Urmare acţiunilor efectuate de Inspecţia fiscală din A.N.A.F. la contribuabili persoane juridice şi fizice, orientate cu precădere către domeniile de activitate şi contribuabilii care prezintă risc fiscal ridicat pentru administraţia fiscală, selectaţi pe baza analizei de risc, s-au înregistrat rezultate semnificativ mai mari faţă de perioada similară a anului 2014, la principalii indicatori de performanţă.
Astfel, . . în primul semestru al anului 2015, organele de inspecţie fiscală au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată (principale şi accesorii) în valoare totală de 10,22 miliarde lei, înregistrându-se o creştere de peste 100% comparativ cu semestrul I 2014.
Totodată, s-au înregistrat niveluri semnificativ mai mari, faţă de primul semestru al anului anterior, şi în ceea ce priveşte:
- valoarea prejudiciilor aferente sesizărilor penale transmise instituţiilor competente ale statului în vederea continuării cercetărilor – 5,96 miliarde lei, în creştere cu cca 44%;
- diminuarea pierderii fiscale – 1,36 miliarde lei, în creştere cu cca 116%;
- valoare măsuri asigurătorii instituite – 3,02 miliarde lei, în creştere cu cca 72%.
SERVICIUL COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE ŞI MASS-MEDIA