Hoinărind prin Orientul Îndepărtat (10)
Turiştii ajunşi prin Indochina şi vechiul Siam sunt atraşi de tigrii, astfel că iniţiativa unui călugăr budist dintr-un templu izolat situat în Thailanda s-a dovedit un real succes de piaţă. Acest personaj a devenit acum celebru, iar rezervaţia de feline situată în apropierea sanctuarului reprezintă o destinaţie foarte căutată. Vrednicul slujitor al lui Buddha se numeşte Phra Acharn Phusit sau mai simplu de ţinut minte, „monk Chan”.
Totul a început dintr-o pură întâmplare: în urmă cu aproape 15 ani a găsit în pădurea ce învecinează lăcaşul de cult un pui de tigru, a cărui mamă fusese omorâtă de braconieri. Ce era să facă? Putea să abandoneze tigrişorul în junglă, ce ar fi devenit o victimă sigură pentru jivinele mai mari? Nici vorbă. L-a luat cu el la templu şi de aici a pornit… beleaua.
Mr. Chan s-a ataşat rapid de mica şi simpatica vietate, îngrijind-o ca pe propriul copil, dându-i lapte cu biberonul şi spălând-o, jucându-se cu ea. Cum a prins puteri, tigrişorul a fost scos la plimbare, spre deliciul copiilor din satul vecin, care auziseră de incredibila năzbâtie şi veneau să asiste zilnic la un spectacol unic.
„Templul tigrilor”
Calugarul Chan, părintele tigrilor abandonaţi
Această poveste înduioşătoare şi-a scris prima filă în februarie 1999 la Templul Wat Pa Luangta Bua Yannasampanno din mica localitate Sai Yok, aflat în provincia Kanchanaburi, aproape de graniţa cu Myanmar (fosta Birmanie).
Vestea s-a răspândit în întreaga zonă. Aşa au apărut şi alţi orfani patrupezi aduşi de binevoitori, încât încet, încet s-a format o adevărată colonie de carnivoare îmblânzite.
Iar lăcaşul de închinăciune amintit a ajuns vestit în întreaga lume, graţie unui prim reportaj emoţionant difuzat de National Geographic Channel. L-am urmărit şi eu cu ani în urmă, pe când habar nu aveam că voi ajunge pe acolo. Au urmat articole prin presa mondială şi, ca atare, curioşi din patru zări au dat năvală.
Între timp micii „pensionari” cu patru lăbuţe au crescut, devenind animale în toată regula, s-au înmulţit, ajungând în prezent la vreo… sută de exemplare!
Majoritatea tigrilor au fost crescuţi în captivitate încă de la naştere, de aceea sunt blânzi şi interacţionează cu oamenii, lăsându-se pozaţi de turişti. Fireşte, puiuţii constituie o atracţie irezistibilă: nişte ghemotoace moi, de culoare galbenă cu dungi negre, pe care îţi vine să-i smotoceşti, mai ales când îi auzi cum scâncesc.
Nimic nu mai este gratuit, nici măcar în… junglă!
Distracţia este contra-cost, deoarece nici în… junglă nu mai e nimic gratuit, în ziua de azi! Pentru siguranţă, câte doi însoţitori te acompaniază în perimetrul natural, acolo unde felinele îşi „duc traiul şi-şi mănâncă… mălaiul”.
Că tot veni vorba, am aflat o parte a meniului este compus din hălci de carne de vită, pui fierţi şi mormane de bobiţe „kitty-cats”. Că tot seamănă şi se comportă ca nişte… „pisici” (de talie foarte mare).
Şeful Chan spune cui vrea să-l asculte, că aceşti tovarăşi ai săi necuvântători reprezintă, de fapt, reîncarnarea unor foşti călugări, trecuţi la cele veşnice! De aceea tigrii sunt paşnici, acomodându-se atât de bine în curtea templului.
Din fericire, până acum nu s-a întâmplat nici un incident/accident, felinele, monahii şi vizitatorii trăind în armonie.
Ca într-o „societate” civilizată…
Anomalie vizibilă
O pereche bizară – un tigru indochinez tradiţional şi unul alb
Pe lângă specimenele tradiţionale, ca să le zic aşa, am admirat în alt loc şi un tigru… alb. O raritate, care atrăgea cei mai mulţi vizitatori. Cu el însă nu se puteau face poze, fiind foarte agitat, mişcându-se necontenit, „ca un… leu în cuşcă”.
Un ghid amabil mi-a explicat că asemenea exemplare speciale pun multe probleme de îngrijire. Trebuie ştiut că albinismul este o particularitate ce se întâlneşte nu numai la oameni, dar şi la alte vieţuitoare. Cauza o reprezintă absenţa melaninei, pigmentul ce dă culoare pielii, părului, ochilor. Sunt cazuri când acest element lipseşte parţial sau total din organism. Cu efecte vizibile, şi nu întotdeauna agreabile…
Albinismul poate apărea la toate speciile. Chiar şi în lumea zburătoarelor fenomenul e prezent, existând păsări sălbatice cu pene albe şi ciocul roz.
Lipsa pigmentului înseamnă un mare handicap pentru albinoşi. Ochii acestora nu pot filtra razele soarelui, producându-se afecţiuni oculare şi chiar orbirea. Lipsa melaninei afectează, de asemenea, pielea, care nefiind potejată devine foarte lesne ţinta razelor ultra-violete, apărând frecvent cancerul.
„Albinoşii falşi”
În cazul tigrilor, cam la 10.000 de exemplare normale apare câte unul alb complet, nevârstat. Ceea ce constituie un punct suplimentar de atracţie. Mai numeroşi sunt însă aşa-numiţii „nevârstat albinoşi falşi”, nişte specimene puternic… decolorate, ca să le numim aşa.
De cele mai multe ori, asemenea feline provin din subspecia tigrului bengalez, putând fi maronii sau albicioşi cu dungi negre. Unii au ochii… albaştri-verzui !
În schimb albinoşii sută la sută prezintă o nuanţă roşiatică a ochilor. Acest lucru se datorează faptului că irisul lor e transparent şi lasă să se vadă sângele care irigă zona.
Privite de aproape, aceste feline rare îţi lasă impresia de creaturi apocaliptice, din filmele horror…
Printre felinele favorite
…Paşii m-au purtat spre încă o aventură de acelaşi fel. Mai dihai. Când mi s-a propus o întâlnire-extremă, de data aceasta, cu felinele favorite, n-am stat pe gânduri. Deoarece, poate nu voi mai avea ocazia să… ating unele dintre cele mai mari răpitoare terestre, al căror nume derivă din persana veche, însemnând „rapid”. Tigrii adulţi sunt superbi, iar puii adorabili. Să tot stai şi să-i admiri ca… înţeleptul.
Însă, degeaba îi vezi, dacă nu-i poţi mângâia!!! Ei ce spuneţi de pretenţia mea absurdă? O mostră de pură impertinenţă, aidoma zicalei cu iz sovietic: „Dacă-i dai nas lui Ivan, ţi se urcă pe divan!”.
Tigrişori adorabili
Auzisem că ar fi posibilă o asemenea… plăcere animalică prin Asia de Sud-Est. Aici trăiesc mulţi tigrişori abandonaţi, îngrijiţi de oameni cu suflet mare, încât la maturitate se comportă ca nişte… animale domestice! Care se alintă şi se lasă dezmierdate, vizitatorii putând face poze cu ele.
La pozat cu o… fiară!
Ca atare, hop şi eu, nu am ratat un asemenea prilej. Dintre multe experienţe memorabile avute în ultimul voiaj prin Orientul Îndepărtat, pot spune că realizarea unor fotografii mângâind un tigru a constituit o experienţă senzaţională.
…Aşadar, am intrat într-un spaţiu special amenajat aflat într-o impresionantă grădină Zoo. Ce mai, arăta a studio foto. Pe un fel de scenă stătea tolănită „fiara”- un tigru indochinez de vreo 300 de kg. Părea sătul, deci nici gând să mă… devoreze! Chiar m-a ignorat la început. Nu zicea nimic, se gândea la ale lui. Nu mârâia, nu căsca, nu dădea din coadă.
Ziceai că-i împăiat ! Însă, vă jur că era viu, fiindcă la un moment dat şi-a întors curios privirea spre mine, şi doi ochi mari, verzi, m-au străfulgerat. „Ce-o mai vrea şi pufosul ăsta? ”, şi-o fi spus în gând plictisit.
Ştiam că simţul olfactiv al felinelor mari este nemaipomenit, fapt confirmat încă o dată. Discretul meu parfum „Yves Saint Laurent” cu care mă pulverizasem de dimineaţă, se disipase după o zi de hoinăreală prin caniculă, fiind înlocuit de un damf rural asiatic. De aceea, mă temeam ca fiara să nu mă înhaţe, crezând că sunt vreo pradă delicioasă, ambalată „vintage”.
Cu ceva vreme în urmă văzusem tigrul învârtindu-se agitat într-un ţarc alăturat. Urma să vină o furtună, cerul se înnegrise şi câteva fulgere brăzdau cerul, aşa că animalul era surescitat. Între timp începuse ploaia şi fusese adus la adăpost. Acum arăta relaxat, gata să fie imortalizat pe peliculă alături de un musafir mioritic.
Îl priveam fascinat de la doi metri şi nu-mi puteam explica cum de se blegise în asemenea hal: ori se temea de dresorul aflat în preajmă, ori fusese un pic… sedat. Prea stătea acum blând, aproape somnolent.
„Shooting foto”
La un semn al supervizorului m-am apropiat precaut, spre a realiza un inedit „shooting foto”. Ştiam că doar fotomodelele mai au parte de asemenea sesiuni de luat imagini. M-am ghemuit alături de giganticul „pisoi” vărgat şi am început să-l mângâi pe spate. Avea o blăniţă moale şi plăcută. Se vede treaba că îi făcea plăcere.
O tânără fotografă ce lucra acolo, era pregătită să imortalizeze secvenţa. Numai că superbul „tiger” se uita aiurea şi nu catadixea să-şi întoarcă privirea spre obiectiv. În atari condiţii instantaneul n-ar fi ieşit expresiv.
Atunci, dresorul (sau îngrijitorul, ce-o fi fost el) s-a apropiat şi i-a împins uşor capul spre stânga, să se uite la aparat. S-a folosit de un baston, o tijă, care poate avea impulsuri electrice, nu ştiu. Cert e că manevra a dat rezultate. În secunda următoare s-a declanşat flash-ul, iar vedeta patrupedă frumos îmblănită n-a clipit, ca un adevărat „movie star”. Nici eu.
A mai urmat o altă poziţie, pentru siguranţă, după care am trecut alături la photoshop să vedem ce-a ieşit. Tigrul arăta mult mai sexy ca mine… (Va urma)
Horia C. Deliu
