Ieri, 1 noiembrie 2012, mii de credincioşi din Sfântu Gheorghe au participat la Ziua morţilor. Mormintele din oraş au fost încununate cu flori şi pe fiecare din ele ardea câte o candelă. Prezenţa la biserică şi perpetuarea tradiţilor arată că pomenirea celor ce au apus ocupă până în prezent un loc frunţaş în inimile oamenilor.

În ciuda prezenţei mari a oamenilor la cimitire, vânzătorii de flori, ne anunţă că oamenii au cumpărat mai puţine flori decât în anii trecuţi. Nicolae Mihalcea, unul dintre vânzători afirmă că „preţurile au scăzut. Producătorii resimt sărăcia. Seceta ne-a pus capac la toate. Nu am avut probleme cu bolile şi dăunătorii, în schimb cheltuielile de producţie au crescut foarte mult”. Acesta a ţinut însă să sublinieze că în prezent “Oamenii respectă tradiţiile şi fiecare are un cult deosebit pentru strămoşi”.  Preţul florilor varia între 2 şi 8 lei firul, coroniţele aveau preţuri începând cu 3 lei.

În ciuda faptului că aceasta este o tradiţie cu rădăcini catolice, ea a fost preluată şi de ortodocşii din Ardeal, Banat şi Maramures, mii de lumânări find aprinse în onoarea celor ce au trecut în lumea veşnică.

Preluând tradiţia occidentală a Halloweenului, tinerii se costumează şi sărbătoresc până în dimineaţa zilei următoare pentru a alunga spiritele rele. Cei mici merg costumaţi din uşă în uşă ca să anunţe că e sărbătoare şi primesc dulciuri. Important este şi decorul, ornamentele din dovleac făcându-şi simţită prezenţa la fiecare petrecere. (E.M.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail