. . La sfârșitul săptămânii trecute, oaspeți din toată țara ce se află la tratament la Hotelul „Montana” din stațiunea Covasna  au luat parte la o nouă reprezentație a evenimentului cultural ce cuprinde prezentarea cărții de poeme „Mina de gânduri” a scriitorul ieșean Paul Arva, și a specatcolului „ Manechinul” în cadrul căruia poemele cuprinse în acest volum  se  împletesc sublim cu jocul teatral al actriței Camelia Paraschiv Katai de la Teatrul „ Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe  și cu muzica folk interpretată de autorul poemelor.

Învitația de a organiza acest eveniment special pentru oaspeții prezenți la tratament a venit din partea doamnei Claudia Bragheșiu, director al Hotelului „Montana”. Adresându-se celor aproape 200 de spectatori ce au luat parte la acest inedit moment literar-artistic, directorul cotidianului Mesagerul de Covasna, Maria Graur a spus, printre altele: „Acest periplu prin „Mina de gânduri” a lui Paul Arva  dar mai ales  prin sufletele celor prezenți,  purtați de minunata  actriță Camelia Paraschiv Katai de la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, în Spectacolul „Manechinul”, în dialog cu Paul, a început într-o frumoasă zi de iarnă, la Miercurea Ciuc. De atunci, în calitate de promotori ai acestui eveniment am avut bucuria  să ajungem cu  „Mina de gânduri”, împreună cu spectacolul „Manechinul” la Sfântu Gheorghe, Covasna, Tg. Secuiesc și Întorsura Buzăului, iar astăzi aici, la Covasna. Noi suntem siguri că veți pleca spre casele dvs, la final de sejur, ducând în bagaje, dar mai ales în suflete, minunatele comori din această mină. (…) Într-un poem al său, Paul spune: „Bate-mi la ușă și vei primi o cană de iubire ca să nu ți se usuce sufletul de tot. Fii al meu, omule, si voi fi eu oceanul tău de iubire!”. Iar ca o completare, Camelia mărturisea, după spectacolul de la Sfântu Gheorghe: „Am avut sentimentul că „Mina de ganduri”a lui Paul Arva a trezit în fiecare o poveste nespusă, un zâmbet neâmpărtășit, o lacrimă de fericire încătușată, sau de tristete!  Ne-am înfrățit cu copacul sincerității din noi și-am povestit la rădăcini…poate l-am împovarat, dar în mod sigur am plecat mai senini!”  În această seară vă invităm să „ bateți la ușa” lui Paul pentru că veți primi cu siguranță, fiecare, câte o cană de iubire ca să nu vi se usuce sufletul de tot, și, la final de eveniment să plecați, de aici,  mult mai senini. (…) Vă împărtășesc un secret, de suflet: „Știți, dragi oaspeți,  de ceva timp am deschis un „magazin de vise”! Nu, nu singură am reușit să pornesc această „investiție” de suflet. Eu doar am ridicat obloanele, iar pe ușile lui larg deschise a început să intre, la început, lumina ce a pătruns în toate cotloanele. Încet, încet, rafturile „magazinului de vise” au început să se umple…cu gânduri frumoase, cu bucurii, cu lacrimi de fericire, cu iubire primită și dăruită …Pe rafturile ce stau să cedeze sub greutatea sentimentelor trăite stau la loc de cinste momente minunate trăite alături de prieteni dragi – actrița Camelai Paraschiv Katai, poeta Mihaela Aionesei din Tg. Secuiesc, poetul Ionel Simota din Miercurea Ciuc, scriitorul și interpretul de muzică folk Paul Arva, de la Iași- și de mulți oameni frumoși  care ne-au fost  alături la evenimentele pe care le-am organizat. Am deschis un „magazin de vise”! Veniți să luați gânduri frumoase, bucurii, lacrimi de fericire, iubire primită și dăruită…Vă așteptăm cu brațele (sufletele)  larg deschise!”

Timp de aproape o oră, spectatori din toate colțurile țării, tineri sau mai puțini tineri au sorbit fiecare cuvânt și trăire puse în  poemele și cântecele interpretate de Paul Arva, s-au emoționat, s-au bucurat și-au lăcrimat în timpul recitalului susținut de Camelia Paraschiv-Katai. „A fost o seară minunată! Ne bucurăm că în aceste zile în care  nu se mai dă atâta importanță cuvântului scris, o mână de oameni frumoși, ca voi, depuneți efortul de a-l  aduce în fața oamenilor. Scriitorul are o sensibilitate aparte atât în poemele sale cât și în muzica pe care o interpretează, iar despre actriță…ce să mai spun? Nu am cuvinte să vă mulțumesc pentru această seară minunată!” ne-a spus o doamnă profesoară din Târgoviște.

Nouă nu ne rămâne decât să ne bucurăm că, și cu sprijinul ziarului „ Mesagerul de Covasna”, oaspeți sosiți din toată țara, pe meleaguri covăsnene, pleacă spre casele lor mult mai senini, ducând fiecare într-un cotlon al sufetului  „comori” din „ Mina de gânduri” a lui Paul Arva.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail