Polițiștii din Sfântu Gheorghe, aflați în serviciul de patrulare, au fost sesizați în mod direct, sâmbătă, 8 noiembrie, de către o femeie de 53 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei agresiuni fizice.
Din primele verificări a reieșit că femeia ar fi fost agresată fizic de către fiica acesteia, de 20 de ani, în urma unui conflict petrecut la domiciliu, informează Compartimentul Relații Publice al Inspectoratului cde Poliție Județean (IPJ) Covasna.
Potrivit sursei citate, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu după ce, în urma evaluării stării de fapt, s-a stabilit că victima se afla într-o situație de risc iminent.
Totodată, se precizează că victima a refuzat montarea unui sistem de supraveghere electronică, iar cazul se află în atenția polițiștilor, pentru prevenirea altor fapte de violență.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror, în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
***
105 ordine de protecție provizorii, emise în periada ianuarie-septembrie 2025
Polițiștii covăsneni reamintesc că victimele situațiilor de violență sau amenințări pot solicita ajutor apelând numărul unic de urgență 112.
Acestea pot beneficia de protecție imediată prin emiterea unui ordin de protecție provizoriu, dar și de monitorizarea electronică a agresorului, se menționează în comunicatul de presă transmis către Mesagerul de Covasna.
Ordinul de protecție provizoriu este emis de polițiști pe loc și este valabil 5 zile, timp în care victima poate solicita instanței emiterea unui ordin de protecție pe o perioadă de până la 12 luni, se precizează în comunicat.
Printre măsurile dispuse prin aceste ordine se pot număra:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința comună;
- obligarea acestuia să păstreze o distanță minimă de siguranță față de victimă;
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, cu victima.
Un instrument modern și eficient pentru protejarea victimelor este monitorizarea electronică a agresorului. Aceasta se realizează cu acordul expres al victimei și presupune purtarea permanentă, de către agresor, a unei brățări electronice de supraveghere, care permite polițiștilor să intervină rapid dacă acesta se apropie de victimă.
În primele nouă luni ale acestui an, polițiștii covăsneni au emis 105 ordine de protecție provizorii, iar în 25 de cazuri s-a dispus monitorizarea electronică a agresorului. De asemenea, în cinci situații au fost luate măsuri preventive (reținere, arest preventiv sau control judiciar) pentru încălcarea ordinelor de protecție.
„Dacă sunteți victima unei fapte de violență, apelați imediat 112! Dacă sunteți martorul unei astfel de situații, nu rămâneți indiferent — sesizați autoritățile!”, au transmis reprezentanții Compartimentului Relații Publice al IPJ Covasna.
mesageruldecovasna.ro

