După ce a îngrijit, prefaţat şi recenzat o bună parte a celor 28 de volume care au apărut în colecţia Profesioniştii noştri, din cadrul Editurii Eurocarpatica, în perioada 2010-2020, acum a sosit momentul ca profesorul, istoricul, publicistul şi liderul civic Vasile Stancu să fie onorat cu un asemenea volum, meritând cu prisosinţă cinstea de a figura în galeria personalităţilor omagiate în cunoscuta şi recunoscuta colecţie a Centrului European de Studii Covasna-Harghita.
Din această perspectivă, volumul de faţă reprezintă o recompensă morală meritată pentru întreaga activitate de peste 50 de ani, desfăşurată cu profesionalism şi dăruire pe tărâmul propăşirii şcolii şi culturii româneşti din sud-estul Transilvaniei de către prof. Vasile Stancu, om de bază al vieţii româneşti din Sfântu Gheorghe şi din întreg arealul fostelor scaune secuieşti de odinioară, zonă atât de greu încercată de valul antiromânesc de după 1989.
Volumul oferă posibilitatea cititorilor de a cunoaşte, pe bază de documente, bogata activitate cărturărească a profesorului, publicistului şi istoricului Vasile Stancu, concretizată în peste 750 de volume, studii şi articole apărute în ultimul sfert de veac, în următoarea configuraţie: 13 volume coordonate sau îngrijite, din care şapte împreună cu Ioan Lăcătuşu; 47 de studii privind cercetarea istorică, apărute în reviste şi volume de specialitate din întreaga ţară şi din Republica Moldova, la care se adugă un număr de 39 de studii redactate împreună cu Ioan Lăcătuşu, din care 24 au fost publicate în volumul Contribuții documentare privind Istoria Românilor transilvăneni, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2016. Sprijinul acordat tinerilor cercetători, colegilor, colaboratorilor şi partenerilor în editarea unor volume s-a materializat în redactarea unui număr de 23 de Prefeţe, Cuvânt înainte, În loc de prefaţă, Introducere, Argument, Postfață, la volume cu o mare diversitate tematică. La acestea se adaugă încă 250 de studii, articole, recenzii, publicate în anuare, volume, reviste, buletine, publicații periodice din întreg arealul românesc.
Colaborarea statornică şi benefică, timp de 15 ani, cu săptămânalul „Adevărul Covasnei”, devenit bilunarul „Condeiul ardelean”, a făcut posibilă apariţia în paginile publicaţiei, sub semnătura prolificulului şi exigentului publicist şi istoric Vasile Stancu, a aproape 400 de articole, din care: 93 cu tematică istorică, 82 de recenzii şi prezentări de carte şi reviste, 45 de materiale despre prieteni și colegi, oameni în preajma cărora şi-a desfășurat activitatea, şi 148 de alte articole, reportaje, interviuri, ştiri ş.a. Majoritatea studiilor şi articolelor au fost prezentate, în ultimii 15 ani, mai întâi, sub forma unor comunicări, în programul a 211 manifestăti cultural-ştiinţifice din întreaga ţară şi din comunităţile istorice româneşti din afara graniţelor actuale ale ţării. Dacă punem la socoteală timpul alocat deplasării la aceste manifestări, rezultă că istoricul nostru din Sfântu Gheorghe, Vasile Stancu, doi ani a participat, în ultimul sfert de veac, la aceste adevărate cursuri academice care, pe lângă latura ştiinţifică, au avut un mare rol în afirmarea publică a cercetătorului Vasile Stancu şi în sporirea numărului prietenilor şi colaboratorilor săi. Încă de la început, am ţinut să prezentăm aceste informaţii credibile şi onorante, care justifică pe deplin includerea profesorului, publicistului şi istoricului Vasile Stancu în colecţia Profesioniştii noştri, a Centrului European de Studii Covasna-Harghita.
Emblematic pentru Profesorul de istorie omagiat Vasile Stancu este faptul că s-a afirmat ca un dascăl recunoscut pentru preocuparea continuă de perfecţionare profesională şi interesul constant pentru sporirea performanţelor şcolare ale elevilor săi, în anii în care a predat la şcolile din zona Întorsurii Buzăului şi din Sfântu Gheorghe şi în perioada în care a îndeplnit funcţia de inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna.
La începutul carierei profesionale, în 1967, a primit repartiţia ministerială la Şcoala generală Întorsura Buzăului, unde a funcţionat la catedra de Istorie, până în anul 1976. În anul 1968, unitatea școlară devine liceu de cultură generală, iar în perioada 1971-1976, a fost investit și cu funcţia de director adjunct. Din 1976 până în 1984, a fost detaşat la Casa Pionerilor Întorsura-Buzăului, unitate şcolară nou înfiinţată, având funcţia de director, apoi a fost în continuare detașat la Sfântu Gheorghe în calitate de şef la catedra de Istorie – Politică Externă a Cabinetului Judeţean de partid, unde a funcţionat până la 25 decembrie 1989, când revine la catedra de Istorie de la Şcoala Generală Întorsura-Buzăului. În 1994 s-a prezentat la concursul pentru ocuparea unei catedre de istorie în municipiul Sfântu Gheorghe obţinând titularizarea la noua Şcoală Generală Nr. 1, numită ulterior „Nicolae Colan”, unde a profesat până în 2010, când a ieşit la pensie. Paralel a avut ore şi la Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi”, fosta Şcoală de Cooperaţie din municipiu, actualul Liceu Tehnologic „Constantin Brâncuşi”. În perioada 1995-1997, a fost detaşat la Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna pe funcţia de inspector şcolar de istorie-religie-ştiinţe socio-umane, iar între 1997 şi 2008, a fost metodist la disciplina Istorie, al Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna.
În şcolile din zona Întorsura Buzăului, în care a activat în tinereţe, s-a remarcat ca un profesor recunoscut pentru profesionalismul său, fiind iubit de elevi şi respectat de colegi şi părinţi. În paralel, a desfăşurat o bogată activitate cultural-educativă extraşcolară, fiind „ctitorul” Taberei de la Dălghiu-Vama Buzăului și apoi a celei de la Crasna, iniţiatorul şi organizatorul a numeroase activităţi instructive şi educative organizate la Casa Pionerilor din Întorsura Buzăului. În acei ani, redutabilul publicist de mai târziu, şi-a făcut „ucenicia” ca redactor la staţia de radio amplificare a orașului Întorsura Buzăului unde susținea două emisiuni pe săptămână.
De asemenea, dânsul a organizat şi participat la numeroase excursii şcolare, în întreaga țară, şi a vizionat, împreună cu elevii, cele mai importante monumente ale patrimoniului cultural naţional, ocazii în care a fost un valoros ghid. Ani de zile, a fost principalul organizator al manifestărilor elevilor, profesorilor, părinților, sprijinitorilor școlii, desfăşurate cu ocazia „Zilelor Nicolae Colan”, precum şi al pelerinajelor la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Jos, la mormântul patronului spiritual al şcolii, acţiuni cu mare încărcătură emoţională, la care au participat, de fiecare dată, câştigătorii concursului „Cine ştie cîştigă”, având ca temă viaţa şi activitatea ierarhului-cărturar Colan, însoţiţi de prietenul său, preotul-profesor Corneliu Bujoreanu. De menționat și faptul că în întreaga perioadă a profesoratului său a colaborat la revistele şcolare ale unităţilor în care și-a desfășurat activitatea: Muguri, a Casei Pionerilor din Întorsura Buzăului; Zbor înalt, a Şcolii „Nicolae Colan”, şi Aventura cunoaşterii, a Grupului Şcolar „Constantin Brâncuşi”.
Conştient de importanţa lucrărilor monografice, în anul 2004 a redactat Analelele Şcolii cu clasele I-VIII „Nicolae Colan” – Sfântu Gheorghe, Judeţul Covasna, mărturie peste timp a ceea ce a însemnat această tânără şcoală în reţeaua şcolilor gimnaziale din Sfântu Gheorghe. De remarcat și buna colaborare a profesorului Vasile Stancu cu direcţiunea Grupului Şcolar „Constantin Brâncuşi” din Sfântu Gheorghe şi bogata activitate şcolară şi extraşcolară.
În calitate de inspector şcolar, care a coordonat predarea istoriei în şcolile din judeţul Covasna, a fost şi este un susţinător ardent al menţinerii Istoriei, ca disciplină fundamentală în cadrul sistemului instructiv-educativ românesc
În decursul anilor, elevii săi au obţinut numeroase locuri I, II, III la fazele judeţene şi naţionale, la olimpiadele de Istorie, premii la Concursul de Istorie „Mihai Viteazul şi visul Unirii”, organizat anual pe plan judeţean, la Concursul Judeţean de Istorie „Ştefan cel Mare – Putna-500” ş.a. În anul şcolar 1996/97, pe când era inspector şcolar, echipa judeţului Covasna a obţinut Premiul I la faza naţională a Olimpiadei de Istorie desfăşurată la Brăila, clasându-se înaintea marilor centre universitare cu facultăţi de istorie, precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara.
Meritele sale profesionale, obţinute în cei peste 40 ani de activitate didactică, au fost recunoscute şi răsplătite prin diferite distincţii, printre care: Diploma de Excelenţă „pentru întreaga activitate derulată în sprijinul învăţământului românesc”, din partea Asociaţiei Pedagogilor Români din Judeţul Covasna; Diplomă de Merit „pentru întreaga activitate din învăţământ”, acordată de conducerea Şcolii cu Clasele I-VIII „Nicolae Colan”, Sfântu-Gheorghe, 2010; Scrisoare de Mulţumire din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna „pentru întreaga activitate depusă în slujba educaţiei”, 2014; Medalia „pentru întreaga activitate didactică” din partea Asociaţiei Pedagogilor Români din Judeţul Covasna ş.a. Referitor la îndelungata şi prolifica activitate didactică, remarcăm faptul că dascălul cu o vastă cultură istorică, preocupat permenent de cunoşterea noutăţilor editoriale, este posesor al unei biblioteci impresionante.
Calitatea sa de istoric şi valoros cercetător l-a obligat pe Omul Cetăţii Vasile Stancu să se afirme în spaţiul public local, regional şi naţional, şi, în calitatea sa de principal colaborator al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” şi cercetător al Centrului European de Studii Covasna-Harghita. În ultimii 25 de ani, practic, neobositul şi vrednicul cercetător a fost nelipsit de la toate activităţille celor două Centre, de la realizarea proiectelor de cercetare şi editare a publicaţiilor şi volumelor apărute la Editura Eurocarpatica, de la organizarea şi desfăşurarea manifestărilor cultural-ştiinţifice (sesiuni de comunicări, simpozioane, colocvii, dezbateri, conferinţe, evocări etc.), participând la manifestări asemănătoare şi în localităţi din întreaga ţară şi din Basarabia.
Împreună cu colegii şi colaboratorii de la cele două Centre, istoricul şi publicistul Vasile Stancu a participat efectiv la iniţierea şi realizarea proiectelor acestora, respectiv: a colaborat la activitatea de cercetare interdisciplinară a realităţii socio-etnice şi demografice a zonei Covasna-Harghita, la redactarea de lucrări monografice ale unor comunităţi locale, instituţii culturale şi personalităţi laice şi bisericeşti, la cercetarea vieţii românilor din spaţiul sud-estic al Transilvaniei, a activităţii culturale şi sociale a acestora. Cercetările au stabilit şi locul Bisericilor ortodoxe şi a celei greco-catolice, al şcolilor confesionale, al instituţiilor şi asociaţiilor culturale, al elitelor locale şi naţionale în viaţa românilor din sud-estul Transilvaniei. S-au mai întreprins cercetări privind genealogia unor familii de cărturari, aspecte ale culturii populare, contribuţii la formarea patrimoniului cultural, monumente de for public, cimitire ale eroilor ş.a., evoluţii ale mişcării naturale şi migratorii, consecinţele evenimentelor politice şi geopolitice asupra dinamicii populaţiei şi a comportamentului demografic, dinamica procesului de asimilare etnică a românilor din zona unde ei sunt numeric minoritari, valorificarea arhivistică şi muzeală a patrimoniului documentar şi cultural din fondurile şi colecţiile Direcţiei Judeţene Covasna a Arhivelor Naţionale şi ale Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”. După participarea la dezbaterea cu tema „Monografii săteşti, şcolare şi parohiale”, moderată de IPS Ariepiscop Ioan Selejan, azi mitropolit al Banatului, istoricul Vasile Stancu a publicat în presa locală din judeţele Covasna şi Harghita articolul Structura tematică a unei monografii, text de un real folos pentru profesorii, preoţii şi alţi intelectuali care au redactat lucrări monografice.
A elaborat sute de studii şi articole de istorie, în urma cercetării istorice şi arhivistice, pe care le-a publicat în reviste şi volume de specialitate, precum: Angvstia şi Acta Carpatica (Sfântu-Gheorghe), Sangidava (Topliţa), Acta Bacoviensia (Bacău), Anuarul Arhivelor Mureşene. Seria Nouă (Târgu-Mureş), Pro Memoria 1940-1945 (Cluj-Napoca), Credinţă şi Mărturisire, Taină şi Mărturisire, Taină şi Comunicare (Caransebeş), şi în volumele: Românii din afara graniţelor Ţării (Iaşi); 1918 – Un vis împlinit (Ploieşti); 1940 – Dictatul de la Viena în istoria şi mentalul românilor (Oradea); Sesiunea de comunicări şi referate „Octavian Codru Tăslăuanu” (Bilbor); Buletinul Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna” (Sfântu-Gheorghe); Profesioniştii noştri (Sfântu-Gheorghe); ASTRA-Buzăul Ardelean (Întorsura-Buzăului); Eroii Neamului (Satu-Mare); Tradiţie, cultură, spiritualitate în Deda şi împrejurimi (Deda); în publicaţiile Observatorul (Toronto, Canada), Art-Emis (Stuttgart, Germania).
Bibliografia istorică personală cuprinde peste 140 de studii pe care le-a scris, numeroase articole şi comunicări ştiinţifice, în cea mai mare parte legate de Istoria Românilor din sud-estul Transilvaniei, de unele personalităţi din zonă sau din Ţară, precum: istoricul Nicolae Iorga, episcopii Justinian Teculescu şi Veniamin Nistor, mitropoliţii Ardealului Sfântul Andrei Şaguna, Nicolae Colan şi Vasile Mangra, mitropolitul Bucovinei Visarion Puiu, patriarhul României Miron Cristea, medicul şi astristul Pompiliu Nistor, scriitorul şi omul politic Octavian C. Tăslăuanu, de personalităţi contemporane: istoricul Ioan Ranca, istoricul şi deputatul Petre Ţurlea, poetul şi publicistul Lazăr Lădariu, istoricul şi arhivistul Liviu Boar, profesorul şi publicistul Ilie Şandru, avocatul Ioan Solomon, prof. univ. dr. avocat Ioan Sabău-Pop, istoricul militar dr. Ion Giurcă, prof. Corina Bărăgan Sporea, istoricul şi scriitorul Vasile Lechinţan, etnograful şi colecţionarul Doiniţa Ana Dobrean, silvicultorii Ilie Muşat, Ion Micu, Ioan Cotici, Toth Arpad, protopopii Ioan Rafiroiu şi Aurel Nistor, preotul poet şi publicist Ioan Tămaş Delavâlcele, profesorul inginer Stela Buda, învăţătorul ghimeşan Petrică Bilibok-Bârsan ş.a.
Pentru susţinerea studiilor şi comunicărilor ştiinţifice, numai în ultimii 20 de ani a participat la peste 200 de Simpozioane Naţionale şi Internaţionale, Sesiuni de Comunicări Ştiinţifice în aproape 50 de localităţi din România şi Republica Moldova. Numeroase studii publicate de istoricul Vasile Stancu i-au fost folosite ca izvoare istorice şi bibliografice pentru lucrări de licenţă, doctorate şi cărţi publicate având ca temă Istoria Românilor din sud-estul Transilvaniei. A alcătuit şi îngrijit volumele: Analele Şcolii Generale cu clasele I-VIII „Nicolae Colan” – 1994-2004, Editura Eurocarpatica, Sfântu-Gheorghe, 2004; Mitropolitul Visarion Puiu, contemporanul nostru, carte publicată pe internet, 2009; Cronologie istorică – Sfântu-Gheorghe – 550 de ani de atestare ca oraş, împreună cu dr. Ioan Lăcătuşu şi drd. Vasile Lechinţan, postată pe internet, fragmente publicate în cotidianul „Mesagerul de Covasna”, volumul Contribuţii documentare privind istoria românilor transilvăneni, semnat împreună cu Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica, Sfântu-Gheorghe, 2016, Recunoașterea internațională a Marii Uniri. Trianon 100, ediţie îngrijită împreună cu Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2020; Dictatul de la Viena și consecințele sale asupra poporului român, ediţie îngrijită împreună cu Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2020. A mai îngrijit şi prefaţat volume apărute în colecţia Ptofesioniştii noştri, din cadrul Editurii Eurocarpatica, dedicate prietenilor şi colaborartorilor săi Ioan Lăcătuşu, Ilie Şandru, Ioan Solomon, Ioan Sabau Pop, Ion Giurcă, Petre Ţurlea, Corina Bărăgan Sporea şi Vasile Lechinţan.
Studiile semnate de istoricul Vasile Stancu, publicate în diverse reviste şi volume de specialitate şi în publicaţia „Condeiul ardelean” abordează în special teme privind istoria românilor din sud-estul Transilvaniei, precum: legăturile dintre românii din zonă cu românii din Moldova şi Ţara Românească în perioada întregului Ev Mediu şi în perioada modernă a Istoriei României; Războiul de Reîntregire Națională și Marea Unire, inlusiv Trataul de pace de la Trianon; România Mare în perioada interbelică, biserică, învățământ, cultură, rapturile teritoriale; Al II-lea Război Mondial – Holocaust, Transnistria; România postbelică, activitatea unor organizaţii locale din judeţele Trei Scaune (Covasna), Harghita, Mureş: Frontul Plugarilor, ASTRA, Straja Ţării; tradiţiile românilor din zonă, aspecte din activitatea bisericilor, şcolilor şi presei locale în limba română, relaţiile economice, funciare şi silvice, evenimente şi personalităţi ale istoriei naţionale – războiul de reîntregire naţională, revoluţia de la 1848-1849, Marea Unire, Unirea Principatelor, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul.
Pentru activitatea sa ştiinţifică laborioasă a fost cooptat în calitate de membru în Colegiul de redacţie al revistei Acta Carpatica, Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, editat de Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, din Sf. Gheorghe și Asociația Ștefadina din București şi în Colegiul de redacţiei al bilunarului Condeiul ardelean.
Este cel mai avizat cronicar al manifestărilor cultural-ştiinţifice organizate, în ultimul sfert de veac, în cele două judeţe. Pentru edificare redăm un fragment din prezentarea ediţiei a XVI-a a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie”: „De 16 ani, județele Covasna-Harghita au devenit gazda primitoare a unei manifestări științifice de larg ecou în spațiul românesc. Peste 70 de cercetători, istorici, teologi, etnografi, profesori, sociologi, demografi, teologi, preoți, muzeografi, arhiviști, alți oameni de cultură, se întâlnesc, anual, când la Sfântu Gheorghe sau Covasna, când la Miercurea Ciuc pentru a aduce la cunoștința lumii științifice românești rodul cercetării, sau o parte a acestuia, obținut peste an. Alături de aceștia sunt invitați de a participa demnitari, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai societății civile și ai mass-media. Ce îi adună, de multe ori, în prag de iarnă, pe aceștia? Conștiința morală a intelectualului și cea profesională a specialistului, dator poporului său de a-l lumina și înarma cu argumentele științei și principiilor de drept internațional, în condițiile în care instituțiile statului român l-au abandonat în brațele „democrației UDMR-iste”, de ai da forța dreptului și a științei în lupta cu falsul, fudulia orgolioasă și privilegiul, ridicate la rang de principii de guvernare în Harcov… Evenimente de înaltă ținută științifică, cu caracter multidisciplinar, „cu un coeficient crescut de noutate și valoare adăugată”, sesiunile naționale de comunicări științifice, au înscris zona Covasna-Harghita, după cum afirma ministrul secretar de stat, prof. univ. dr. Ioan Opriș, „între centrele intelectuale de rang național”.
Intervențiile istoricului Vasile Stancu, în programul acestor manifestări, au constituit momente așteptate cu mult interes, apreciate, conferenţiarul impresionând de fiecare dată auditoriul prin calitatea materialelor prezentate și prin documentarea riguroasă. Cu aceeaşi atenţie au fost receptate şi comunicările sale prezentate la sesiunile şi simpozioanele organizate în întreaga ţară, dar şi în programul Zilelor Andrei Şaguna şi Nicolae Colan, desfăţurate în Sf. Gheorghe, în programul Zilelor Miron Cristea, de la Topliţa, al Zilelor Justinian Teculescu, de la Covasna, precum şi la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie” şi la multe altele,
Cercetător pasionat de cunoşterea istoriei, culturii şi civilizaţiei româneşti din această parte de ţară şi nu numai, istoric apreciat, profesorul Vasile Stancu a fost invitat la zeci de manifestări ştiinţifice organizate în întreaga ţară: Arad, Caransebeş, Braşov, Ploieşti, Piteşti, Sibiu, Tg. Mureş, Timişoara, Sovata, Cluj-Napoca, Zalău, Satu Mare, Oradea, Zalău, Miercurea Ciuc, Bacău, Roman, Paşcani, Topliţa, Izvoru Mureşului, Covasna, Iaşi, Chişinău ş.a.
O notă personală a distinsului şi apreciatului conferenţiar Vasile Stancu este faptul că a fascinat, de fiecare dată publicul cu erudiţia sa, fiind recunoscut pentru cunoştinţele enciclopedice de istorie naţională şi universală, la toate manifestările la care a fost prezent.
În decursul anilor, împreună cu colegii de la Centrul European de Studii Covasna Harghita, a stabilit legături trainice între românii din sud-estul Transilvaniei cu cei din toate provinciile istorice româneşti. În acest context, au fost primite cu real interes comunicările referitoare la abordarea istoriei românilor din Transilvania în programul manifestărilor cultural-ştiinţifice şi în cuprinsul publicaţiilor de specialitate din judeţul Bacău (în principal, în Acta Bacoviensia, redactor responsabil Vilică Munteanu), la unele momente din istoria Moldovei, în mod deosebit a romano-catolicilor din Moldova, la ierarhul Visarion Puiu, evocat la Roman, Paşcani şi împrejurimi, la istoria românilor din Banat, abordată în cadrul manifestărilor organizate la Timişoara, Arad şi Caransebeş şi a celor din Transilvania, Crişana şi Maramureş, prezentate în programul manifestărilor desfăşurate la Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare, Zalău, Târgu Mureş, Sibiu, Braşov, etc. şi nu în ultimul rând în celor similare din judeţele Covasna şi Harghita. Este cronicarul recunoscut al apariţiilor anuarelor „Acta Carpatica”, „Sangidava” şi „Acta Bacoviensia” şi al revistei trimestriale de poezie „Claviaturi” din Braşov, condusă de prietenul său poetul George Echim.
De-a lungul timpului, publicistul Vasile Stancu a colaborat la numeroase ziare din rândul cărora menționăm: Cuvântul nou, Info Eurocarpatica, Mesagerul de Covasna (Sfântu-Gheorghe), Grai românesc, Informaţia Harghitei (Miercurea-Ciuc), Cuvântul liber (Târgu-Mureş), revistele Vatra veche (Târgu-Mureş), Pro Memoria 1940-1945 (Cluj-Napoca), Ţara Iancului (Deva), Claviaturi și Ritmuri Brașovene (Braşov), dar mai cu seamă publicistul Vasile Stancu s-a afirmat în calitate de colaborator constant şi apreciat al publicaţiiei bilunare de atitudine şi cultură Condeiul ardelean, condus de tânărul său prieten Doru Decebal Feldiorean, fiind un reporter modern, echipat cu toată logistica necesară: laptop, aparat de fotografiat digital, reportofon performant ş.a.
Prioritate, aşa cum era şi firesc, o au articolele pe teme de istorie, urmate de recenziile şi prezentările de carte, interviurile cu personalităţi din domeniile administraţiei publice, culturii şi a vieţi publice din judeţele Covasna şi Harghita, reportajele despre desfăşurarea unor manifestări cultural-ştiinţifice şi civice, ştirile etc. Îi datorăm publicistului Vasile Stancu păstrarea, în Arhiva Centrului „Nicolae Colan”, a unei colecţii cuprinzând câteva mii de fotografii de la principalele manifestari româneşti dn zonă şi din ţară.
În acelaşi timp, în calitate de lider civic, profesorul Vasile Stancu, prin activitatea sa pusă în slujba binelui public, este recunoscut, pe bună dreptate, ca un reprezentant de frunte al intelectualilor din judeţul Covasna, unul din cei mai activi membri ai societăţii civile, prezent la toate manifestările culturale şi civice româneşti, aducându-şi de fiecare dată, o contribuţie de substanţă la reuşita lor. Este membru fondator şi în conducerile: Fundaţiei „Mihai Viteazul”, Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”, Asociaţiei Pedagogilor Români din Judeţul Covasna, Despărţământului ASTRA Covasna-Harghita, Fundaţiei Naţionale „Neamul Românesc” – Filiala Covasna, Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş. Ani de zile a activat ca membru al Comisiei Inspectoratului Şcolar Judeţean de denumire a şcolilor, membru al Comisiei Judeţene de aprobare a stemelor localităţilor şi a Comisiei Judeţene de aprobare a numirii unor obiective şi străzi.
Fiind membru activ în toate aceste organizaţii neguvernamentale, a susţinut sute de conferinţe, a participat la numeroase mese rotunde, sesiuni de comunicări, simpozioane, manifestaţii civice, întâlniri cu ierarhii Bisericii Ortodoxe, parlamentari şi membri ai guvernelor postrevoluţionare, la cursuri ale Universităţilor de Vară de la Izvorul-Mureşului şi Vălenii de Munte, la întâlniri cu delegaţii ale românilor din Bulgaria, Bucovina, Serbia, Ungaria şi Republica Moldova, atât în Ţară, cât şi peste graniţe, cu preponderenţă în oraşele basarabene Chişinău, Anenii Noi, Cahul etc.
Bun comunicator prin intermediul internetului, sociabil şi generos, profesorul Vasile Stancu se bucură de prietenia a numeroşi istorici şi cercetători din domeniul ştiinţelor sociale, din întreaga ţară şi din comunităţile istorice româneşti din străinătate. Cu prietenii din Sfântu Gheorghe, după modelul cluburilor englezeşti, adaptat în variantă covăsneană, se întâlneşte permanent, la locaţia „de la semafor”.
Pentru întreaga sa activitate didactică, culturală, ştiinţifică, publicistică şi civică a fost distins cu titlul de „Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe”, cu premiul „I.I. Russu” pentru studiul Istoriei Românilor din sud-estul Transilvaniei, precum şi cu numeroase alte distincţii, diplome şi medalii din partea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”, fundaţiilor „Mihai Viteazul” şi „Miron Cristea”, Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş ş.a.
O contribuţie importantă la obţinerea acestor performanţe profesionale şi civice, desigur, a avut-a şi o are soţia sa, distinsa doamnă prof. Ileana Stancu, „îngerul păzitor” al lui Bebe, la bine şi la greu, împreună cu îndrăgitul cățeluș Codiţă. Să adăugăm şi satisfacţiile familiei Stancu, prilejuite de situaţia celor doi copii: Alina şi Alin – doctori în matematică, care fac o carieră didactică universitară strălucită în Canada și SUA, având minunaţi copii, nepoţii româno-canadieni și româno-americani ai profesorului Stancu.
Volumul „Profesioniștii noștri” – Profesorul, istoricul și publicistul Vasile Stancu la 75 de ani are o structură după cum mărturisea odată autorul omagiat că i-ar plăcea să aibă o carte a sa: mesajele, mărturisirile, gândurile, cuvintele de suflet din partea prietenilor, colaboratorilor şi partenerilor (prezentate în ordinea alfabetică a autorilor) şi o antologie a unei perioade istorice înfățișate în studiile și articolele pe care le-a scris.
Sunt de-a dreptul emoţionante mesajele primite de la prieteni, care-i conturează personalitatea văzută din unghiul fiecăruia, cu diferitele-i aspecte morale şi intelectuale: modestie, amabilitate, atenţie faţă de cei din jur (Constantin Aitean Taus); iubirea de oameni şi de frumos, generozitatea (Florin Bengean); verva şi buna dispoziţie „în colectivitatea cărturărească” (Nicolae Bucur); energia şi spiritul metodic și combativ (Gh. Calcan);caracterul puternic, firea deschisă, eleganța în comportament, rigurozitatea faţă de sine și faţă de ceilalți, calitatea de a fi un mare patriot (Elena Chiaburu); cariera didactică de excepție (Anton Coşa); devotamentul faţă de oamenii buni (Adrian Deheleanu, Adriana Filofteia Dehelemu);viața drept „pildă de bunătate și jertfă pusă în slujba neamului românesc” (Eugeniu Criste); specialist cu fină expertiză şi cu bogată experiență (Doru Decebal Feldiorean); viaţa şi activitatea pusă în slujba concetăţenilor săi (George G. Echim); calitatea de a spune lucrurilor pe nume, cu toate riscurile asumate (Ion Giurcă); talentul şi haru de cronicar (Constantin Gomboş); munca şi osteneala în activitatea de cercetare (Stelian Gomboş); firea de „om profund, generos şi talentat” (Ioachim Grigorescu); faptul de a fi săpat „în adâncurile istoriei neamului” (Mircea Haas); „înaltul profesionalism, documentarea exemplară, atașamentul față de adevăr și nu în ultimul rând patriotismul” (Titel Ionescu); aura de modelator de suflete de copii, chipul grav şi blând (Vasile Lechinţan); „dragostea pentru istorie și tot ceea ce înseamnă pământ și suflet românesc, istorie pe care o slujește cu pasiune, rigurozitate și profesionalism (Vilică Munteanu): lupta sa pentru ca „istoria să ocupe locul pe care îl merită în pregătirea elevilor, în formarea conștiinței lor naționale, a sentimentului de apartenență la un neam, la o țară” (Rodica Pârvan); erudiţia, prezenţa în public întotdeauna cu expuneri documentate (Maria Peligrad); conduita moral-civică „de excelență, model superior de altruism, înțelepciune, profesionalism” (Viorica Popescu); prezenţa întotdeauna în public cu teme de real interes chiar și pentru cei de altă etnie (Ciprian Popica): situarea mereu „în litera și spiritul documentelor”, formulând concluzii fără ură și părtinire (Gavriil Preda); rigoarea, acribia, exactitatea și profesionalismul de care a dat şi dă dovadă (Dan PRISĂCARU); caracterul jovial și energic (Domniţa Radu); prezenţa benefică în viaţa comunităţii, faptul că „aduce consistență în exprimarea valorilor reprezentative și profunde ale românilor din zonă”, fiind „preocupat de acuratețea mesajului său” (Ioan Sabău-Pop); scrierile pe teme de istorie îi sunt de înaltă ţinută ştiinţifică, cu mare încărcătură de conştiinţă naţională, sădită „cu generozitate şi patriotism în sufletele oamenilor, ca şi ale multor generaţii de copii care au avut privilegiul de a-l avea dascăl” (Ioan Solomon); caracterul jovial, „loial misiunii de cercetare și răspândire a informaţiei istorice” (Corinna Bărăgan Sporea); o „voce” distinctă şi puternică, un „apărător al românilor, românismului și românității din arcul intracarpatic” (Alin Spânu); „dascăl de excepţie, important om al cetăţii, profesionist al ideii de a fi Român” (Maria Stoica); un „apropiat sufletului meu” (Ilie Şandru); un istoric adevărat, cu scrieri care „poartă stindardul veridicității, al certitudinii” (Toth Arpad); o personalitate marcantă a Centrului European de Studii Covasna-Harghita din Sf. Gheorghe (Mihai Trifoi); „un istoric adevărat, cu care istoriografia românească are a se mândri” (Petre Țurlea); „un model de urmat în viaţa tinerilor care i-au trecut prin mână” (Ioan Paul Voinescu). Toate aceste creionări la un loc formează o identitate de cărturar minunat şi deosebit de necesar vieţii româneşti atât de urgisită în zonă, dar şi vieţii spirituale naţionale.
Rugămintea îngrijitorului volumului transmisă prietenilor autorului omagit, ca din frânturi de gânduri, mesaje și impresii personale ori instituționale să realizăm, împreună, un portret de profesionist, a fost pe deplin onorată. Textele primate redau sugestiv şi convingător, un portret complex al protagonistului din multiple unghiuri si perspective, care poate reprezenta modelul-imbold pentru tinerii studenți și doctoranzi, care au folosit și folosesc în cercetările lor lucrările de referință ale istoricului Vasile Stancu.
Capitolul Repere biografice cupride Curiculum Vitae, redactat „nemţeşte”, de autorul omagiat, fără a omite niciun amănunt dintr-o carieră profesională pilduitoare şi o valoroasă implicare în viaţa cultural-ştiinţifică şi civică a municipiului Sfântu Gheorghe şi a judeţelor Covasna şi Harghita.
Un capitol important al volumului este format din cele 15 de studii şi articole purtând semnătura autorului omagiat, texte care au apărut în diverse publicaţii de specialitate: anuare, buletine, reviste şi articole în „Condeiul ardelean”, iar acum sunt prezentate în volumul de faţă, oferind posibilitatea cititorului să aibă acces la conţinutul lor şi să poată cunoaşte o parte din scrierile istoricului Vasile Stancu.
Studiile au fost selectate de către autor, din cele privind istoria românilor până la Marea Unire. De remarcat atenţia acordată unor peronalităţi ale istoriei naţionale şi locale, care au îndeplinit importante demnităţi publice în secolele XIX şi XX, precum: istoricul Nicolae Iorga, mitropolitul Vasile Mangra, publicistul și omul politic Octavian Codru Tăslăuanu, preotul Aurel Nistor și alții. De asemenea sunt evidențiate unele tradiții ale românilor din sud-estul transilvan, în mod deosebit, cele din localitatea Brețcu.
Bogata activitate de cercetare istorică desfăşurată de Vasile Stancu, în calitate de colaborator statornic al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” şi de cercetător asociat al Centrului de Studii Covasna-Harghita, include şi titlurile altor, peste 30, de studii redactate împreună cu dr. Ioan Lăcătuşu. Majoritatea acestora valorifică editorial informaţii din documentele aflate în păstrare la Arhivele Naţionale Covasna şi în Arhiva Centrului Eclezistic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” şi cele din baza de date a Centrului European de Studii Covasna-Harghita. Studiile menţionate au fost prezentate în cadrul unor sesiuni de comunicări ştiinţifice care au avut loc la Caransebeş, Arad, Timişoara, Oradea. Satu Mare, Tg. Mureş, Bacău, Roman, Iaşi, Bucureşti, Topliţa etc. şi au fost publicate în prestigioase reviste de specialitate sau în volume colective, inclusiv în volumul Contribuţii documnetare privind istoria românilor din Transilvania, apărut la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe, în anul 2016, sub semnătura celor doi autori.
În capitolul Despre cărți, …sunt prezentate 45 de recenzii (introduceri, prefeţe, cuvinte înainte) ale unor volume referitoare la istoria şi cultura românilor din Arcul Intrcarpatic semnate de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, Erich-Mihail Broanăr, Maria Cobianu Băcanu, Ilie Şandru, Stela Buda, Corina Bărăgan-Sporea, Florentina Teacă, Petre Ţurlea, Elena Cobianu, Constantin C. Gomboș, Ioan Rad, Dan Prisecaru, Vasile Ilica, Doru Victor Iancu, Victor Ştirbeţ, Cristina Ţineghe sau volumele din colecţia „Profesioniştii noştri”, dedicate unor personalităţi precum Liviu Boar, Ioan Ranca, Ion Micu, Ioan Lăcătuşu, Ioan Sabău-Pop, Ion Giurcă, Petre Ţurlea.
Deoarece mai mulţi dintre autorii mesajelor au apreciat metoda statistică folosită de istoricul Vasile Stancu în unele din recenziile sale. reproducem un fragment dintr-o asemenea recenzie: „Volumul Repere Identitare Româneşti din Judeţele Covasna şi Harghita – Ediţia a II-a / 2019, de Ioan Lăcătuşu şi Erich-Mihail Broanăr, se constituie din două părţi distincte, părţi care au însă o structură asemănătoare, diferenţa constituind-o argumentul (sursa, izvorul) adus în sprijinul temei abordate. care, după cum bine ştim, este „depozitarul memoriei naţiunii”…Prima parte a volumului este practic un album care prezintă imagini reprezentative despre istoria şi cultura românilor, grupate tematic şi cronologic. Într-un spaţiu tipografic (p. 19-484) de 462 de pagini, format A4, sunt cuprinse patru capitole şi sunt prezentate 1.812 imagini, 18 planşe cu imagini (cuprinzând 158 de piese) şi 7 hărţi. Din cele 462 de pagini, 256 + 2 coperţi (55,60%) sunt integral acoperite de imagini… În prima parte, argumentul îl reprezintă fotografia, care face fiecare, după spusele lui Nicolae Iorga, „cât o mie de cuvinte”, iar în partea a doua, argumentul îl reprezintă documentul, actul scris, actul din arhivă… Capitolul al treilea, care dă şi titlul volumului, Repere identitareromâneşti, (cuprinde 184 de pagini, cu 7 mai multe decât în prima ediţie) se referă la instituţiile românilor în 888 imagini, mai mult cu 78 de imagini decât în prima ediţie: 217 privitoare la biserica ortodoxă şi greco-catolică, 189 la şcoala românească, 61 la instituţiile de cultură, 53 la asociaţiile culturale, 58 la publicaţiile în limba română şi bilingve, 80 la monumentele de for public, 177 la manifestările cultural-ştiinţifice organizate de comunităţile româneşti, 15 la performanţele sportive şi 38 la însemnele identitare”.
Despre prieteni, oameni … actualul volum, cuprinde „portrete” (evocări, interviuri, laudation, etc) dedicate unor personalităţi locale sau centrale contemporane. Printre cele omagiate se află oameni care au „sfințit” sau „sfinţesc locul”, din rândul cărora amintim pe: Ioan Ranca și Ilie Mușat sau Ilie Şandru, Dorin Coltofeanu, Constantin C. Gomboș, George Echim, Toth Arpad, Ioan Cotici, dar şi pe „doamnele profesoare” Corina Sporea-Bărăgan, Doinița-Ana Dobrean, Florentina Teacă şi „intelectuali români din inima Ţării din paginile colecţiei „Profesioniştii noştri”. Textul Laudatio este dedicate profesionistului inginer Sorin Mihail Stoican care a primit titlul de Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe.
Aşa cum s-a arătat, bibliografia istoricului şi publicistului Vasile Stancu cuprinde mult mai multe recenzii, prezentări de carte şi texte asemănătoare, în primul rând a volumelor apărute la editurile Eurocarpatica, Grai Românesc şi Angvstia
În prezentul volum sunt redate şi autografele, premiile şi distincţiile primite de autorul omagiat, precum şi un bogat capitol de ilustraţii.
În acestă perioadă, când principalele organizaţii nonguvernamentale româneşti din judeţele Covasna şi Harghita împlinesc 30 de ani de la înfiinţare lor, iar Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei şi Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colaan” împlinesc un sfert de veac de rodnică activitate pentru prezervarea şi afirmarea identităţii româneşti în mediul multietnic şi pluriconfesional al judeţelor Covasna şi Harghita, volumul omagial dedicat profesorului, publicistului şi istoricului Vasile Stancu prezintă viaţa şi activitatea acestui intelectual român de pe meleagurile covăsnene, implicat profund în realizarea obiectivelor principale ale instituţiilor sus-menţionate, dar, în acelaşi timp, reprezintă o cronică fidelă a manifestărilor organizate în zonă, a puţinelor izbânzi şi a numeroaselor încercări şi neîmpliniri, constituind o mărturie credibilă, pentru generaţiile viitoare, despre oamenii acestor binecuvântate locuri din inima României şi despre faptele lor pentru asigurarea dăinuirii româneşti, în pace şi bună învoire, cu concetăţenii maghiari şi cei de alte naţionalităţi.
În acelaşi timp, prin apariţia acestui volum, îngrijitorul său are posibilitatea să răsplătească, fie şi parţial, generozitatea istoricului Vasile Stancu omagiat, care, în decursul anilor, cu acribia cunoscută, a redactat recenzii valoroase ale tuturor lucrărilor sale. Mulţumesc, Bebe! Bunul Dumnezeu să-ţi dea sănătate să poţi să continui activitatea, în domeniile în care te-ai consacrat, şi să te bucuri de succesul copiilor şi nepoţilor, aflaţi la mare depărtare geografică, dar foarte apropiaţi sufleteşte. La mulţi şi rodnici ani, alături de frunoasa ta familie şi de familia mare a prietenilor din întreaga ţară!
Dr. Ioan Lăcătușu