Poet, prozator şi gazetar, Geo Bogza s-a născut în localitatea prahoveană Blejoi, de lângă Ploieşti, în ziua de 6 februarie 1908, fiind frate cu Nicolae Bogza, numele adevărat al scriitorului Radu Tudoran.
A urmat cursurilor de marină de la Galaţi şi din Constanţa, străbătând, astfel, Dunărea şi Delta, potrivit „Dicţionarului general al literaturii române” (Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2004). Nu a practicat profesia de marinar, începând, în schimb, o lungă şi excepţională carieră de gazetar. A debutat în ambianţa mişcării de avangardă a anilor 1927-1928, arată pagina de facebook a Academiei Române Filiala Cluj-Napoca.
În 1928, a editat, la Câmpina, revista „Urmuz”, în care a şi debutat ca poet. A colaborat la „Bilete de papagal”, „unu”, „Meridian”, „Pinguinul”. A debutat editorial în 1929, cu volumul de poeme „Jurnal de sex”, urmat, în 1933, de „Poemul invectivă”.
În anii 1936 şi 1937 s-a aflat în Franţa şi Spania ca ziarist, de unde a trimis pentru „Lumea românească” ciclul de reportaje-confesiune „Tragedia poporului basc”. În 1939 a întreprins o excursie pe bicicletă de-a lungul Oltului, iar din 1941 a început să publice în „Revista nouă” reportajele ce vor alcătui „Cartea Oltului” (1945).
A colaborat la mai toate marile ziare şi reviste: „Vremea”, „Tempo”, „Rampa”, „Cuvântul liber”,”Azi”, „Frize”, „Bluze albastre”, „Viaţa românească”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „România liberă”, „Scânteia”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „România literară” etc.
A semnat şi George Bogza şi a folosit, la început, şi pseudonimul André Far.
Geo Bogza este considerat, la noi, creatorul reportajului literar, gen de care şi-a legat definitiv numele şi căruia i-a dat strălucire prin volumul „Ţări de piatră, de foc şi de pământ” (1939). Sunt reportaje despre minele de aur din ţara moţilor, cărora le-au urmat altele, despre Valea Jiului, despre lumea petrolului, a tăbăcăriilor, a periferiilor marilor oraşe etc., toate culminând cu marea aventură geologico-istorică a curgerii Oltului: „Cartea Oltului” (1945) – carte unică în literatura noastră, subintitulată la ediţia din 1976 „Statuia unui râu”.
Având peste şaizeci şi cinci de ani de activitate creatoare, a scris mult. Reportajele, povestirile, poemele şi tabletele sale au fost reunite în volumele „Lumea petrolului” (1934); „Tăbăcarii” (1934), „Ţara de piatră” (1935); „Oameni şi cărbuni în Valea Jiului” (1947); „Moartea lui Iacob Onisia” (1949); „Porţile măreţiei” (1951); „Şantierul de pe cumpăna apelor” (1951); „Trei călătorii în inima ţării” (1951); „Tablou geografic” (1954), „În faţa atomului” (1955); „Tăbăcarii şi lumea petrolului” (1957); „Privelişti şi sentimente” (1972) ş.a.
În 1945 a apărut volumul de poeme de dragoste „Cântec de revoltă, de dragoste şi de moarte” („scrise în epoca haotică şi prerevoluţionară a anilor 1930”), conform „Dicţionarului scriitorilor români” (Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995); majoritatea poeziilor publicate se regăsesc sub titlul „Orion”, din 1978. În perioada 1956-1960, o parte dintre lucrările sale apărute între 1934 şi 1960 au fost incluse într-o ediţie de cinci volume: „Scrieri în proză”. Tot atunci au apărut în volum şi reportajele intitulate „Fişe” (Fişe de copilărie, Fişe de închisoare, Fişe de război, Fişe de provincie). În 1974, a adunat în volumul „Paznic de far” tabletele publicate după 1966, în „Contemporanul”. În 1984 a publicat volumul „Ca să fii om întreg”.
A fost ales membru al Academiei Române (corespondent, la 2 noiembrie 1948, şi titular, la 2 iulie 1955), membru al Consiliului Naţional pentru Apărarea Păcii (din 1955). A fost distins cu Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor, în 1978.
A murit la 14 septembrie 1993, la Bucureşti.
AGERPRES
* Explicaţie foto din deschidere: Scriitorul Geo Bogza, 1964.
