Rosu Kriszta din Sfântu Gheorghe, elevă la Liceul Teoretic „Szekely Miko” din municipiu a primit premiu special la concursul naţional de creaţie în limba engleză Shakespeare School Essay Competition.

Concursul este organizat de Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie. Potrivit unui comunicat de presă emis redacţiei noastre de către reprezentanta asociaţiei, coordonator proiecte- Irina Ştefănescu, la ediţia de anul acesta a competiţiei s-au înscris 4000 de participanţi din toate judeţele ţării. Cei 37 de finalişti au fost premiaţi, printre premii numărându-se tabere de engleză în România, cursuri de engleză la Shakespeare School, taxe de participare la examene Cambridge, cărţi şi dicţionare şi cursuri de fotografie.

Potrivit comunicatului, festivitatea de premiere a competiţiei a avut la sfârşitul săptămânii trecute, la sala ArCub, iar ceremonia a fost deschisă de ambasadorul competiţiei, Maia Morgenstern, un model de succes pentru participanţii la concurs şi care întruchipează perfect trăsăturile unui mare câştigător. La festivitate au mai luat cuvântul Anca Pegulescu – Inspector General la Ministerului Educaţiei Naţionale, Stanimira Giorgieva şi Septimiu Postelnicu – vicepreşedinţi Unicredit Tiriac Bank, Roxana Ene – reprezentant British Council, poetul Răzvan Ţupa şi curatorul de fotografie Constantin Nimigean. La eveniment au participat finaliştii, alături de reprezentanţii mass-media, sponsorii şi partenerii educaţionali ai competiţiei.

Marii câştigători au fost Malcica Maria din Bucureşti, elevă a Colegiului Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, la categoria 11-14 ani şi Petrică Lavinia Ioana din Topoloveni, elevă a Liceului Teoretic „Ion Mihalache”, la categoria 15-20 de ani. Cele două câştigătoare au impresionat juriul prin creativitate şi cunoştinţe excepţionale de limba engleză şi vor petrece două săptămâni în tabere de engleză în Marea Britanie, în campusurile unor colegii şi universităţi de top: Harrow House International College şi University College London.

Concursul naţional de creaţie 2013 Shakespeare School Essay Competition” este unul dintre proiectele prin care Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie îşi propune să motiveze tinerii să îşi perfecţioneze cunoştinţele de limba engleză.

Concursul a fost organizat sub egida Anului European al Cetăţenilor, iar participanţii şi-au pus creativitatea la încercare pentru a descrie un stat european imaginar, folosind elemente emblematice ale statelor existente: tradiţii, simboluri culturale, personalităţi sau chiar monumente şi zone geografice.

În strânsă legătură cu tema concursului, pentru eveniment a fost organizată şi o expoziţie de fotografie care surprinde România prin obiectivele a patru fotografi europeni. Expoziţia a fost realizată de Constantin Nimigean, editor al revistei independente de fotografie „Love Issue”. Cele patru aspecte româneşti care i-au impresionat pe fotografi au fost: familia, originalitatea, tradiţia şi ospitalitatea, iar de aici şi numele expoziţiei: „Patru din România văzute din Europa: F.O.T.O.”.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail