Filolog, lingvist, folclorist şi istoric literar, Ovid Densusianu s-a născut la 17/29 decembrie 1873.

Pe linie paternă, descinde dintr-o veche familie de cărturari formaţi în tradiţia Şcolii Ardelene, potrivit „Dicţionarului scriitorilor români” (Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998). A fost fiul lui Aron Densuşianu, (critic, istoric literar folclorist şi poet), nepot al istoricului Nicolae Densuşianu şi tatăl lui Ovid-Aron Densuşianu (prozator).

După şcoala primară, urmată în Satu-Lung, Făgăraş şi Braşov, şi după studiile liceale, de la Iaşi (Liceul Naţional şi Institutele Unite), a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (unde a fost coleg cu Garabet Ibrăileanu), luându-şi licenţa „magna cum laudae”, în 1892. Şi-a continuat studiile la Berlin (1893-1894) şi la Paris (1894-1896), iar în 1896 a devenit doctor în filologie, conform volumului „Membrii Academiei Române / 1866-2003″ (Bucureşti, Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003).

A fost profesor la licee din Botoşani (1892-1893) şi Focşani (1893) şi la Universitatea din Bucureşti (1897-1938), unde a ţinut cursuri despre literatura popoarelor romanice.

În 1905 a întemeiat în revista „Vieaţa nouă”, care a apărut până în 1925. A editat în 1919, apoi în 1936, ziarul „Înălţarea”. De asemenea, s-a aflat în comitetul de redacţie al revistei „Sămănătorul” şi a colaborat la „Farul”, „Noua revistă română”, „Revista critică literară”, „Revista idealistă”, „Revista română politică şi literară”, „Revue critique”, „Les Annales des Nationalites” (Paris), „Romania” (Paris) etc.

Înfiinţarea, în 1905, a Societăţii Filologice Româneşti şi a „Buletinului” acesteia, iar în 1913, a Institutului de Filologie şi Folclor, cu publicaţia „Grai şi suflet” (1923-1937), sunt autentice realizări ale lui Ovid Densusianu, arată „Dicţionarul general al literaturii române” (Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2004).

Autor al unor lucrări fundamentale de lingvistică şi folcloristică, devenite clasice, Densusianu a publicat şi importante studii de istorie literară, iar în numeroase articole, precum şi în cursuri, s-a pronunţat asupra creaţiei literare contemporane româneşti şi străine.

A fost autorul celei dintâi istorii ştiinţifice a limbii române: „Histoire de la langue roumaine.” I. „Les origines” (1901), II. „Le seizieme siecle” (1938), fiind totodată primul lingvist român cu preocupări sistematice de romanistică. A subliniat în repetate rânduri importanţa vieţii pastorale ca mijloc de comunicaţie a cuvintelor dintr-o parte în alta: „Păstoritul la popoarele romanice. Însemnătatea lui lingvistică şi etnografică” (1913); „Vieaţa păstorească în poezia noastră populară” (2 vol., 1922-1923). Împreună cu I. A. Candrea, a redactat un „Dicţionar etimologic al limbii române” (1907-1914), rămas neterminat. A fost unul dintre fondatorii istoriei literare române moderne, „Literatura română modernă” (3 vol., 1920-1923) fiind o sinteză clasică a evoluţiei române de la Şcoala Ardeleană până la începutul secolului XX.

A studiat fenomenele de limbă în strânsă legătură cu folclorul şi etnografia. A fost autorul mai multor monografii dialectale şi lucrări de folclor: „Graiul din Ţara Haţegului” (1915), „Graiul nostru. Texte din toate părţile locuite de români” (2 vol., 1906, 1908), „Flori alese din cîntecele poporului” (1920), „Limba descîntecelor” (1930-1934) etc.

Promotor al simbolismului, a publicat şi poezii, incluse în volumele „Limanuri albe” (1912), „Sub stânca vremii” (1913), „Heroica” (1918). A întocmit numeroase manuale pentru învăţământul mediu.

A fost membru al Comisiei Istorice a României, membru onorific al Societăţii de Etnografie din Cluj, membru al Societăţii de Lingvistică şi al Societăţii de Etnografie din Paris. În 1925 a organizat primul congres al filologilor români.

Membru corespondent (30 martie 1903) şi membru titular (15 octombrie 1918) al Academiei Române.

„Savant, erudit, creator de şcoală în domenii diverse (filologie, istorie literară, folcloristică)”, Ovid Densusianu a murit la 8 iunie 1938, în timpul unei sesiuni de examene.

AGERPRES

Sursa foto: galeriaportretelor.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail