La data de 29 ianuarie 2014, în jurul orei 00:10, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie  Ghidfalău au fost sesizaţi printr-un apel telefonic prin numărul unic de urgenţă 112, de către un localnic în vârstă de 35 de ani, cu privire la faptul că i-a fost sustrasă o sumă de bani din locuinţă.

Din primele verificări efectuate la faţa locului s-a stabilit că făptaşul a profitat de faptul că uşa de acces nu era asigurată şi a pătruns în locuinţa persoanei vătămate de unde a sustras un portofel în care erau 200 de lei.

Poliţiştii din Sfântu Gheorghe fac cercetări pentru identificarea făptuitorului într-un alt caz de furt despre care au fost sesizaţi la data de 28 ianuarie 2015, în jurul orei 17:00.

În fapt, Poliţia Municipiului a fost sesizată printr-un apel prin numărul unic de urgenţă 112 de către un bărbat de 68 de ani din municipiu, cu privire la faptul că în timp ce se afla într-un bar, din buzunarul hainei i-a fost sustrasă suma de 160 de lei.

. .

În ambele cazuri cercetările sunt continuate pentru identificarea făptuitorilor şi tragerea acestora la răspundere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Pentru a evita să deveniţi victime ale unor astfel de fapte, poliţiştii vă recomandă:

–          Asiguraţi căile de acces în locuinţa dumneavoastră atât pe timpul zilei, cât mai ales pe timpul nopţii şi inndiferent dacă locuiţi la apartament sau la casă. Uşa lăsată descuiată reprezintă practic o „invitaţie” pentru hoţi.

–          În ceea ce priveşte momentele când vă aflaţi în oraş, se recomandă ca banii pe care îi aveţi asupra dumneavoastră să îi ţineţi într-un buzunar interior al hainei şi să nu vă afişaţi cu sume mari de bani, mai ales în localuri sau baruri. Acesta poate atrage atenţia răufăcătorilor care vor dori repede să se „împrietenească” cu dumneavoastră.

–          Nu acceptaţi să consumaţi băuturi alcoolice cu persoane pe care nu le cunoaşteţi. Sub petextul socializării se pot ascunde de fapt ale motive pentru care persoanele necunoscute vă caută compania la masă.

IPJ COVASNA

Ag. Marin Nicoleta

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail