Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe va dona muzeului particular ”Maria” din Dobârlău mai multe obiecte medicale vechi.

Directorul Spitalului, Nagy Andras Robert, a declarat pentru AGERPRES că este vorba despre o serie de obiecte scoase din uz, care au fost propuse spre casare.

Muzeul din Dobârlău a fost înfiinţat de Viorel Luca, un pensionar din localitate, care intenţionează să amenajeze un colţ dedicat medicinii cu piesele pe care le va primi de la Spitalul Judeţean.

Colecţia sa numără peste 8.000 de obiecte, unele cu o vechime de peste 200 de ani – de la degetare, opinci, clopote, lămpi cu gaz, instrumente muzicale şi lăzi de zestre până la mori, căruţe şi războaie de ţesut.

Moş Luca din Dobârlău

”Am hotărât să fac acest muzeu ca să vadă şi cei care vor veni după noi, se vor clona ori se vor naşte în vreo eprubetă cum a fost viaţa înaintea lor. (…) Să nu se piardă istoria şi să nu creadă că a fost mereu aşa”, a declarat moş Luca.

Muzeul poartă numele mamei sale, Maria, dar şi al nepoatei, iar pentru a-l înfiinţa a fost în stare să-şi lase casa neterminată, să ia bani cu împrumut şi chiar să-şi vândă animalele din gospodărie.

Moş Luca spune că muzeul său este de nepreţuit şi că ”toată comuna Dobârlău, cu terenuri, case şi animale” nu valorează cât obiectele sale.

”În cartea de onoare a muzeului scrie în şapte-opt limbi străine. (…) A venit un străin la mine în urmă cu câţiva ani, când aveam vreo 2.000 de obiecte şi mi-a zis că-mi dă nu ştiu câte miliarde de lei vechi să i le dau lui. I-am zis că poate să-mi dea metri cubi de bani că nu-i dau nimic”, a mai spus Viorel Luca.

Visul său este să adune cel puţin 10.000 de obiecte vechi şi să introducă muzeul în circuitul turistic.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail