibilitatea după ritmul impus de versul său. Voit sau nu, fiecare dintre noi şi-a împletit harul propriu cu unduirea geniului eminescian, ca un tribut datorat marelui poet.

De-a lungul timpului noi am strâns o colecţie impresionantă de texte care arată că Mihai Eminescu este  mereu prezent în viaţa şi în conştiinţa noastră, călăuzind  drumul tinerilor pasionaţi de poezie. Cele câteva culegeri care adună versurile scrise de liceenii de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, sub coordonarea profesorilor de limba română, ne oferă multiple ipostaze ale influenţei pe care a avut-o lirica eminesciană asupra tinerei generaţii. Ramona Lazarov, Tania Scurtu Munteanu, Alexandra Munteanu, Andrada Năstasă, Diana Maria Iorga, Dorin Lucian Dumitrică etc., incluşi în volumele “Cristale”, Ed. Arcuş, 2001 (coordonator prof.dr. Luminiţa Cornea), „Frunze, gânduri, stihuri” şi „Ipostaze lirice”, Editura Eurocarpatica, 2009 ( coordonatori prof. Ligia Ghinea şi subsemnata), „Vise şi stele”, Editura Eurocarpatica 2013 (coordonator subsemnata), aduc generoase mărturii despre poezia de inspiraţie eminesciană a liceenilor noştri.

În ianuarie 2013,  sub egida Asociaţiunii culturale ASTRA, Despărţământul „Timotei Cipariu” din Blaj a avut loc Concursul Naţional de Creaţie “Ocrotiţi de Eminescu” la care a participat Diana Maria Iorga, elevă pe atunci în clasa a VIII-a. Poeziile ei au atras atenţia juriului care a răsplătit-o cu un onorant PREMIU SPECIAL AL JURIULUI, oferit de Biblioteca Lucian Blaga din Sibiu. Acesta venea după o importantă participare la Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare „Ana Blandiana”,  Brăila 2012, soldată cu publicarea poeziilor premiate în volumul colectiv „La umbra poemelor în floare”apărut la Editura Nico din Târgu- Mureş sub îngrijirea poetului Nicolae Băciuţ.

Redăm mai jos două dintre poeziile premiate la concursul „Ocrotiţi de Eminescu”, menţionând ca autoarea lor, actualmente elevă în clasa a IX-a A, este din anul 2009 membră a Cenaclului literar „După-amiezele poeziei” de la CNMV.

Profesor Maria Stoica

DIANA MARIA IORGA
Mi-e dor…

Încă mai stau şi te aştept,

Iubirea mea de-o vară,

Din zilele când ploaia

Picura  încet,

Impregnând cu şoapte de iubire

Un album

Plin de amintiri

Şi de impresii adolescentine…

Mi-e dor să ne ascundem în pădure,

La umbra acelui stejar bătrân.

Care purta în trunchiul veşnic

Un suflet adorat

De izvoarele mereu cristaline.

Ochii tăi,

În care se răsfrângea lumina lunii

mă priveau cu dor şi nesaţ

Spunându-mi la nesfărşit

Uimitoarea poveste a codrului

În care crăiasa din poveşti

Culegea trandafirii roşii

Aduşi omagiu

Frumuseţii ei visătoare.

Mi-e dor de surâsul  blând,

Care mi-a însoţit paşii

În primele mele încercări

De poezie.

Lacrimile vărsate atunci

Urmărind steaua singurătăţii tale

Mă vor ajuta să te regăsesc

Pururi tânăr,

Înveşmântat în mantia-ţi

De prinţ

Al poeziei

Nicicând muritoare !

 

 

A răsărit Luceafărul…

(la aniversarea poetului)

A răsărit Luceafărul

Pe cerul poeziei româneşti

Şi raza strălucirii sale

Ne urmăreşte-ntruna

Veghind la păstrarea

Poeziilor-nestemate

Ale pământului nostru.

Muzica lor

Ne-a însoţit copilăria,

Făcându-ne să gustăm

Din nectarul nespus de dulce

Al limbii române.

Ne-a spus în prag de seară ,,Noapte bună”,

Doinind alene

Cu „somnoroase păsărele”

Şi ne-a adus mai aproape

De codrul bătrân,

Împăratul slăvit

ce freamătă şi-acum

de mulţimea poveştilor

Ascunse-n frunze

Şi-n izvoare.

Ne-a mai lăsat,  ca sfântă moştenire

un tei plin de amintiri

visând sub vraja

eternei poveşti de iubire…

O floare albastră rară,

Care  nostalgic ne spune

Despre o nepieritoare

„dulce minune”…

Ne-a învăţat apoi

Să iubim istoria română

Şi ne-a amintit că suntem fraţi cu toţii,

Uniţi pe-acest pământ

Prin faptele eroice

Ale străbunilor noştri.

Dar, mai presus de toate,

Ne-a învăţat ce este poezia,

Şi ne-a lăsat

Un dar ceresc

Topind în vers vrăjit

Comorile de cântec românesc.

(…)

Păstrăm cu drag

O carte sfântă

Pe care păsări-îngeri

În fiecare asfinţit

Ne-o cântă…

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail