Un eveniment de zile mari s-a desfăşurat în weekend-ul abia încheiat la Braşov: s-a inaugurat, în sfârşit, moderna locaţie „Patria”, unde pentru prima dată în 136 de ani de existenţă Filarmonica va avea propriul ei sediu! Pentru cine nu este le curent cu stările de lucruri din domeniu, această informaţie pare de domeniul absurdului.
Însă, vă asigurăm, dragi prieteni, că acesta a fost adevărul: prestigioasă instituţie de cultură care îşi desfăşoară activitatea pe raza a nu mai puţin de… trei judeţe – Braşov, Covasna, plus melomanii din Harghita – nu a beneficiat niciodată de propia-i “casă”, stând cu chirie şi concertând fie la „Reduta”, fie la Casa Armatei sau în alte spaţii…
De necrezut, însă adevărat!
Zi importantă pentru muzicieni şi melomani
Ei bine, vineri-seara, să reţinem data (20 septembrie 2013), am trăit alături de o asistenţă numeroasă emoţionantul moment când după ample reparaţii, consolidări, modernizări, finisări şi dotări acustice la standarde moderne, vechiul cinematograf braşovean “Patria”, din zona centrală a oraşului, a căpătat o cu totul altă înfăţişare, primindu-şi primii spectatori.
A fost un spectacol inaugural cu totul remarcabil. De fapt, o Gală demnă de o asemenea festivitate, aplauzele şi ovaţiile de la final încununând prestaţia artiştilor. A concertat, cum era firesc Orchestra Filarmonicii, avându-l la pupitru pe dirijorul japonez Daisuke Soga, devenit Cetăţean de Onoare al Braşovului, graţie celor 20 de ani în care a prestat activităţi artistice în municipiul de sub Tâmpa. Am ascultat lucrări cunoscute din creaţia unor mari creatori ca Richard Vagner, Giuseppe Verdi, Pietro Mascagni, Bela Bartok, dar şi Iosif Ivanovici precum şi, ale titanul nostru, George Enescu. Pe lângă instrumentiştii Filarmonicii, au evoluat corul Operei braşovene şi copiii de la grupul coral “Unison”, realizându-se un program dens şi unitar.
Proiect ambiţios
Trebuie spus că în ultimii doi ani a fost un veritabil şantier între bd. 15 noiembrie şi str. Lucian Blaga, unde a existat vechiul cinematograf „Patria”. Totul a început cu unproiect ambiţios al Primăriei Braşov, în care edilul-şef George Scripcaru s-a implicat personal. La fel ca şi în cazul reabilitării Teatrului Dramatic, care este actualmente în plin proces de transformare, astfel ca la Festivalul de Dramaturgie Contemporană din luna noiembrie sala mare să fie gata.
La noul complex „Patria” s-au utilizat fonduri europene şi o cotă-parte mai mică de la bugetul local. Însă pe lângă bani s-au înregistrat multe zbateri, piedici obiective şi subiective, amânări. S-a impus depăşirea unor oprelişti birocratice şi a unor contestaţii nefondate.
Dar după cum ne spunea dl. Sorin Toarcea, PR al Primăriei Braşov (un excelent comunicator şi bun coleg al gazetarilor – prin amabilitate căruia şi ziarul „Mesagerul de Covasna” a putut fi prezent la eveniment alături de mass-media locală) este bine de ştiut că până în noaptea premergătoare inauguării s-a lucrat la montarea scaunelor şi la efectuarea unor retuşuri.
Au fost executate pe parcurs complicate lucrări de consolidare a imobilului vechi de 45 de ani, de construire a scenei (care este din beton, fiind acoperită cu parchet şi incluzând un sistem de încălzire în pardoseală), remodelări, extinderi. Pentru ca în final totul să iasă impecabil, iar sala principală de concerte să aibă poate cea mai bună acustică din România!
Calculele specialiştilor în domeniu au ținut seama de aşa-numitele „centre de interferență” a undelor sonore, de reflecţia lor, găsindu-se soluții optime de construcție şi design funcţional într-un spaţiu preexistent, astfel ca fiecare spectator să aibă parte de o receptare perfectă.
Şi vă asiguărăm că am avut senzaţia participării nu la un concert simfonic, ci la o imprimare dintr-un studiou audio profesionist. Ne-au împărtăşit aceleaşi opinii câţiva dintre spectatori, profesionişti în domeniul artelor frumoase, precum pianistul Ovidiu Mezei, de la Opera Braşov, Bartha Arpad, directorul Muzeului de Artă, scriitorul Doru Munteanu, pictorul Nicolae Daicu, preşedintele Filialei locale a UAP, Ana şi Virgil Oniţă, manageri ai SC „Libris” şi alţii.
Toţi au avut cuvinte de apreciere la adresa minunatei locaţii destinate muzicienilor de sub Tâmpa.
Subscriem întru total.
Adevărat complex cultural
De fapt aici nu ne referim doar la o simplă incintă acustică foarte bine pusă la punct, ci de un adevărat spaţiu multifuncţional. Pe lângă sala principală de spectacole, cu capacitatea de 458 de locuri şi a ei scenă generoasă de 185 de metri pătrati (pe care încap 80 de artişti împreună cu instrumentele lor) mai fiinţează în clădire o sală mai mică. Are 53 de locuri, şi pe lângă audiţii muzicale se vor proiecta filme, gândindu-se ca o mini-cinematecă. În complexul „Patria” există, totodată, zone în care pot fi amenajate expoziţii, plus încăperi cu destinaţie administrativă.
În alocuţiunea de inaugurare, dinamicul primar Gerorge Scripcaru spunea că au fost executate importante operaţiuni inginereşti pentru consolidarea structurii existente, înlocuirea şi refacerea finisajelor şi a instalaţiilor, recompartimentare, realizarea izolaţiei fonice, eficientizarea termică a clădirii şi alte dotări specifice.
Vechiul imobil de la „Patria”, părăsit, degradat, lăsat de izbelişte, iată că trăieşte astăzi o nouă tinereţe.
Noua „Casă a muzicii”
De la dl.Liviu Mateş, directorul Filarmonicii braşovene – care a transmis prin intermediul nostru un cald salut melomanilor covăsneni, pe care îi aşteaptă în număr cât mai mare în noua „Casă a muzicii” – am aflat că la „Patria” se vor organiza numeroase activităţi cu profil artistic, fiind preconizate peste o sută de evenimente anual, urmărindu-se autofinanţarea.
Ne referim nu numai la tradiţionalele concerte simfonice, ci şi la spectacole pentru pensionari, audiţii educative destinate preşcolarilor, elevilor şi studenţilor. Să nu uităm de tradiţionalele concursuri şi festivaluri muzicale cu caracter naţional şi internaţional, la care se adaugă alte activităţi adiacente, vernisaje, cinemateca ş.a.m.d.
Şi un lucru îmbucurăor, preţul biletelor rămâne acelaşi.
O invitaţie pentru astăzi
Vorbind de pluralitatea acestui complex cultural, să spunem că deja în sala mică au început proiecţiile la un maraton cinematografic dedicat celebrului umorist american, Seinfeld, în cadrul Festivalului de „stand-up comedy”.
Iar astăzi are loc un Recital extraordinar susţinut de Maxim Vengerov, poate cel mai bun violonist din lume în momentul de faţă, care cântă pe o vioară excepţională „Stradivarius“ construită în 1727. Concertul amintit începe la ora 18.00 şi face parte din Festivalul „George Enescu”.
Vor fi prezentate lucrări de Mozart în interpretarea Orchestrei „Virtuozii” din Bucureşti, ne-a declarat ieri d-na Cecilia Doiciu, directorul Direcţiei Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente din cadrul Primăriei Braşov.
Deschiderea oficială a Stagiunii – pe 26 septembrie 2013
Iubitorilor muzicii clasice le mai spunem că Deschiderea oficială a Stagiunii 2013-2014 a Filarmonicii din Braşov va avea loc, totuşi, abia joi, 26 septembrie, de la ora 19.00, în noua sală proprie, de la „Patria”. Pentru acest concert, Orchestra Filarmonicii a pregătit un program special, care include compoziţii de W. A. Mozart, A. K. Glazunov, L. van Beethoven şi G. Enescu, dirijor fiind vechiul prieten al Braşovului şi statorinic colaborator al Filarmonicii, acelaşi Daisuke Soga. Iar solistă va fi o compatriotă de a sa, violonista niponă, Asuka Kawamata.
Cele mai bune asupicii
Aşadar, iubiţi melomani din judeţul Covasna, există acum cele mai bune asupicii pentru o stagiune muzicală minunată, dar şi multe altele de acum înainte, aşa că notaţi-vă în agenda dv. de spectacole noua adresă a Filarmonicii din Braşov de la Complexul „Patria”, aflată vizavi de „Carpatex” .
…În ceea ce ne priveşte, ca nişte cronicari fideli ai faptelor de cultură remarcabile, nu putem decât să adresăm felicitări realizatorilor! Şi în măsura posibilităţilor (şi a…invitaţiei) ne vom strădui să informăm prompt publicul covăsnean despre cele mai interesante evenimente artistice.
Horia C. Deliu